O capitală pentru univers
Dacă examinăm stelele cerului, constatăm că aştrii îşi descriu traiectoria lor după legi stabilite. Iar dacă ne întoarcem privirile spre pămînt observăm prezenţa unor uimitoare ecosisteme. Vrînd–nevrînd, se ridică întrebarea dacă creatorul acestor minuni se slujeşte de un centru din care să fie guvernate toate acestea.
Biblia răspunde afirmativ la această întrebare. Cu ajutorul ei, mai aflăm şi faptul că pe lîngă creaţiunea materială există nişte „ceruri“ invizibile, care sînt locuite de persoane inteligente, şi care sînt superioare şi mai complicate decît cerul şi pămîntul vizibil. Dumnezeu a creat şi pe aceste fiinţe cereşti. Există zeci de mii de îngeri, care îndeplinesc voia lui Dumnezeu în Univers. Apoc. 5:11; Psalmi 91:11; 103:20. Iehova Dumnezeu este marele Tată al tuturor şi ei formează împreună cu Dumnezeu, ca dătătorul lor de viaţă o singură familie. El este creatorul instituţiei familiale şi el este desemnat ca „Tatăl . . . din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pămînt“. Efeseni 3:14, 15.
PENTRU CE SI–A PROPUS DUMNEZEU CONSTITUIREA UNEI „CAPITALE“?
Iehova Dumnezeu a fost din totdeauna capul şi suveranul universului. Dar suveranitatea lui a fost contestată de o creatură spirituală care s–a răsculat. Acest spirit rebel a ajuns să găsească sprijinitori de partea sa în chestiunea de discuţie, prin faptul că a trezit în Adam şi Eva, prima pereche de oameni şi părinţii întregii omeniri, dorinţa să se facă independenţi de Dumnezeu. Aceasta a dus la pierderea armoniei din familia omenească la numai puţin timp după întemeierea ei şi în cele din urmă a cauzat ruina totală a familiei omeneşti luată ca întreg. Gen. 3:1–6; Ioan 8:44; Apoc. 22:9.
Din acest motiv, Dumnezeu s–a decis „să reunească iarăşi în Cristos toate lucrurile, cele din ceruri şi cele de pe pămînt“, printr–o administraţie. In armonie cu acest mod de procedare, Dumnezeu a ridicat în ceruri o Impărăţie, care să domnească peste întreaga omenire. Efes. 1:9, 10. Deoarece domnitorii din această împărăţie sînt înălţaţi la dreapta lui Dumnezeu, ei vor constitui o capitală sau o organizaţie principală pentru întregul univers a lui Dumnezeu. Efes. 1:20; Apoc. 3:21. Cum se va numi această organizaţie principală?
„NOUL IERUSALIM“
Fireşte că această organizaţie principală trebuie să fie în ceruri, în domeniul invizibil. Ea va avea stăpînire asupra întregii creaţiuni din Univers. Dar ea va fi supusă celui mai înalt domnitor, lui Dumnezeu însuşi. Deşi ea stă deasupra întregii creaţiuni, inclusiv deasupra îngerilor din cer, ea trebuie totuşi să–i fie supusă lui Dumnezeu. Aceasta deoarece Dumnezeu este mai mare decît întreg Universul, iar uriaşa putere a stăpînirii sale se întinde asupra tuturor lucrurilor. Psalm 29:10; 145:13. Acest lucru este ilustrat într–o profeţie de–a lui Daniel. In ea se descrie cum se desprinde o „piatră“ dintr–un „munte“ mare şi este explicat acolo, că Dumnezeu va ridica o împărăţie care va nimici toate împărăţiile pămînteşti. Daniel 2:34, 44, 45. Din această profeţie se poate recunoaşte, că „piatra“, adică Impărăţia lui Isus Cristos, îşi datorează existenţa, Impărăţiei suverane a lui Iehova.
Profeţia lui Zaharia conţine o ilustrare asemănătoare. Ea arată un munte care se despică în două părţi, la care muntele original simbolizează Impărăţia suverană a lui Dumnezeu iar cel de al doilea munte, Impărăţia de sub Isus, care va domni pe întreg pămîntul. Astfel Iehova va deveni „Impărat pe tot pămîntul.“ Zaharia 14:4, 9.
Biblia numeşte organizaţia principală, prin care se va exercita stăpînire universală, „Noul Ierusalim“. Apoc. 21:2, 9, 10; 3:12. Aceasta este în armonie cu faptul, că Dumnezeu a ales ca centru sau capitală, vechiul Ierusalim, care a reprezentat cea mai înaltă autoritate domnitoare din vechiul Israel. Acolo, regii din linia lui David au şezut pe „tronul lui Iehova“ şi tot acolo a fost activă preoţimea lui Dumnezeu. 1 Cron. 29:23. De aceea „Noul Ierusalim“ ceresc reprezintă „preoţimea împărătească“ a lui Dumnezeu, adică oamenii, care sînt aleşi să fie regi cereşti. Este vorba de Adunarea creştină, constînd sin 144 000 de pecetluiţi, după învierea lor cerească, 1 Petru 2:9; Apocalipsa 14:1, 3, 4.
CUM AJUNGE „NOUL IERUSALIM“ SA POSEDE AUTORITATE UNIVERSALA?
De unde reiese, că autoritatea „Noului Ierusalim“ va fi în realitate atît de mare, încît va deveni „capitala Universului“? Cei 144 000 care sînt în legătură cu Cristos şi care formează „Noul Ierusalim“, sînt fii născuţi din spirit ai lui Dumnezeu, care nu sînt numai „moştenitori ai lui Dumnezeu“ ci şi „comoştenitori cu Cristos“. Rom. 8:16–18, L.N. Deoarece Cristos este rege, ei vor guverna împreună cu el ca regi, în calitate de comoştenitorii lui. Fiind răscumpărăţi cu sîngele său, el îi face „o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi peste (LN) pămînt.“ Apoc. 5:9, 10. In plus, „Noul Ierusalim“ este „mireasa“ sau „nevasta“ lui Isus Cristos şi exercită împreună cu el domnie regală. Apoc. 21:2, 9–11; 22:17. Aceşti fii ai lui Dumnezeu vor domni 1000 de ani ca preoţi şi regi asupra întregii omeniri. Apoc. 20:4, 6.
Apostolul Petru a spus despre mărimea puterii lui Cristos: „El stă la dreapta lui Dumnezeu, căci el s–a înălţat la cer; şi i–au fost supuşi îngerii, stăpînirile şi puterile.“ 1 Petru 1:22. Iar ap. Pavel a scris referitor la poziţia înaltă, în care Isus Cristos a fost pus de Dumnezeu: „El s-a dezbrăcat de sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcîndu–se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca om, s–a smerit şi s–a făcut ascultător pînă la moarte şi încă moarte pe un stîlp de tortură. De aceea şi Dumnezeu L–a înălţat nespus de mult, şi i–a dat numele care este mai presus de orice nume pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de sub pămînt, şi orice limbă să mărturisească că Isus Cristos este Domnul, spre slava lui Dumnezeu (a cărui Impărăţie va continua să domine pe mai departe toate lucrurile)“. Filipeni 2:7–11.
Apostolului Ioan i–a fost arătat într–o viziune Noul Ierusalim şi ceea ce va însemna domnia acestuia pentru pămînt. Ioan a scris: „Si eu am văzut coborîndu–se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfîntă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Si am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi vor fi poporul lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. Si el va şterge orice lacrimă din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut.“ Apoc. 21:2–4.
Mai departe viziunea comunică o imagina a gloriei, purităţii şi frumuseţii acestui oraş. Ingerul care i–a servit lui Ioan ca „îndrumător“ a zis: „Vino să–ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!“ „Si m–am dus“, aşa scrie Ioan, „în puterea duhului, pe un munte mare şi înalt. Si mi–a arătat cetatea sfintă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.“
Ioan continuă: „In cetate n–am văzut nici un templu, pentru că Iehova Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sînt templul ei. Cetatea n–are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s–o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul. Naţiunile vor umbla în lumina ei . . . Nimic necurat nu va intra în ea, nimeni care practică lucruri detestabile şi minciună; ci numai cei scrişi în sulul de carte al vieţii Mielului.“ Apocalipsa 21:9–14, 22–27.
Deoarece Iehova Dumnezeu şi Isus Christos sînt prezenţi personal acolo, cei 144 000 care compun acest „oraş“, n–au nevoie de nici un templu, ca să se apropie de Dumnezeu. Aceşti comoştenitori cereşti ai lui Cristos, vor avea intrare directă în faţa lui Iehova. 1 Ioan 3:2; Apoc. 22:3, 4. Noi putem fi convinşi de faptul că acest „oraş“ simbolic va dovedi tuturor dreptate, sub domnia lui.
În timp ce acest „oraş“ domneşte o mie de ani asupra omenirii, planul lui Dumnezeu, de a reuni toate lucrurile de pe pămînt sub Cristos, se va realiza. Apoc. 20:4–6. Aici vor fi incluşi şi „cei de sub pămînt“, adică morţii care înviază şi care învaţă apoi calea dreptăţii. Filip. 2:10. Cristos va aduce toate lucrurile în armonie cu Dumnezeu.
Apostolul Pavel a arătat la ce rezultat se va ajunge în această domnie de 1 000 de ani, scriind: „In urmă, va veni sfîrşitul, cînd el va da Impărăţia în mîinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicită orice domnie, orice stăpînire şi orice putere. Căci trebuie ca el să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, ‘a pus totul sub picioarele lui’. Dar cînd zice că ‘totul i–a fost supus’ se înţelege că afară de cel ce i–a supus totul. Si cînd toate lucrurile îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul se va supune celui ce i–a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să le fie totul tuturor.“ — 1 Corint. 15:24–28.
Cînd modul de acţiune deosebit a lui Dumnezeu îşi va fi atins scopul, şi cînd ‘toate lucrurile vor fi reunite iarăşi’, Fiul regal a lui Dumnezeu va preda autoritatea şi stăpînirea sa Dumnezeului Celui Atotputernic. Efes. 1:10. In acest mod Iehova va deţine singur puterea supremă de stăpînire, aşa cum a fost la început, atunci cînd lui Adam şi Eva le–a fost poruncit ‘să se înmulţească, să umple pămîntul, să–l supună’ şi să ţină în supunere animalele. Geneza 1:28.
Satan Diavolul, care în timpul miei de ani se va găsi în adîncul inactivităţii, va fi atunci dezlegat pentru „puţină vreme“, pentru a pricunui o încercare finală. El va căuta să determine omenirea să se răscoale împotriva suveranităţii lui Dumnezeu. Apoc. 20:1–3, 7, 8. Aceia care în timpul miei de ani, în timpul cît Satan va fi lăsat liber, vor sprijini cu credincioşie suveranitatea lui Dumnezeu, vor dobîndi viaţă veşnică, iar numele lor va fi trecut neşters în „cartea vieţii“. Dar aceia, care vor apuca o cale rebelă, vor fi nimiciţi. Apocalipsa 20:9–15. Atunci Dumnezeu, a cărui suveranitate va fi justificată, va ocupa pentru toate timpurile locul cuvenit, ca cel mai înalt domnitor faţă de omenire şi faţă de întregul Univers, fapt care se va răsfrînge veşnic spre binecuvîntarea întregii sale familii, din cer şi de pe pămînt.