CARMEL

[Livadă]

Numele unui lanț muntos și al unui oraș. Ca substantiv comun, cuvântul ebraic karmél este folosit cu sensul de „livadă” (Is 16:10; 32:15; Ier 2:7).

1. Lanțul muntos Carmel este un pinten în formă de pană (prismă triunghiulară) al lanțului muntos central ce străbate Israelul. Carmelul se desprinde din acest lanț central spre N-V și se termină cu un promontoriu în Marea Mediterană. Doar o fâșie litorală de aproximativ 180 m separă muntele de mare. Lanțul muntos Carmel măsoară aproximativ 50 km lungime, întinzându-se de la Marea Mediterană până la Câmpia Dotanului, dincolo de care încep dealurile Samariei. Lanțul are trei sectoare distincte: culmea nord-vestică, culmea sud-estică, iar între ele un platou stâncos, cu altitudine mai mică. Altitudinea cea mai mare (aprox. 545 m) se întâlnește în sectorul nord-vestic, aflat la N-V de ʽIsfiya. Nu se știe sigur dacă în timpurile biblice numele „Carmel” desemna întregul lanț muntos sau numai sectorul nord-vestic, ce măsoară aproximativ 21 km lungime. Despre Iocneam, un oraș regal canaanit aflat în extremitatea sud-estică a acestui sector mai înalt, se spune că era situat „în Carmel” (Ios 12:22). Însă despre Meghido și Taanac, care se aflau pe versanții estici ai sectorului sud-estic, nu se specifică acest lucru. În prezent, muntele Carmel (Jebel el-Karmal; Har Karmel) desemnează doar sectorul nord-vestic.

În funcție de relief, țara în care au intrat israeliții după traversarea Iordanului poate fi împărțită pe lungime (pe direcția N-S) în trei mari regiuni: Valea Iordanului, regiunea înaltă și câmpia de coastă. Însă muntele Carmel produce o discontinuitate în această structură generală. Desprinzându-se din lanțul muntos central, pe care îl întrerupe, formează Valea Izreelului, sau Esdraelon; această vale mărginește partea sud-estică a Carmelului. Totodată, promontoriul Carmelului pătrunde în câmpia de coastă a Mediteranei și o împarte în Câmpia lui Așer (la nord de Carmel) și câmpia Saron și Câmpia Filistiei (la sud de Carmel). Chiar la nord de promontoriul Carmelului, linia țărmului se retrage brusc și formează golful Aco (Akko), unde în prezent se află Haifa, un port maritim important. Carmelul marca unul dintre hotarele tribului lui Așer (Ios 19:24-26).

Carmelul constituia o barieră naturală în calea armatelor și a caravanelor ce se deplasau între Mesopotamia și Egipt. Versanții estici (dinspre Câmpia lui Așer și Valea Izreelului) au pante foarte abrupte. În plus, lanțul muntos Carmel este acoperit încă din vechime cu vegetație deasă, alcătuită din copaci și arbuști, ceea ce face dificilă traversarea lui. Deși între mare și stâncile promontoriului Carmelului există o fâșie îngustă de pământ, parcurgerea acestui traseu ar fi însemnat un mare ocol și, de asemenea, ar fi pus într-o poziție vulnerabilă armatele ce treceau pe acolo. Totuși, lanțul muntos putea fi traversat prin trecători montane. Două dintre ele porneau de la Valea Izreelului și traversau Carmelul pe la fortărețele Iocneam și Taanac. Trecătoarea de la Meghido, aflată între cele două, constituia un traseu mult mai ușor și, de aceea, era o rută importantă. De la Meghido mai pornea o rută importantă, dar spre sud; ea ocolea sectorul sud-estic al lanțului Carmel și o lua apoi spre vest, spre coastă, trecând prin Câmpia Dotanului.

Carmelul este deseori asociat cu regiuni fertile precum Libanul, Saronul sau Basanul (Is 35:2; Ier 50:19). Regele Ozia, căruia „îi plăcea agricultura”, avea în Carmel agricultori și viticultori (2Cr 26:10). Pe muntele Carmel s-au găsit numeroase vestigii ale unor teascuri de vin și de ulei săpate în stâncă. Uscarea vegetației bogate a Carmelului a fost folosită de profeți pentru a ilustra efectele dezastruoase ale judecății nefavorabile a lui Iehova împotriva Israelului (Is 33:9; Am 1:2; Na 1:4). Pe versanții Carmelului, biciuiți de vânturile marine, încă se găsesc livezi de măslini și de pomi fructiferi, precum și viță-de-vie; primăvara, versanții sunt acoperiți cu un superb covor de flori. În Cântarea Cântărilor (7:5), capul Sulamitei este asemănat cu Carmelul, comparația referindu-se fie la părul ei bogat, fie la modul în care i se vedea capul frumos deasupra umerilor. Imaginea maiestoasă a Carmelului (îndeosebi a promontoriului ce se înalță abrupt de pe coastă) și cea a muntelui Tabor ce se înalță impozant în Valea Izreelului au fost folosite pentru a sugera imaginea impresionantă a lui Nebucadnețar înaintând ca să cucerească Egiptul (Ier 46:18).

Carmelul era fără îndoială unul dintre principalele locuri unde se refugiau locuitorii Samariei în caz de pericol. Deși nu era un munte înalt, Carmelul constituia o bună ascunzătoare datorită pădurilor dese și numeroaselor peșteri formate în roca moale a stâncilor de calcar, precum și datorită faptului că era puțin populat. Totuși, profetul Amos a arătat că muntele Carmel nu putea constitui nicidecum o ascunzătoare pentru cei ce voiau să fugă de judecata dreaptă a lui Iehova (Am 9:3).

În istoria biblică, muntele Carmel este menționat mai ales în legătură cu activitatea profeților Ilie și Elisei (IMAGINE, vol. 1, p. 950, engl.). Ilie i-a cerut regelui Ahab să adune aici poporul pentru a asista la confruntarea dintre Baal (reprezentat de cei 450 de profeți ai lui Baal) și adevăratul Dumnezeu, Iehova (reprezentat de Ilie) (1Re 18:19-39). După acea confruntare, Ilie a poruncit ca profeții falși să fie duși în valea torențială Chison — al cărei torent curge pe la poalele Carmelului, pe partea dinspre est, și se varsă în golful Aco —, iar acolo i-a înjunghiat (1Re 18:40). Pe vârful Carmelului, Ilie s-a rugat ca seceta, care durase trei ani și jumătate, să ia sfârșit; de aici slujitorul său a văzut micul nor ce anunța o ploaie torențială (1Re 18:42-45; Iac 5:17). De la Carmel, cu ajutorul lui Iehova, Ilie a fugit cel puțin 30 km până la Izreel, ajungând din urmă carul lui Ahab și alergând înaintea lui tot drumul (1Re 18:46).

După ce s-a despărțit de Ilie la râul Iordan, Elisei, succesorul acestuia, a mers de la Ierihon la Carmel, trecând prin Betel (2Re 2:15, 23, 25). Elisei se afla pe muntele Carmel și când femeia din Sunem (situat la mică distanță nord de Izreel) a venit să-l caute deoarece îi murise copilul (2Re 4:8, 20, 25).

2. Oraș în regiunea muntoasă a lui Iuda (Ios 15:1, 48, 55), identificat de majoritatea geografilor cu Khirbet el-Kirmil (Horvat Karmel), situat la circa 11 km S-S-E de Hebron.

Regele Saul a înălțat „un monument [ebr. yad]” la Carmel, din câte se pare în amintirea victoriei lui împotriva amaleciților (1Sa 15:12). Deși termenul ebraic yad este de obicei tradus prin „mână”, el poate avea și sensul de „monument”, sau coloană comemorativă. Această concluzie are la bază faptul că acțiunea lui Saul este descrisă prin verbul „a ridica”, precum și faptul că „Monumentul [ebr. yad] lui Absalom”, ridicat ani mai târziu, este numit concret „stâlp” (2Sa 18:18).

Pe vremea când David fugea ca să nu fie omorât de Saul, Nabal, „carmelitul” (deși se pare că locuia în Maon, situat în apropiere), își păștea numeroasele turme pe pășunile din jurul orașului Carmel (1Sa 25:2; 30:5; 2Sa 2:2; 3:3). Când Nabal a refuzat să-i răsplătească cu binemeritate provizii de hrană pe oamenii lui David, care îl apăraseră, soția lui, „Abigail, carmelita,” a luat inițiativa și, dovedind mult tact, ‘l-a oprit pe David să-și atragă vină de sângeʼ (1Sa 25:2-35). Abigail a devenit mai târziu soția lui David (1Sa 25:36-42; 27:3; 1Cr 3:1).

„Hețro, carmelitul,” a fost unul dintre vitejii ce slujeau în armata lui David (2Sa 23:8, 35; 1Cr 11:26, 37).