Ştiri şi semnificaţia lor mai profundă

Un pericol pentru stat?

● Într-o relatare specială despre martorii lui Iehova din Africa, Ernie Regehr scrie în revista The Christian Century: „Lăudaţi pretutindeni ca cetăţeni harnici şi extrem de moral, martorii lui Iehova au trezit în repetate rînduri disgraţia guvernelor, şi anume prin refuzul lor de a participa la manifestaţiile simbolice de fidelitate statală, iar în unele state cu partide unice prin refuzul de a intra în partidul prezent la putere.“

Ii consideră cumva, unii oameni de stat pe martorii lui Iehova un pericol pentru stat, fiindcă aceşti creştini rămîn absolut neutri în problemele politice? Dacă da, atunci aceşti oameni de stat nu l-ar putea suferi nici pe Isus Cristos, care a zis: „Regat meu nu este o parte a acestei lumi“ (Ioan 18:36). Poziţia neutră a urmaşilor lui a fost clarificată de Isus cu cuvintele: „Ei nu sînt o parte a lumii, după cum nici eu nu sînt o parte a lumii“ (Ioan 17:16).

Oamenii aflaţi în poziţii politice înalte nu trebuie să se teamă că martorii lui Iehova constituie un pericol pentru stat. Aceşti creştini neutri dau guvernului, „autorităţilor publice“ cinstea cuvenită (Rom. 13:1–7). N-ar trebui mai degrabă ca cei ce deţin puterea să preţuiască înalta riglă de măsură morală de care se ţin martorii lui Iehova, în loc să–i prigonească pe aceşti creştini.

Referitor la aceasta, Ernie Regehr citează dintr-un articol de fond al ziarului care apare în Zambia, Mirror. Pagina scrie în mod semnificativ: „Mulţi dintre aceia care-i prigonesc [pe martorii lui Iehova] în contradicţie cu vederea noastră, fiindcă ei [martorii lui Iehova] se ţin neclintit de opiniile lor de credinţă, ar fi cetăţeni mai folositori dacă ar urma exemplul comportării ireproşabile din punct de vedere moral a sectei.“

În numele lui Dumnezeu

● Jurnalistul C. L. Sulzberger scria din Haga: „Este un fapt jalnic, faptul că probabil, la mai mult de jumătate din războaiele purtate în zilele noastre este vorba sau de conflicte religioase deschise sau de controverse religioase care stau în legătură cu acestea. Şi deoarece toate crezurile stabilite formal sînt practic monoteiste, înseamnă că privit astfel, oamenii s-au omorît unii pe alţii în numele unuia şi aceluiaşi Dumnezeu, chiar dacă este numit diferit de la limbă la limbă.“

Sulzberger citează printre altele, luptele care bubuie în Liban între partidele religioase precum şi disensiunile din Irlanda de Nord, disensiuni în care sînt amestecaţi catolicii şi protestanţii. Oamenii care iau parte la asemenea războaie, cred probabil că luptă în numele lui Dumnezeu. Dar stă cu adevărat Dumnezeu de partea uneia dintre aceste două partide aflate în conflict?

Răspunsul nu poate fi decît negativ, chiar dacă luptătorii pretind de ambele părţi că au credinţa creştină. Isus Cristos a zis despre urmaşii lui adevăraţi: „Prin aceea vor recunoaşte toţi că sînteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste între voi“ (Ioan 13:35). Dragostea nu se arată luptînd unul împotriva altuia, făcîndu-se infirmi reciproc sau omorîndu-se. Mai mult, aceia care procedează într-adevăr în numele lui Dumnezeu, şi-au făurit „din săbiile lor fiare de plug şi din suliţele lor cosoare“ (Is. 2:4).