ELISABETA

[gr. Eleisábet, din ebr. ʼElişévaʽ; înseamnã „Dumnezeul meu este belșug; Dumnezeul belșugului”].

Femeie temătoare de Dumnezeu, soția preotului Zaharia și mama lui Ioan Botezătorul. Elisabeta făcea parte din familia preoțească a lui Aaron, levitul. Ea și soțul ei erau înaintați în vârstă când îngerul Gabriel i s-a arătat lui Zaharia, în Sfânta din templu, pentru a-l anunța că Elisabeta va da naștere unui fiu, care se va numi Ioan. După ce a rămas însărcinată, Elisabeta a stat ascunsă cinci luni. În cea de-a șasea lună de sarcină, ea a fost vizitată de ruda ei, Maria. Cu acea ocazie, pruncul Ioan a săltat în pântecele mamei sale, iar Elisabeta, plină de spirit sfânt, a binecuvântat-o pe Maria și rodul pântecelui ei, numind-o „mama Domnului meu”. (Lu 1:5-7, 11-13, 24, 39-43)