Pentru ce au dispărut aceste popoare?

Probabil deja ai întîlnit perşi, greci sau egipteni — membri ai popoarelor a căror istorie se întoarce înapoi pînă în trecutul îndepărtat. Dar oare ai întîlnit măcar odată un moabit, un amonit sau un filistean? „Nu“, vei spune tu. Aceasta nu e de mirare, căci moabiţii, amoniţii şi filistenii au dispărut complect ca popoare autonome, deja de secole.

Odinioară ei erau vecini ai izraeliţilor. Teritoriul moabului era situat pe malul de răsărit al Mării Moarte şi se întindea de la Arnon în nord, pînă în valeâ vijeliosului pîrîu Sered, în sud. Amoniţii ocupau regiunea care se întindea de la cursul superior întortochiat al Iabocului spre răsărit, pînă spre pustiu. Fîşia de pămînt de pe coasta Mării Mediterane de la Gaza pînă aproape de Iope era patria Filistenilor. In timpuri diferite aceste popoare au îngreunat viaţa izraeliţilor.

La începutul guvernării regelui Saul, filistenii aveau garnizoane pe teritoriul izraeliţilor. Ei se îngrijeau ca între izraeliţi să nu existe nici un fierar, din care cauză izraeliţii erau un popor complect neînarmat. 1 Sam. 10:5; 13:1–3, 19, 22. Filistenii îi asupreau pe izraeliţi atît de mult, încît unii, din motive egoiste, erau gata chiar să lupte de partea filistenilor împotriva compatrioţilor lor. 1 Sam. 14:21. Insă după ce David a devenit rege, puterea filistenilor a fost înfrîntă. Dar ei au rămas încă în existenţă după aceea ca popor autonom, timp de secole.

In a doua jumătate a secolului al şaptelea î.e.n. amoniţii şi moabiţii i-au sprijinit pe babilonieni la pustiirea ţării lui Iuda. 2 Regi 24:2. Curînd după aceasta, amoniţii şi moabiţii şi-au pierdut propria lor ţară. Conform istoricului iudeu Josephus, regele Nebucadneţar a purtat un război împotriva lui Amon şi Moab, în al cincelea an după nimicirea Ierusalimului. Descoperiri arheologice confirmă faptul că teritoriul ocupat de amoniţi şi moabiţi înainte de mijlocul secolului al şaselea î.e.n. în cea mai mare parte a fost depopulat. In secolul al treilea al e.n. amoniţii dispăruseră complect. Si moabiţii au dispărut de pe scena lumii. Oraşele moabite Nebo, Hesbon, şi Aroer sînt azi numai ruine. Multe alte oraşe nu au putut fi nicidecum identificate.

Singura explicaţie a dispariţiei moabiţilor, amoniţilor şi a filistenilor, se află într-un vechi raport istoric care s-a păstrat pînă azi: în Biblie. După cum recunoaşte Encyclopedia Britanică, nu există nici o altă explicaţie într-adevăr autentică decît profeţiile biblice. De exemplu despre Moab citim:

„Izrael exercita în continuare o mare influenţă în domeniul, în timp ce Moab dispărea. Fără îndoială, Moabul a fost strîmtorat în continuu de triburi nomade sălbatice; ruinele multor fortăreţe şi cetăţi pe care chiar şi romanii trebuiau să le construiască, sînt o dovadă clară pentru situaţia primejdioasă a acestei ţări. Relativ mica însemnătate a Moabului se explică însă nu numai prin situaţia sa topografică. Ea nu se explică nici prin evenimentele politice, căci Israel şi Iuda au avut de suferit sub manevrele de trupe străine la fel de mult ca şi Moabul. Explicaţia pentru acest fapt se află în însuşi Izrael . . ., în activitatea profeţilor“. (Ediţia a 11-a, vol. XVIII, pag. 632.)

Da, adevărata cauză a dispariţiei moabiţilor, amoniţilor şi a filistenilor a fost sentinţa pe care a rostit-o Dumnezeu asupra lor. Profetului Său Ezechiel, Iehova i-a spus:

„Tu, fiul omului, îndreaptă-ţi faţa împotriva amoniţilor şi prezi împotriva lor, vorbeşte-le astfel amoniţilor: . . . pentru că te-ai bucurat de nacazul sfîntului Meu locaş cînd a fost profanat, de necazul casei lui Izrael pentru că a fost devastată, şi de necazul casei lui Iuda pentru că a trebuit să meargă în captivitate, de aceea te dau în stăpînirea fiilor răsăritului, ca să-şi întindă în tine taberele de corturi şi să-şi construiască în tine locuinţe. Ei îţi vor mînca fructele tale şi îţi vor bea laptele tău. Eu voi face din Raba o păşune pentru cămile şi din localităţile amoniţilor un staul pentru vitele mici . . .

Pentru că moabiţii au spus: Cu adevărat şi casei lui Iuda îi merge ca şi tuturor celorlalte popoare, — de aceea voi descoperii acum povîrnişurile moabiţilor. Ei îşi vor pierde toate oraşele lor, da, îşi vor pierde toate oraşele, chiar şi podoabele ţării, oraşele Ben-Ieşimot, Baal Meon şi Chiriataim. Le voi da fiilor răsăritului, împreună cu ţara amoniţilor ca posesiune, pentru ca amoniţii să nu mai fie pomeniţi printre popoare . . .

Deoarece filistenii au procedat în mod răzbunător şi s-au răzbunat amarnic cu inimă nesimţitoare şi plină de dispreţ, pînă la nimicirea poporului, de aceea Dumnezeu, STAPINITORUL, a vorbit astfel: Acum îmi voi întinde mîna împotriva filistenilor, îi voi stîrpii pe cretani (cheretiţi), şi voi nimicii rămăşiţa coastelor mării.“ Ezech. 25:2–16.

Există dovezi copleşitoare că această profeţie s-a împlinit. Amon şi Moab au ajuns într-adevăr „o posesiune a fiilor Răsăritului“. Arheologul G.M. Landes, spune:

„Cercetările arheologice au arătat că în ţara lui Amon, încă din prima jumătate a secolului al şaselea înainte de Christos n-a mai existat o populaţie aşa zicînd sedentară . . . După pustiitoarele companii militare ale babilonienilor, au năvălit din nou „fii răsăritului“, triburile de beduini din deşert şi au distrus organismul organizat al statului, punînd astfel capăt statului amonit cvasiautonom.“ (The Biblical Archaeologist Reader, vol. II, pag. 87, 88.

Savantul A. H. Van Zyl scrie despre Moab:

„Moab a fost lovit amarnic de soartă. După ce puterea statului a fost sfărîmată de babilonieni, copiii răsăritului au putut pătrunde în ţara cultivată, căci locuitorii de odinioară ai oraşelor întărite, care-şi apăraseră aşa de curajos ţara în secolele precedente, fuseseră îndepărtaţi. Unicul serviciu pe care ni-l mai pot face aceste fortificaţii şi cioburile de argilă găsite în vecinătatea lor, constă în aceea de a depune mărturie despre pieirea regatului moabit şi a culturii sale în primul sfert al secolului al VI-lea înainte de Cristos. Din timpul de după această depopulare a ţării, există încă indicaţii despre persoane individuale de provenienţă moabită, dar din al doilea deceniu al secolului al VI-lea înainte de Cristos nu mai poate fi vorba de nici o naţiune moabită sau de un stat moabit.“ (The Moabites, pag. 157, 158)

Despre nefericirea de care au fost loviţi filistenii, în „The Interpreter’s Dictionary of the Bible“ se spune:

„Nabucodonosor a şters orice urmă care amintea de independenţa filistenilor. El a deportat pe stăpînitori şi pe popor, după cum reiese din listele publicate de Unger şi Weidner, în care sînt menţionaţi regii din Gaza şi Asdad şi prinţii din Ascalon.“ (Vol. III, pag. 795.)

Sfîrşitul lui Amon, Moab şi al Filistenilor, este o inpresionantă mărturie despre faptul că profeţiile biblice se împlinesc cu exectitate. Sentinţa pe care a pronunţat-o Iehova asupra acestor duşmani încăpăţînaţi ai poporului Său de legămînt, a fost executată. Cuvîntul profetic a lui Dumnezeu este prin urmare de încredere. In Isaia 55:11, citim: „Cuvîntul Meu, . . . nu se va reîntoarce la mine fără rezultat, ci el va face în mod sigur lucrul în care mi-am găsit plăcerea şi el va avea categoric succes în lucrul pentru care l-am trimis.“ Dacă prin urmare, ne-ar place să avem parte de binecuvîntările pe care le pune Iehova Dumnezeu în perspectivă celor care-L iubesc, trebuie să cunoaştem voinţa Sa şi apoi să ne orientăm viaţa potrivit acesteia.