AZMAVET
[Moartea este tare]
1. Unul dintre vitejii lui David care era barhumit (baharumit) (2Sa 23:31; 1Cr 11:33). Posibil unul și același cu cel de la nr. 2.
2. Tatăl lui Ieziel și al lui Pelet din tribul lui Beniamin; aceștia s-au numărat printre vitejii ce i s-au alăturat lui David la Țiclag (1Cr 12:1–3). Posibil unul și același cu cel de la nr. 1.
3. Fiu al lui Adiel; în timpul domniei lui David, a fost responsabil cu tezaurele regelui (1Cr 27:25).
4. Descendent al lui Saul prin Ionatan; a făcut parte din a șasea generație de descendenți ai lui Saul (1Cr 8:33–36; 9:39–42).
5. Oraș situat pe teritoriul tribului lui Beniamin, numit și Bet-Azmavet. Printre cei care s-au întors din exil s-au numărat și bărbați exilați din Azmavet (Ezr 2:1, 24; Ne 7:28). Din acest oraș erau și unii dintre cântăreții prezenți la inaugurarea zidului Ierusalimului reconstruit (Ne 12:29). Azmavetul este identificat cu actualul Hizmeh (Hizma), aflat la circa 8 km N-N-E de Ierusalim, între Gheba și Anatot.