BET-ȘEAN

Bet-Șan

Inițial, un important oraș fortificat al canaaniților, situat într-un loc strategic, de unde se putea controla accesul în Valea Izreelului dinspre Valea Iordanului. Deși numele s-a păstrat în numele actualului Beisan (Bet Sheʼan), ruinele anticului oraș se găsesc lângă Tell el-Husn (Tel Bet Sheʼan). Zona în care era situat Bet-Șeanul se află la aproximativ 120 m sub nivelul mării, iar terenul coboară abrupt spre est până la circa 275 m sub nivelul mării, până la râul Iordan, aflat cam la 5 km distanță. Construit pe o movilă mare de la marginea acestei pante, Bet-Șeanul avea o excelentă poziție strategică. La vest de Bet-Șean se găsește o vale netedă, prin care curge râul Jalud (Nahal Harod). Această vale bine udată și fertilă urcă treptat până la Izreel, aflat la circa 17 km V-N-V.

De asemenea, Bet-Șeanul era poziționat pe principala rută ce lega coasta Mediteranei de Damasc și de Arabia, prin Valea Iordanului.

În urma săpăturilor arheologice efectuate pe locul vechiului Bet-Șean s-au descoperit numeroase straturi de ruine antice, stratul cel mai vechi datând, se pare, dinainte de Avraam (DIAGRAMĂ, vol. 1, p. 959). Pe la mijlocul mileniului al II-lea î.e.n., Bet-Șeanul a ajuns sub stăpânire egipteană în urma victoriei obținute de Tutmes III (Thutmosis III) la Meghido. Potrivit dovezilor arheologice, Bet-Șeanul a fost un avanpost egiptean pe parcursul domniei mai multor faraoni.

Când israeliții au cucerit Canaanul (1473 – c. 1467 î.e.n.), Bet-Șeanul, deși se găsea pe teritoriul ce i-a revenit tribului lui Isahar, i-a fost dat ca moștenire tribului lui Manase (Ios 17:11; 1Cr 7:29). Manasiții n-au reușit să-i alunge pe canaaniți din Bet-Șean și din alte orașe din vale. Ei au invocat ca motiv avantajul militar pe care îl aveau canaaniții datorită carelor de război cu coase de fier. Acest motiv însă nu a fost considerat justificat de către comandantul lor, Iosua. În cele din urmă, israeliții, deși nu i-au alungat pe canaaniți, i-au subjugat și i-au pus la muncă forțată (Ios 17:12, 13, 16-18; Ju 1:27, 28).

Pe vremea regelui Saul, Bet-Șeanul era sub stăpânirea filistenilor. După înfrângerea lui Saul la muntele Ghilboa, aflat în apropiere, filistenii au pus armura lui Saul „în casa chipurilor lui Aștoret”, iar capul i l-au pus în casa lui Dagon. Ei au atârnat trupul lui Saul și trupurile fiilor săi pe zidul Bet-Șanului (Bet-Șeanului), fără îndoială pe partea din interiorul orașului, dinspre piața publică. Câțiva israeliți curajoși din Iabeș-Galaad, aflat la circa 20 km distanță, pe cealaltă parte a Iordanului, au recuperat trupurile, pătrunzând în oraș probabil noaptea (1Sa 31:8-13; 2Sa 21:12; 1Cr 10:8-12).

În legătură cu acest episod este demn de remarcat faptul că, în urma săpăturilor de la Tell el-Husn, s-au găsit ruinele a două temple. Se crede că unul este templul lui Aștoret. Celălalt, aflat mai la sud, ar putea fi, potrivit opiniei unora, templul lui Dagon. Se presupune că templul lui Aștoret a fost folosit aproximativ până în secolul al X-lea î.e.n. Există dovezi că, mai înainte, în acest loc se practica închinarea la un baal care este numit pe o stelă „Mekal, stăpânul [baalul] Bet-Șanului”.

Orașul a fost cucerit în cele din urmă de israeliți, fără îndoială în timpul domniei lui David. Pe vremea lui Solomon, Bet-Șeanul făcea parte din unul dintre cele 12 ținuturi care furnizau hrană pentru casa regală (1Re 4:12). După divizarea regatului, în al cincilea an de domnie a lui Roboam (993 î.e.n.), faraonul Șișac (numit Sheshonk de egipteni) a invadat Palestina (1Re 14:25). Un relief de pe un zid al templului din Karnak (Egipt) înfățișează campania victorioasă a lui Șișac și cucerirea mai multor orașe, printre care și Bet-Șeanul.

În perioada macabeilor, numele orașului era deja schimbat în Scythopolis. Istoricul evreu Josephus îl menționează ca fiind cel mai mare oraș din Decapole (Războiul iudeilor, III, IX, 7). Era singurul dintre cele zece orașe care se afla la vest de Iordan.