Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • lvs cap. 6 pag. 75–88
  • Să ne alegem cu înțelepciune divertismentele

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Să ne alegem cu înțelepciune divertismentele
  • Să rămânem în iubirea lui Dumnezeu
  • Citiți în „Iubirea lui Dumnezeu”
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • FĂ „TOATE LUCRURILE SPRE GLORIA LUI DUMNEZEU”
  • URĂȘTE CE ESTE RĂU
  • IA DECIZII PE BAZA PRINCIPIILOR BIBLICE
  • ÎNSUȘEȘTE-ȚI PUNCTUL DE VEDERE AL LUI IEHOVA
  • DECIZIILE NOASTRE AU EFECT ASUPRA ALTORA
  • Alege divertismente care îi sunt plăcute lui Iehova
    Bucură-te pentru totdeauna de viață! – Curs interactiv de studiere a Bibliei
  • Să ne alegem cu înțelepciune divertismentele
    Caiet pentru întrunirea Viața creștină și predicarea – 2019
  • Puteţi să găsiţi divertismente sănătoase
    Treziți-vă! – 1997
  • Ce divertismente veţi alege?
    Treziți-vă! – 1993
Vedeți mai multe
Să rămânem în iubirea lui Dumnezeu
lvs cap. 6 pag. 75–88
O parte stricată a unui fruct

CAPITOLUL 6

Să ne alegem cu înțelepciune divertismentele

„Faceți toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu!” (1 CORINTENI 10:31)

1, 2. De ce trebuie să fim atenți când ne alegem divertismentele?

IMAGINEAZĂ-ȚI că vrei să muști dintr-un fruct și observi că o parte din el este stricată. Ce vei face? Îl vei mânca? Îl vei arunca? Sau vei tăia partea stricată și vei mânca partea bună?

2 În anumite privințe, divertismentele se aseamănă cu acel fruct. Unele dintre ele sunt plăcute, dar multe sunt „stricate”, deoarece sunt pline de imoralitate, violență și spiritism. Tu cum îți alegi divertismentele? Consideri că, fiind o decizie personală, poți alege ce vrei? Consideri că toate divertismentele sunt greșite? Sau le alegi cu atenție, evitându-le pe cele nepotrivite și bucurându-te de cele potrivite?

3. La ce trebuie să ne gândim când ne alegem divertismentele?

3 Cu toții avem uneori nevoie de destindere și vrem să facem alegeri înțelepte în acest domeniu. De aceea, trebuie să ne întrebăm cum ne influențează divertismentele închinarea la Iehova.

FĂ „TOATE LUCRURILE SPRE GLORIA LUI DUMNEZEU”

4. Ce principiu biblic ne poate ajuta în alegerea divertismentelor?

4 Când ne dedicăm lui Iehova, îi promitem că ne vom folosi viața pentru a-i sluji. (Citește Eclesiastul 5:4.) Promitem că vom face „toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 10:31) Aceasta înseamnă că îi suntem dedicați lui Dumnezeu chiar și când ne relaxăm sau ne bucurăm de unele divertismente, nu doar când suntem la întruniri ori în lucrarea de predicare.

5. Ce fel de închinare trebuie să-i aducem lui Iehova?

5 Tot ceea ce facem în viață are legătură cu închinarea la Iehova. Pavel a explicat aceasta când a spus: „Să vă prezentați corpurile ca o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu”. (Romani 12:1) Iar Isus a spus: „Să-l iubești pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta”. (Marcu 12:30) Dorim să-i oferim întotdeauna lui Iehova ce avem mai bun. În anticul Israel, când israeliții aduceau ca jertfă un animal, Iehova aștepta din partea lor ca animalul să fie sănătos. Dacă jertfa avea vreun defect, Dumnezeu nu o accepta. (Leviticul 22:18-20) În mod asemănător, s-ar putea întâmpla ca Iehova să nu accepte nici închinarea noastră. De ce?

6, 7. Cum ne pot afecta divertismentele relația cu Iehova?

6 Iehova ne spune: „Fiți sfinți, pentru că eu sunt sfânt!”. (1 Petru 1:14-16; 2 Petru 3:11) Iehova va accepta închinarea noastră doar dacă suntem sfinți, sau curați. (Deuteronomul 15:21) Închinarea noastră nu poate fi curată dacă facem lucruri pe care Iehova le urăște, cum ar fi lucruri imorale, violente sau care au legătură cu spiritismul. (Romani 6:12-14; 8:13) L-am supăra pe Iehova și dacă am alege divertismente care conțin astfel de lucruri. Aceasta ar putea face ca închinarea noastră să devină necurată și să nu mai fie acceptată de Iehova, ceea ce ar putea afecta grav relația noastră cu el.

7 Așadar, cum putem dovedi înțelepciune când ne alegem divertismentele? Ce principii ne pot ajuta să stabilim care divertismente sunt sau nu potrivite?

URĂȘTE CE ESTE RĂU

8, 9. Ce fel de divertismente trebuie să evităm? De ce?

8 În prezent, există multe feluri de divertismente. Deși unele sunt potrivite pentru creștini, o mare parte nu sunt. Mai întâi de toate, să vedem ce fel de divertismente trebuie să evităm.

9 Multe filme, site-uri, emisiuni TV, jocuri video și cântece sunt imorale, violente și spiritiste. Lucrurile rele sunt prezentate în așa fel încât să pară inofensive și chiar amuzante. Creștinii însă sunt atenți să respingă divertismentele care nu reflectă normele curate ale lui Iehova. (Faptele 15:28, 29; 1 Corinteni 6:9, 10) Când respingem astfel de divertismente, îi dovedim lui Iehova că urâm ce este rău. (Psalmul 34:14; Romani 12:9)

10. Ce consecințe ar putea avea alegerea greșită a divertismentelor?

10 Unii însă sunt de părere că nu e nimic greșit în divertismentele violente, imorale sau spiritiste. Ei spun: „Ce e rău în asta? Nu aș face niciodată asemenea lucruri”. Gândind astfel, ne amăgim singuri. Biblia spune: „Inima este mai trădătoare decât orice și nu se dă înapoi de la nimic”. (Ieremia 17:9) Dacă ne destindem cu lucruri pe care Iehova nu le aprobă, cum putem spune că urâm acele lucruri? Dacă vom alege cu regularitate astfel de divertismente, vom începe să le privim ca pe ceva normal. Cu timpul, conștiința noastră va slăbi și nu ne va mai avertiza când vom fi pe punctul de a face o alegere greșită. (Psalmul 119:70; 1 Timotei 4:1, 2)

11. Cum ne ajută Galateni 6:7 în alegerea divertismentelor?

11 Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează: „Ce seamănă omul, aceea va și secera!”. (Galateni 6:7) Este clar, dacă ne destindem cu lucruri greșite, cu timpul am putea ajunge să le facem. De pildă, în cazul unora, influența divertismentelor imorale a fost atât de puternică, încât aceștia chiar au ajuns să comită imoralitate. Totuși, Iehova ne oferă ajutorul necesar pentru a ne alege cu înțelepciune divertismentele.

IA DECIZII PE BAZA PRINCIPIILOR BIBLICE

12. Ce anume ne va ajuta să luăm decizii înțelepte cu privire la divertismente?

12 Unele divertismente sunt clar nepotrivite în ochii lui Iehova și știm că trebuie evitate. Dar ce vom face când lucrurile nu sunt foarte clare? Iehova nu ne dă o listă de reguli cu ce anume putem sau nu să vizionăm, să ascultăm ori să citim. Dimpotrivă, el dorește să ne folosim conștiința instruită pe baza Bibliei. (Citește Galateni 6:5.) Iehova ne oferă principii, adică adevăruri fundamentale, care ne ajută să înțelegem cum privește el lucrurile. Aceste principii ne modelează conștiința. Totodată, ne ajută să știm „care este voința lui Iehova” pentru a putea lua decizii plăcute lui. (Efeseni 5:17)

Diverse posturi TV

Principiile biblice ne pot ajuta să ne alegem cu înțelepciune divertismentele

13. De ce iau creștinii decizii diferite în materie de divertismente? Însă de ce anume trebuie să țină cont toți creștinii?

13 Adesea, alegerile în materie de divertismente diferă de la un creștin la altul. De ce? Deoarece avem gusturi diferite. De asemenea, ceea ce o persoană ar putea considera potrivit, alta ar putea considera nepotrivit. Cu toate acestea, pentru a lua decizii bune, toți creștinii trebuie să se lase îndrumați de principiile Bibliei. (Filipeni 1:9) Acestea ne vor ajuta să alegem divertismente potrivite din punctul de vedere al lui Dumnezeu. (Psalmul 119:11, 129; 1 Petru 2:16)

14. a) La ce trebuie să fim atenți când decidem cum să ne folosim timpul? b) Ce sfat le-a dat Pavel creștinilor?

14 Un alt aspect de care trebuie să ținem cont este timpul pe care îl rezervăm divertismentelor. Aceasta ar putea dezvălui cât de importante sunt ele pentru noi. Fiind creștini, cel mai important lucru din viața noastră este serviciul pe care i-l aducem lui Iehova. (Citește Matei 6:33.) Dar fără să ne dăm seama, am putea permite ca divertismentele să ne ocupe din ce în ce mai mult timp. Pavel i-a sfătuit pe creștini: „Fiți foarte atenți cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți, folosindu-vă cât mai bine timpul”. (Efeseni 5:15, 16) De aceea, trebuie să stabilim limite în ce privește timpul rezervat divertismentelor și să ne asigurăm mereu că punem serviciul pentru Dumnezeu pe primul loc în viață. (Filipeni 1:10)

15. Cum putem evita divertismentele care ne pot pune în pericol relația cu Iehova?

15 Evident, trebuie să respingem divertismentele care știm că nu-i plac lui Iehova. Dar ce putem face în privința divertismentelor asupra cărora avem îndoieli? Trebuie să fim atenți și în acest caz? Gândește-te: Dacă mergi pe o potecă de munte, te apropii prea mult de margine? Nu. Dacă îți prețuiești viața, stai departe de pericol. La fel stau lucrurile și în ce privește alegerea divertismentelor. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Îndepărtează-ți piciorul de la rău”. (Proverbele 4:25-27) Drept urmare, evităm nu doar divertismentele despre care știm că sunt greșite, dar și cele despre care credem că nu ar avea o influență bună asupra noastră și care ne-ar putea pune în pericol relația cu Iehova.

ÎNSUȘEȘTE-ȚI PUNCTUL DE VEDERE AL LUI IEHOVA

16. a) Care sunt câteva lucruri pe care le urăște Iehova? b) Cum arătăm că urâm ceea ce urăște Iehova?

16 Psalmistul a scris: „O, voi care îl iubiți pe Iehova, urâți răul!”. (Psalmul 97:10) Biblia ne dezvăluie cum gândește și ce simte Iehova. Întreabă-te cum te ajută ceea ce înveți să vezi lucrurile așa cum le vede Iehova. De exemplu, din Biblie învățăm că Iehova urăște „limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzește planuri rele, picioarele care aleargă repede la rău”. (Proverbele 6:16-19) Învățăm că trebuie să evităm „imoralitatea sexuală, . . . idolatria, spiritismul, . . . gelozia, izbucnirile de mânie, . . . invidia, beția, chefurile și alte lucruri asemănătoare”. (Galateni 5:19-21) Aceste principii biblice te pot ajuta când îți alegi divertismentele. Vrem să urmăm normele lui Iehova în toate aspectele vieții, și când suntem cu alții, și când suntem singuri. (2 Corinteni 3:18) De fapt, alegerile pe care le facem când suntem singuri dezvăluie deseori ce fel de persoană suntem în realitate. (Psalmii 11:4; 16:8)

17. Înainte de a ne alege divertismentele, ce întrebări trebuie să ne punem?

17 De aceea, când îți alegi divertismentele întreabă-te: Cum îmi va influența această alegere relația cu Iehova? Ce efect va avea asupra conștiinței mele? Să analizăm câteva principii care ne pot ajuta să ne alegem cu înțelepciune divertismentele.

18, 19. a) Ce sfat le-a dat Pavel creștinilor? b) Ce principii ne pot ajuta când ne alegem divertismentele?

18 Când ne alegem divertismentele, alegem în realitate cu ce să ne umplem mintea. Pavel a scris: „Tot ce este adevărat, tot ce merită respect, tot ce este drept, tot ce este cast, tot ce merită să fie iubit, tot ce este vorbit de bine, tot ce este virtuos și tot ce este demn de laudă – aceste lucruri să fie preocuparea voastră”. (Filipeni 4:8) Când ne umplem mintea cu lucruri sănătoase, putem spune: „Fie ca vorbele gurii mele și cugetarea inimii mele să-ți fie plăcute, o, Iehova”. (Psalmul 19:14)

19 Întreabă-te: Cu ce îmi umplu mintea? După ce vizionez un film sau o emisiune TV, sunt gândurile mele plăcute, înviorătoare? Mă simt liniștit? Am conștiința împăcată? (Efeseni 5:5; 1 Timotei 1:5, 19) Mă simt liber să mă rog lui Iehova? Sau mă simt vinovat? Mă determină divertismentele să mă gândesc la lucruri violente sau imorale? (Matei 12:33; Marcu 7:20-23) Mă las modelat de acest sistem prin divertismentele pe care le aleg? (Romani 12:2) Răspunsurile noastre sincere ne vor ajuta să înțelegem ce trebuie să facem pentru a ne păstra puternică relația cu Iehova. Vrem să ne rugăm asemenea psalmistului: „Abate-mi ochii de la ceea ce este lipsit de valoare”. (Psalmul 119:37)a

DECIZIILE NOASTRE AU EFECT ASUPRA ALTORA

20, 21. De ce trebuie să ținem cont de sentimentele altora când ne alegem divertismentele?

20 Un alt principiu important demn de reținut este acesta: „Toate lucrurile sunt permise, dar nu toate zidesc. Fiecare să caute nu folosul său, ci al altuia”. (1 Corinteni 10:23, 24) Simplul fapt că avem libertatea de a face un anumit lucru nu înseamnă că trebuie să-l și facem. Trebuie să ne gândim cu seriozitate la efectul pe care-l vor avea deciziile noastre asupra fraților noștri.

21 Conștiința fiecăruia este diferită. De exemplu, poate că ție conștiința îți permite să urmărești o anumită emisiune TV. Dar apoi afli că unui frate sau unei surori conștiința nu-i permite să vizioneze acel program. Ce vei face? Deși ai tot dreptul să vizionezi acel program, poate vei decide să nu o faci. De ce? Deoarece nu vrei ‘să păcătuiești împotriva fraților tăi’ sau chiar ‘să păcătuiești împotriva lui Cristos’. (1 Corinteni 8:12) Nu dorim să facem niciun lucru care să-i poticnească pe frații noștri de credință. (Romani 14:1; 15:1; 1 Corinteni 10:32)

22. Cum ne putem dovedi rezonabili în ce privește alegerile pe care le fac alți creștini?

22 Ce vei face, în schimb, dacă ție conștiința nu-ți permite să vizionezi, să citești sau să faci ceva ce altă persoană consideră potrivit? Întrucât îți iubești și îți respecți fratele, nu vei face presiuni asupra lui să ia aceleași decizii ca tine. Un șofer știe că și cei care conduc mai repede sau mai încet decât el pot fi șoferi buni. În mod asemănător, s-ar putea ca tu și alt frate, deși urmați aceleași principii biblice, să aveți păreri oarecum diferite vizavi de ce înseamnă divertismente potrivite. (Eclesiastul 7:16; Filipeni 4:5)

23. Ce anume ne poate ajuta să ne alegem cu înțelepciune divertismentele?

23 În concluzie, ce anume ne va ajuta să ne alegem divertismentele cu înțelepciune? Când ne folosim conștiința instruită pe baza principiilor biblice și suntem sincer interesați de frații și surorile noastre, vom face alegeri bune. În plus, ne vom simți fericiți că facem „toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu”.

a Mai multe principii care ne pot ajuta să ne alegem cu înțelepciune divertismentele se găsesc în textele din Proverbele 3:31; 13:20; Efeseni 5:3, 4 și Coloseni 3:5, 8, 20.

O familie se uită la televizor

Înainte de a alege cum să se destindă, creștinii se întreabă:

  • Ce influență va avea aceasta asupra relației mele cu Dumnezeu?

  • Ce efect va avea aceasta asupra mea?

  • Ce efect va avea aceasta asupra altora?

PRINCIPII BIBLICE

1 PRIN ALEGERILE PE CARE LE FACEM ÎN MATERIE DE DIVERTISMENTE ÎI DOVEDIM LUI IEHOVA CÂT DE MULT ÎL IUBIM

„Faceți toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu!” (1 Corinteni 10:31)

De ce trebuie să fim atenți când ne alegem divertismentele?

  • Psalmii 11:5, 7; 34:14; Romani 12:9; 1 Corinteni 6:9, 10

    Multe divertismente din prezent – filme, site-uri, emisiuni TV, jocuri video, muzică sau altele – sunt imorale, violente și spiritiste.

  • Marcu 12:30; Romani 12:1, 2

    Divertismentele pe care le alegem ne pot înviora sau ne pot împiedica să-i rămânem fideli lui Iehova.

  • Ieremia 17:9; Galateni 6:7

    Divertismentele ne influențează.

2 PRINCIPIILE BIBLICE NE POT AJUTA SĂ NE ALEGEM DIVERTISMENTELE

„Înțelegeți care este voința lui Iehova.” (Efeseni 5:17)

Ce principii ne pot ajuta să luăm decizii bune în ce privește divertismentele?

  • Psalmul 16:8; Proverbele 6:16-19; Galateni 5:19-21

    Trebuie să urâm lucrurile pe care le urăște Iehova, precum violența, spiritismul și imoralitatea.

  • Psalmul 19:14; Filipeni 4:8

    Când ne umplem mintea cu lucruri bune și medităm la ele, îi suntem plăcuți lui Iehova.

  • Matei 6:33; Efeseni 5:15, 16

    Trebuie să fim atenți cât timp rezervăm divertismentelor. Închinarea noastră la Iehova trebuie să fie cel mai important lucru din viață.

3 ALEGERILE NOASTRE AU EFECT ASUPRA ALTORA

„Fiecare să caute nu folosul său, ci al altuia.” (1 Corinteni 10:24)

De ce trebuie să ținem cont de sentimentele altora când ne alegem divertismentele?

  • Eclesiastul 7:16; Romani 2:21

    Alegerile în materie de divertismente diferă de la un creștin la altul. În loc să-i judecăm pe alții pentru alegerile pe care le fac, noi suntem atenți la propriile alegeri.

  • Galateni 6:5; Filipeni 4:5

    Alegerile pe care le facem sunt influențate de conștiința noastră. Iar conștiința fiecăruia este diferită.

  • 1 Corinteni 10:32; Filipeni 1:10

    Nu dorim să facem niciun lucru care să-i poticnească pe frații noștri de credință; de aceea suntem atenți cum ne alegem divertismentele.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează