Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • bm secțiunea 26 pag. 30
  • Pământul devine Paradis!

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Pământul devine Paradis!
  • Biblia — Care este mesajul ei?
  • Materiale similare
  • Cartea biblică numărul 66 — Revelaţia
    „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și de folos”
  • Cartea Revelația – Ce semnificație are ea?
    Răspunsuri la întrebări biblice
  • „Ştiri îmbucurătoare“ din Apocalipsa
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1999
  • Mesaje pentru zilele noastre prin intermediul îngerilor
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1989
Vedeți mai multe
Biblia — Care este mesajul ei?
bm secțiunea 26 pag. 30
Regele Isus stă pe tron

26

Pământul devine Paradis!

Prin intermediul Regatului condus de Cristos, Iehova îşi sfinţeşte numele, îşi justifică suveranitatea şi pune capăt răului

ULTIMA carte a Bibliei, Revelaţia, sau Apocalipsa, oferă speranţă omenirii. Redactată de apostolul Ioan, cartea Revelaţia conţine viziuni profetice care culminează cu împlinirea scopului lui Iehova.

În prima viziune, înviatul Isus laudă şi corectează câteva congregaţii. A doua viziune înfăţişează tronul ceresc al lui Dumnezeu, unde creaturi spirituale îi aduc laude.

La un moment dat, în cursul împlinirii scopului lui Dumnezeu, „Mielul“, Isus Cristos, primeşte un sul cu şapte sigilii. Când sunt rupte primele patru sigilii, pe scena lumii apar călăreţi simbolici. Primul călăreţ, pe un cal alb, este Isus încoronat ca Rege. Călăreţii care îl urmează vin pe cai de culori diferite ce reprezintă în mod profetic războiul, foametea şi epidemiile — toate acestea caracterizând ultimele zile ale acestui sistem. Când este rupt cel de-al şaptelea sigiliu, se aud şapte trompete simbolice, reprezentând proclamarea judecăţilor divine. Fiecare dintre ele anunţă o plagă simbolică, cu alte cuvinte, o manifestare a mâniei lui Dumnezeu.

Regatul lui Dumnezeu, simbolizat printr-un copil nou-născut de sex bărbătesc, este instaurat în cer. Ca urmare, izbucneşte un război, iar Satan şi îngerii răi sunt aruncaţi pe pământ. Se aude un glas puternic zicând „vai de . . . pământ“. Diavolul este cuprins de o mare mânie ştiind că nu mai are decât puţin timp (Revelaţia 12:12).

Ioan îl vede pe Isus în cer, reprezentat de un miel, şi împreună cu el sunt 144 000 care au fost aleşi dintre oameni. Aceştia „vor domni ca regi cu“ Isus. Astfel, cartea Revelaţia dezvăluie că partea secundară a seminţei va fi alcătuită din 144 000 (Revelaţia 14:1; 20:6).

Conducătorii pământului se adună pentru Armaghedon, „războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic“. Ei poartă război cu Isus, călăreţul de pe calul alb, care conduce armatele cereşti. Toţi conducătorii acestei lumi sunt nimiciţi. Satan este legat, iar Isus şi cei 144 000 domnesc asupra pământului „o mie de ani“. La sfârşitul miei de ani, Satan este distrus (Revelaţia 16:14; 20:4).

Ce va însemna Domnia Milenară a lui Cristos şi a coregenţilor săi pentru oamenii ascultători? Ioan scrie: „[Iehova] va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut“ (Revelaţia 21:4). Pământul devine paradis!

Cartea Revelaţia întregeşte mesajul Bibliei. Prin intermediul Regatului mesianic, numele lui Iehova este sfinţit, iar suveranitatea sa este pe deplin justificată pentru eternitate!

(Pe baza cărţii Revelaţia)

  • Ce reprezintă călăreţii simbolici?

  • Ce evenimente dramatice au loc pe măsură ce scopul lui Dumnezeu se împlineşte?

  • Ce este Armaghedonul şi ce se va realiza prin el?

„BABILONUL CEL MARE“

În cartea Revelaţia, toate religiile false, adică religiile care se află în opoziţie cu adevăratul Dumnezeu, sunt numite în sens colectiv ‘marea prostituată’, sau „Babilonul cel Mare“. Ea se prostituează cu puterile politice ale lumii, sau se vinde lor. În Revelaţia se spune că, la momentul stabilit de Dumnezeu, aceste puteri se vor întoarce împotriva prostituatei şi o vor distruge (Revelaţia 17:1–5, 16, 17).

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează