ORBIRE

Termenul ebraic și termenul grecesc pentru „orb” sunt ʽiwwér, respectiv typhlós , ambii fiind folosiți în Biblie atât cu sens propriu, cât și cu sens figurat. (De 27:18; Is 56:10; Mt 15:30; 23:16)

După cât se pare, în vechime, orbirea era o afecțiune destul de răspândită în Orientul Mijlociu. Pe lângă numeroasele referiri la orbire în Biblie, această afecțiune este menționată și în multe scrieri laice, precum Papirusul Eber din Egipt. În acestea sunt descrise mai multe forme de orbire și simptomele lor, sunt prescrise spălături oculare și sunt numite unele instrumente chirurgicale folosite în acea vreme. În Israel, legea potrivit căreia trebuia să dai viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior scotea în evidență nu numai sfințenia vieții, ci și necesitatea imperioasă ca israeliții să fie extrem de atenți să nu-și provoace unii altora vătămări. De asemenea, sublinia necesitatea ca oricine depunea mărturie în instanță să se asigure că declarațiile sale erau adevărate și exacte, întrucât, dacă depunea mărturie falsă, avea să sufere aceeași pedeapsă pe care ar fi primit-o cel nevinovat din cauza ei. (Ex 21:23, 24; De 19:18-21; Le 24:19, 20) În schimb, dacă un stăpân lovea un sclav, iar acesta își pierdea ochiul, stăpânului nu i se scotea ochiul, ci sclavul era eliberat. (Ex 21:26) Deși sclavii puteau fi puși la muncă și puteau fi bătuți pentru răzvrătire, această lege îi conștientiza pe stăpâni să nu fie excesiv de aspri cu ei.

Faptul de a le scoate ochii prizonierilor de război era o practică obișnuită la asirieni și babilonieni. Potrivit Bibliei, filistenii i-au scos ochii lui Samson, iar Nebucadnețar, regelui Zedechia. (Ju 16:21; 2Re 25:7; Ier 39:7) Regele amonit Nahaș a spus că avea să accepte capitularea orașului Iabeș din Galaad numai cu condiția să le scoată tuturor locuitorilor acestuia ochiul drept pentru a umili astfel întregul Israel. (1 Sa 11:2; vezi NAHAȘ 1.)

Biblia vorbește și despre câteva persoane cărora le-a slăbit vederea sau chiar și-au pierdut-o din cauza vârstei înaintate, nu neapărat din cauza vreunei boli. Întrucât nu mai putea vedea, Isaac a fost înșelat să-l binecuvânteze pe Iacob, cel care merita binecuvântarea. Marele preot Eli a început să-și piardă vederea cu ceva timp înainte de a muri, la vârsta de 98 de ani. Soția lui Ieroboam a încercat să profite de faptul că bătrânul profet Ahia nu mai vedea, dar Iehova i-a zădărnicit planul. (Ge 27:1; 1Sa 3:2; 4:14-18; 1Re 14:4, 5) Însă despre Moise se spune că la vârsta de 120 de ani „ochii nu-i slăbiseră”. (De 34:7)

Iehova, care a creat ochiul, poate și să provoace orbire. (Ex 4:11) El i-a avertizat pe israeliți că, dacă respingeau legile sale și încălcau legământul încheiat cu ei, el avea să-i pedepsească cu o febră din cauza căreia aveau ʻsă li se stingă ochiiʼ. (Le 26:15, 16; De 28:28) Oamenii nelegiuiți din Sodoma și vrăjitorul Elima au fost loviți cu orbire. (Ge 19:11; Fa 13:11) Saul din Tars a fost orbit de o lumină strălucitoare când Isus i s-a arătat „ca unuia născut prematur”. Saul și-a recăpătat vederea când Anania și-a pus mâinile peste el, iar de pe ochi „i-a căzut ceva ce semăna cu niște solzi”. (1Co 15:8; Fa 9:3, 8, 9, 12, 17, 18) Prin profetul Zaharia, Iehova a declarat că va lovi cu orbire caii celor ce aveau să vină împotriva Ierusalimului (Za 12:4) și că, în ziua lui Iehova, el va lovi toate popoarele ce aveau să poarte război împotriva Ierusalimului cu o plagă din cauza căreia „ochii le vor putrezi în orbite”. (Za 14:1, 12)

Orbirea cu care a fost lovită armata siriană la cuvântul lui Elisei a fost, după cât se pare, o orbire mentală. Dacă toată armata ar fi fost lovită de orbire fizică, fiecare soldat ar fi trebuit dus de mână. Însă, potrivit relatării biblice, Elisei, pur și simplu, le-a spus: „Nu acesta este drumul și nu acesta este orașul. Urmați-mă!”. Cu privire la acest fenomen, în lucrarea Principles of Psychology (1981, vol. 1, p. 59), William James afirmă: „Un efect extrem de interesant al tulburării corticale este orbirea mentală. Aceasta constă nu atât în insensibilitatea la impresiile optice, cât în incapacitatea de a le înțelege. Din punct de vedere psihologic, este interpretată ca o pierdere a capacității de a asocia senzațiile optice cu semnificația lor; orice întrerupere a căilor ce fac legătura dintre centrii optici și centrii altor idei are, practic, acest efect”. Se pare că acest tip de orbire a fost înlăturat de Iehova când se spune că el le-a deschis ochii soldaților sirieni și ei au văzut că ajunseseră la Samaria. (2Re 6:18-20) Despre acest tip de orbire trebuie să fi fost vorba și în cazul bărbaților din Sodoma, întrucât în relatare se arată că aceștia, în loc să se agite că și-au pierdut vederea, au continuat să caute ușa casei lui Lot. (Ge 19:11)

Un bărbat orb nu putea sluji ca preot la sanctuarul lui Iehova, iar un animal orb nu putea fi adus ca jertfă deoarece o astfel de jertfă ar fi fost respinsă de Dumnezeu. (Le 21:17, 18, 21-23, De 15:21; Mal 1:8) Însă legea lui Iehova reflecta multă compasiune și considerație față de cei orbi. Oricine se purta rău cu un orb, făcându-l să se rătăcească sau punând un obstacol în calea lui, era blestemat. (Le 19:14; De 27:18) Pe de altă parte, Iov, un slujitor fidel al lui Dumnezeu, a spus despre sine că era „ochi pentru orb”. (Iov 29:15) Iehova însuși a promis că va veni timpul când va deschide ochii orbilor. (Is 35:5)

Când a fost pe pământ, Isus Cristos a vindecat în mod miraculos mulți orbi. (Mt 11:5; 15:30, 31; 21:14; Lu 7:21, 22) Lângă Ierihon, el i-a redat vederea lui Bartimeu și unui alt orb care era cu el. (Mt 20:29-34; Mr 10:46-52; Lu 18:35-43) Cu altă ocazie, a vindecat doi orbi în același timp. (Mt 9:27-31) Isus a mai vindecat și un om demonizat, care era orb și mut. (Mt 12:22; compară cu Lu 11:14) Altui orb, Isus i-a redat vederea în mod treptat. El a acționat astfel probabil pentru ca omul ce fusese atât de mult timp în întuneric să se poată obișnui cu lumina strălucitoare a soarelui. (Mr 8:22-26) Un alt bărbat, orb din naștere, căruia Isus i-a redat vederea, a ajuns să creadă în Isus. (Ioa 9:1, 35-38) În cazul ultimelor două exemple, Isus a folosit salivă sau salivă amestecată cu țărână, dar această presupusă asemănare cu remediile populare nu diminuează cu nimic natura miraculoasă a vindecărilor. Înainte de a-și recăpăta vederea, orbului din naștere i s-a cerut să meargă să se spele în bazinul Siloam. (Ioa 9:7) Fără îndoială că acesta a fost un test al credinței, așa cum lui Naaman i s-a cerut să se scalde în Iordan înainte de a fi vindecat de lepră. (2Re 5:10-14)

Sensuri figurative. Faptul de a bâjbâi ca un orb este adesea folosit ca simbol al neputinței. (De 28:29; Pln 4:14; Is 59:10; Țe 1:17; Lu 6:39) De exemplu, iebusiții erau atât de încrezători că orașul lor nu putea fi cucerit, încât l-au luat în râs pe David spunând că până și orbii și ologii, în neputința lor, erau în stare să apere fortăreața Sionului împotriva Israelului. (2Sa 5:6, 8)

Orbirea era și un simbol al denaturării dreptății din cauza corupției. Legea avertiza în repetate rânduri că mita, darurile și prejudecățile pot orbi un judecător, împiedicându-l să judece cu dreptate și imparțialitate. „Mita îi orbește pe cei cu vederea clară.” (Ex 23:8) „Mita orbește ochii celor înțelepți.” (De 16:19) Chiar și un judecător corect și perspicace ar putea fi, conștient sau nu, influențat de un dar oferit de cineva implicat în proces. Legea lui Dumnezeu avertiza și cu privire la efectul orbitor al propriilor sentimente. „Să nu faci nedreptate la judecată. Să nu-l părtinești pe sărac și nici să nu-l favorizezi pe bogat.” (Le 19:15) Astfel, un judecător nu trebuia să se lase influențat de propriile sentimente sau de dorința de a fi pe placul mulțimii și să dea un verdict împotriva celui bogat doar pentru că acesta era bogat. (Ex 23:2, 3)

Orbirea spirituală. Biblia arată că mai importantă decât vederea fizică este vederea spirituală. Când l-a vindecat pe orbul din naștere, Isus a subliniat cât de condamnabili erau fariseii, care pretindeau că aveau vedere spirituală, dar, în realitate, se complăceau în starea lor de orbire spirituală. Ei erau asemenea celor care iubeau mai degrabă întunericul decât lumina. (Ioa 9:39-41; 3:19, 20) Apostolul Pavel le-a scris creștinilor din Efes că le fuseseră luminați ochii inimii. (Ef 1:16, 18) Isus a scos în evidență că cei ce se declară creștini, dar nu sunt conștienți de necesitățile lor spirituale sunt „orbi și goi” și nu își dau seama că bâjbâie în întuneric și sunt vrednici de plâns. (Re 3:17) Apostolul Ioan a arătat că un creștin care își urăște fratele umblă în întuneric, fără să știe unde merge, fiind orbit de întunericul spiritual așa cum cineva este orbit la propriu când stă mult timp în întuneric fizic. (1Io 2:11) Iar apostolul Petru a avertizat că cel ce nu cultivă calitățile creștine, dintre care cea mai mare este iubirea, este „orb, închizându-și ochii la lumină”. (2Pe 1:5-9) Sursa întunericului spiritual și a orbirii spirituale este Satan Diavolul. Deși se preface într-un înger de lumină, el este „dumnezeul acestui sistem” și dumnezeul întunericului, care a orbit mintea celor necredincioși ca aceștia să nu poată înțelege vestea bună despre Cristos. (Lu 22:53; 2Co 4:4; 11:14, 15)