Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • wcg cap. 6 pag. 36–39
  • Ea a învins teama de necunoscut

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Ea a învins teama de necunoscut
  • Să umblăm cu Dumnezeu plini de curaj
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Aprofundează
  • Învață din cele citite
  • Meditează la imaginea de ansamblu
  • Află mai multe
  • „Sunt gata să plec”!
    Turnul de veghe anunţă Regatul lui Iehova (public) — 2016
  • Rebeca — O femeie hotărâtă, cu teamă de Dumnezeu
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2004
  • Rebeca a făcut ce era plăcut în ochii lui Iehova
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2010
  • Rebeca a vrut să îi bucure inima lui Iehova
    Lecții biblice pentru cei mici
Vedeți mai multe
Să umblăm cu Dumnezeu plini de curaj
wcg cap. 6 pag. 36–39

6 REBECA

Ea a învins teama de necunoscut

Ediția tipărită
Ediția tipărită

O TÂNĂRĂ frumoasă se apropia de fântână, ducând pe umăr un urcior mare. Ea se numea Rebeca. Era pe înserate și trebuia să scoată apă pentru familie. Cu siguranță, era obișnuită să facă asta zilnic. Dar, de data aceasta, lângă fântână a observat un grup de străini. Erau niște bărbați ce veniseră cu cămilele. Totuși, ea s-a apropiat de izvor și și-a umplut urciorul.

În timp ce Rebeca se pregătea să se întoarcă acasă, un bărbat în vârstă din acel grup a alergat spre ea și i-a spus: „Dă-mi, te rog, o gură de apă din urciorul tău!”. Rebeca n-a stat nicio clipă pe gânduri și i-a zis acelui bărbat: „Bea, domnul meu!”. Numaidecât, ea și-a dat urciorul jos de pe umăr și i-a ajutat pe acei străini să bea pe săturate.

Apoi a manifestat ospitalitate într-un mod remarcabil. Ea s-a oferit să scoată apă din fântână pentru toate cele zece cămile ce-i aduseseră pe acești străini acolo. Bărbatul în vârstă privea uluit în timp ce tânăra alerga înainte și înapoi pentru a umple de mai multe ori adăpătoarea, până când animalele s-au săturat. El a întrebat-o a cui fiică era și dacă familia ei îi putea găzdui peste noapte. Fără să ezite, Rebeca le-a oferit acelor bărbați un loc de înnoptat, iar animalelor, nutreț.

Ceea ce nu știa însă era că Iehova făcuse posibilă acea întâlnire. Bărbatul în vârstă, după cât se pare Eliezer, era un slujitor de încredere dintr-un ținut îndepărtat. Cu multe săptămâni înainte, Avraam, stăpânul său, îl trimisese într-o călătorie de sute de kilometri pentru a-i găsi o soție fiului și moștenitorului său, Isaac. Avraam a insistat ca viitoarea soție să fie aleasă dintr-o familie care îi aducea închinare lui Iehova. Iată de ce Eliezer îi ceruse lui Iehova binecuvântarea sa. El s-a rugat ca tânăra aleasă de Dumnezeu pentru Isaac să le arate ospitalitate, iar Rebeca tocmai asta a făcut.

Rebeca nu s-a reținut să-i ajute pe acești oameni pe care nu îi mai întâlnise niciodată. E adevărat, erau alte vremuri pe atunci. În prezent, foarte mulți oameni sunt „cruzi [și] neiubitori de bine”. (2 Tim. 3:1, 3) Totuși, chiar și pentru acele timpuri, Rebeca a fost un exemplu de curaj. Iar, ulterior, ea avea să manifeste curaj și în alte moduri.

După ce oaspeții au ajuns acasă la ea, Rebeca a înțeles de ce făcuseră o călătorie atât de lungă. Tatăl său, Betuel, și fratele ei, Laban, l-au invitat pe Eliezer să se așeze la masă. Dar, înainte de a mânca, acest slujitor în vârstă a vrut neapărat să le spună de ce venise. El le-a povestit cum îl ajutase Iehova să o găsească pe Rebeca. Atunci Betuel și Laban și-au dat seama și ei de intervenția divină și au spus: „Lucrul acesta vine de la Iehova”.

Ce avea să facă Rebeca după ce a înțeles că Dumnezeu voia ca ea să se mute departe de casă și să se căsătorească cu un bărbat pe care nu-l cunoștea?

Ce urma să facă Rebeca? Avraam conștientizase că era posibil ca tânăra să nu vrea să vină cu Eliezer în Canaan. Avea ea oare libertatea de a alege? În dimineața următoare, când Eliezer a întrebat dacă putea pleca imediat cu Rebeca, familia ei a decis să o întrebe pe ea mai întâi dacă era dispusă să plece. Ea a răspuns simplu: „Da, vreau”. Rebeca era dispusă să se mute departe de casă și de familie, chiar dacă probabil nu avea să-i mai vadă niciodată pe cei dragi. Motivul curajului său? Se pare că și ea vedea în toate acestea voința lui Iehova.

După o călătorie de câteva săptămâni, caravana a sosit în Canaan, la tabăra lui Avraam. Se lăsa seara, iar Rebeca a văzut un bărbat care se plimba singur pe câmp și medita. Era Isaac. El avea 40 de ani și era un bărbat cu sentimente profunde. Mama lui, Sara, murise cu trei ani înainte, iar el era încă îndurerat din cauza pierderii ei. Când Rebeca a aflat cine era, plină de umilință și-a acoperit capul cu un văl, în semn de respect pentru cel ce urma să-i fie soț. Avea ea să devină o soție iubitoare pentru Isaac și să-l susțină în calitatea lui de cap al familiei? Avea ea să îndeplinească plină de curaj această misiune dată de Iehova? Biblia arată că da. Încă de la începutul căsniciei lor, Isaac a considerat-o un dar de la Iehova, așa cum reiese din cuvintele: „Isaac s-a îndrăgostit de ea și a găsit mângâiere după pierderea mamei lui”.

Rebeca înaintând spre Isaac. Ea poartă un văl și duce de căpăstru o cămilă. În depărtare, Isaac stă în picioare alături de Eliezer.

Citește relatarea biblică:

  • Geneza 24:1-67; 25:20

De discutat:

Cum a dat Rebeca dovadă de curaj?

Aprofundează

  1. 1. Ce perspectivă a pierdut Eliezer atunci când Avraam a avut copii, dar de unde știm că nu a avut resentimente? (Gen. 15:2-4; 24:12; w97 1/1 30 ¶2)

  2. 2. De ce a dorit Avraam ca Rebeca, soția lui Isaac, să se mute în Canaan în loc ca Isaac să se mute în orașul ei natal? (w97 1/1 30 ¶3)

  3. 3. Ce semnificație au avut darurile oferite Rebecăi și familiei ei? (it „Rebeca” ¶4)

  4. 4. Descrieți călătoria făcută de Rebeca din Haran spre locuința lui Isaac din Neghev. (wp16.3 15 ¶1) A

    Pustiul Neghev din Israel. Stâncile, văile adânci și dunele de nisip fac din acest ținut unul aspru și sterp.

    www.LifeintheHolyLand.com

    Imaginea A: Neghevul a fost cândva locuit de mulți oameni, iar pășunile lui au asigurat hrană pentru turmele mari ale lui Avraam

Învață din cele citite

  • Ce putem învăța de la Avraam, Rebeca și Isaac despre alegerea unui partener de căsătorie? (Gen. 24:2, 3; 27:46–28:1)

  • Rebeca a fost harnică, generoasă și respectuoasă. Cum o pot imita surorile în prezent? B

    Colaj: Trei modalități prin care surorile pot imita calitățile Rebecăi. Scenele sunt descrise în continuare în acest capitol. O mamă își ajută fiica să umple un coș cu legume proaspete din grădina proprie. Mai târziu, mama și fiica duc coșul cu legume unei surori în vârstă. Mama participă cu bucurie la închinarea în familie alături de soțul său și fiica lor.

    Imaginea B

  • Cum poți imita exemplul de curaj al Rebecăi?

Meditează la imaginea de ansamblu

  • Ce învăț despre Iehova din această relatare?

  • Ce legătură există între această relatare și scopul lui Iehova?

  • Ce aș vrea să o întreb pe Rebeca la înviere?

Află mai multe

Vei afla cum a continuat Rebeca să arate curaj ca soție și mamă.

„Rebeca – O femeie hotărâtă, cu teamă de Dumnezeu” (w04 15/4 8-11)

Ce lecții pot învăța copiii de la Rebeca?

„Frumoasele calități ale Rebecăi” (serie de articole web „Activități cu imagini”)

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează