PLEAVĂ

Înveliș subțire protector al boabelor unor cereale precum orzul sau grâul. Deși, în paginile Bibliei, referirile la pleavă sunt figurative, acestea reflectă obiceiurile de treierat din Antichitate. Întrucât, după seceriș, această membrană necomestibilă care învelea prețiosul bob era inutilă, ea a devenit un simbol potrivit a ceva ce este ușor, lipsit de valoare și de nedorit, ceva ce trebuia separat de ce era bun și ulterior aruncat.

În primul rând, prin treierare, pleava se desprindea de bob. Apoi, prin vânturare, aceste resturi ușoare erau luate și purtate de vânt ca praful. (Vezi VÂNTURARE.) Aceasta ilustrează în mod potrivit modul în care Iehova Dumnezeu îi îndepărtează pe apostați din poporul său, precum și modul în care îi înlătură pe oamenii răi și națiunile împotrivitoare. (Iov 21:18; Ps 1:4; 35:5; Is 17:13; 29:5; 41:15; Os 13:3) Regatul lui Dumnezeu îi va zdrobi pe dușmanii lui în fragmente atât de mici, încât acestea vor fi ușor spulberate de vânt ca pleava. (Da 2:35)

De obicei, pleava, care era inutilă, era adunată și arsă, pentru ca vântul să nu o sufle înapoi în grămezile de cereale. Prin analogie, Ioan Botezătorul a prezis că asupra conducătorilor religioși răi avea să se abată focul distrugerii când Isus Cristos, Cel ce treieră, va aduna grâul, iar „pleava o va arde într-un foc ce nu poate fi stins”. (Mt 3:7-12; Lu 3:17; vezi TREIERAT)