Cel mai mare om care a trăit vreodată

EXISTĂ oare vreun om care să poată fi numit în mod indiscutabil cel mai mare om care a trăit vreodată? Pe ce criterii aţi putea stabili măreţia unui om? Pe baza geniului său militar, a forţei sale fizice, a calităţilor lui intelectuale?

Istoricul H. G. Wells a spus că măreţia unui om se poate măsura pe baza a ‘ceea ce a lăsat el să se dezvolte în urma sa şi a faptului că i-a iniţiat pe alţii să gândească după criterii noi, cu o asemenea vigoare, încât ea a continuat şi după el’. Deşi nu se consideră creştin, Wells a recunoscut: „Potrivit acestui test, Isus se află pe primul loc“.

Alexandru cel Mare, Carol cel Mare (numit „cel Mare“ încă din timpul vieţii) şi Napoleon Bonaparte au fost conducători puternici. Prin prezenţa lor copleşitoare, ei au exercitat o mare influenţă asupra celor pe care îi conduceau. Totuşi, se spune că Napoleon ar fi afirmat: „Isus Cristos i-a influenţat pe supuşii Săi şi le-a dat porunci fără a fi prezent în mod vizibil, în corp“.

Prin învăţăturile sale mobilizatoare şi prin modul în care a trăit în armonie cu ele, Isus a influenţat puternic viaţa oamenilor timp de aproape două mii de ani. Un scriitor a exprimat în mod corespunzător această idee, spunând: „Toate armatele care au mărşăluit de-a lungul timpului şi toate navele care au fost construite de-a lungul timpului şi toate parlamentele care au ţinut sesiuni de-a lungul timpului şi toţi regii care au domnit de-a lungul timpului — toate acestea puse la un loc nu au influenţat viaţa omului de pe pământ într-un mod atât de puternic“.

Un personaj istoric

Totuşi, în mod surprinzător, unii spun că Isus nu a existat niciodată — că, în realitate, el este o invenţie a unor oameni din secolul întâi. Răspunzându-le unor astfel de sceptici, apreciatul istoric Will Durant a argumentat: „Faptul ca doar câţiva oameni simpli să fi inventat într-o singură generaţie o personalitate atât de puternică şi de atrăgătoare, cu o etică atât de înaltă şi cu o viziune atât de însufleţitoare asupra fraternităţii umane ar constitui un miracol mult mai puţin credibil decât oricare dintre cele consemnate în Scripturi“.

Întrebaţi-vă: Ar fi putut o persoană care nu a trăit niciodată să influenţeze istoria umană într-un mod atât de remarcabil? Lucrarea de referinţă The Historians’ History of the World făcea următoarea observaţie: „Rezultatul istoric al activităţilor lui [Isus] a fost mai important, chiar şi din punct de vedere strict laic, decât faptele oricărui alt personaj istoric. O nouă eră, recunoscută de principalele civilizaţii ale lumii, începe odată cu naşterea sa“.

Da, gândiţi-vă la acest lucru. Chiar şi calendarele de azi au la bază anul în care se crede că s-a născut Isus. „Datele anterioare acelui an sunt menţionate cu denumirea î. Chr., sau înainte de Cristos“, explică The World Book Encyclopedia. „Datele posterioare acelui an sunt menţionate cu denumirea A.D., adică anno Domini (în anul Domnului nostru).“

Totuşi, criticii subliniază că tot ce ştim cu adevărat despre Isus se găseşte în Biblie. Cu privire la el nu există alte scrieri contemporane lui, spun ei. Chiar H. G. Wells a scris: „Istoricii latini ai antichităţii l-au ignorat complet pe Isus; acesta nu a lăsat nici o urmă în scrierile istorice ale timpului său“. Dar este adevărat acest lucru?

Deşi referirile la Isus Cristos sunt rare la istoricii laici din antichitate, ele există totuşi. Cornelius Tacitus, un apreciat istoric latin din secolul întâi, a scris: „Denumirea [de creştin] vine de la Cristos pe care procuratorul Pontiu Pilat l-a executat sub domnia lui Tiberiu“. Suetoniu şi Pliniu cel Tânăr, alţi scriitori latini ai timpului, l-au menţionat şi ei pe Cristos. Pe lângă aceştia, Josephus Flavius, istoric evreu din secolul întâi, a scris despre Iacov, pe care l-a identificat drept „fratele lui Isus, care era numit Cristos“.

The New Encyclopædia Britannica ajunge astfel la următoarea concluzie: „Aceste relatări independente dovedesc că, în antichitate, chiar şi cei care se opuneau creştinismului nu s-au îndoit niciodată de istoricitatea lui Isus, care a fost pusă la îndoială pentru prima dată şi din motive neîntemeiate la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe parcursul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea“.

În principal însă, tot ce se cunoaşte despre Isus a fost consemnat de către continuatorii săi din secolul întâi. Relatările lor au fost păstrate în Evanghelii — cărţi biblice scrise de Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Ce ne dezvăluie aceste relatări cu privire la identitatea lui Isus?

Cine a fost el în realitate?

Asociaţii lui Isus din secolul întâi au meditat la această chestiune. Când l-au văzut pe Isus cum a calmat marea agitată, certând-o, au întrebat cu uimire: „Cine este [în realitate, NW] Acesta?“ Mai târziu, într-o altă ocazie, Isus şi-a întrebat apostolii: „Voi cine ziceţi că sunt?“ — Marcu 4:41; Matei 16:15.

Dacă vi s-ar pune această întrebare, cum aţi răspunde? Era Isus, de fapt, Dumnezeu? Multe persoane din prezent afirmă acest lucru. Totuşi, asociaţii intimi ai lui Isus n-au crezut niciodată că el era Dumnezeu. Răspunsul lui Petru la întrebarea pusă de Isus a fost: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu“. — Matei 16:16.

Isus nu a pretins niciodată că este Dumnezeu, ci a recunoscut că era promisul Mesia, sau Cristos. El a spus, de asemenea, că este „Fiul lui Dumnezeu“, nu Dumnezeu (Ioan 4:25, 26; 10:36). Totuşi, Biblia nu spune că Isus a fost un om ca oricare altul. El a fost o persoană cu totul deosebită, deoarece a fost creat de Dumnezeu înaintea tuturor celorlalte lucruri (Coloseni 1:15). Timp de miliarde de ani, chiar înainte de crearea universului fizic, Isus a trăit ca persoană spirituală în cer şi s-a bucurat de o asociere intimă cu Tatăl său, Iehova Dumnezeu, Marele Creator. — Proverbele 8:22, 27–31.

Apoi, cu aproape două mii de ani în urmă, Dumnezeu a transferat viaţa Fiului său în pântecele unei femei şi Isus a devenit un fiu uman al lui Dumnezeu, născut în mod normal, dintr-o femeie (Galateni 4:4). Pe parcursul dezvoltării în pântecele mamei sale şi pe parcursul perioadei de creştere, Isus a depins de cei pe care Dumnezeu îi alesese să-i fie părinţi pământeşti. În cele din urmă, Isus a ajuns la maturitate şi i s-a permis să-şi amintească în mod deplin de asocierea lui anterioară cu Dumnezeu în cer. — Ioan 8:23; 17:5.

Ce anume l-a făcut cel mai mare om

Deoarece l-a imitat cu grijă pe Tatăl său ceresc, Isus este cel mai mare om care a trăit vreodată. Ca Fiu fidel, Isus l-a copiat pe Tatăl său ceresc atât de exact, încât a putut să le spună continuatorilor săi: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl“ (Ioan 14:9, 10). În orice situaţie cu care s-a confruntat aici pe pământ, el a făcut întocmai cum ar fi făcut Tatăl său, Dumnezeul Atotputernic. „Nu fac nimic din proprie iniţiativă, a explicat Isus, ci spun aceste lucruri aşa cum Tatăl m-a învăţat“ (Ioan 8:28, NW). De aceea, când studiem viaţa lui Isus Cristos, obţinem, de fapt, o imagine clară despre Dumnezeu.

Astfel, deşi apostolul Ioan a recunoscut că ‘nimeni n-a văzut pe Dumnezeu’, el a putut totuşi să scrie că „Dumnezeu este dragoste“ (Ioan 1:18; 1 Ioan 4:8). Ioan a putut spune aceasta, deoarece el cunoştea iubirea lui Dumnezeu prin ceea ce văzuse în Isus, care era reflectarea perfectă a Tatălui său. Isus era plin de compasiune, binevoitor, smerit şi abordabil. Cel slab şi împovărat se simţea bine în compania lui, aşa cum se simţeau oamenii de orice fel — bărbaţi, femei, copii, bogaţi, săraci, puternici şi chiar păcătoşi notorii. Numai cei răi la inimă rea nu-l agreau.

Într-adevăr, Isus nu numai că i-a învăţat pe continuatorii săi să se iubească unul pe altul, dar le-a şi arătat cum. „Cum v-am iubit Eu, a spus el, aşa [trebuie] să vă iubiţi şi voi unul pe altul!“ (Ioan 13:34). Cunoaşterea ‘iubirii lui Cristos’, a explicat unul dintre apostolii săi, „depăşeşte cunoştinţa“ (Efeseni 3:19, NW). Într-adevăr, iubirea lui Isus depăşeşte cunoştinţa pur academică şi îi „constrânge“ pe alţii să reacţioneze la ea (2 Corinteni 5:14). Astfel, în special exemplul neasemuit de iubire al lui Isus este cel care l-a făcut să fie cel mai mare om care a trăit vreodată. Iubirea sa a sensibilizat inima a milioane de oameni care au trăit de-a lungul secolelor şi le-a influenţat viaţa în bine.

Totuşi, unii ar putea obiecta: ‘Priviţi la toate crimele care s-au comis în numele lui Cristos — cruciadele, Inchiziţia şi războaiele în care s-a văzut cum milioane de pretinşi creştini s-au ucis unii pe alţii în timp ce luptau pe fronturi adverse’. Dar, adevărul este că acei oameni îşi dezmint pretenţia de a fi continuatori ai lui Isus. Învăţăturile şi modul lui de viaţă le condamnă acţiunile. Chiar un hindus, Mohandas Gandhi, s-a simţit îndemnat să spună: ‘Îl iubesc pe Cristos, dar îi dispreţuiesc pe creştini, deoarece ei nu trăiesc aşa cum a trăit Cristos’.

Să tragem foloase învăţând despre el

Cu siguranţă, nici un studiu nu ar putea avea astăzi o mai mare importanţă decât cel referitor la viaţa şi ministerul lui Isus Cristos. ‘Priviţi cu încordare la Isus’, ne-a îndemnat apostolul Pavel. „Da, reflectaţi cu atenţie la acela.“ Însuşi Dumnezeu a poruncit privitor la Fiul său: „De El să ascultaţi“. Cartea Cel mai mare om care a trăit vreodată vă va ajuta să faceţi acest lucru. — Evrei 12:2, 3, NW; Matei 17:5.

S-au depus eforturi pentru a prezenta toate evenimentele din viaţa pământească a lui Isus aşa cum sunt ele relatate în cele patru Evanghelii, inclusiv discursurile pe care le-a rostit el, ilustrările şi miracolele sale. În măsura în care a fost posibil, totul este relatat în ordine cronologică. La sfârşitul fiecărui capitol se găseşte o listă cu textele biblice pe care se bazează capitolul. Vă încurajăm să citiţi aceste texte şi să răspundeţi la întrebările recapitulative.

Un exeget de la Universitatea din Chicago a afirmat recent: „Despre Isus s-a scris mai mult în ultimii douăzeci de ani decât în cei două mii de ani precedenţi“. Totuşi, este o necesitate vitală să examinaţi personal relatările din Evanghelii, deoarece, aşa cum afirma The Encyclopædia Britannica, „numeroşi cercetători au ajuns să fie atât de preocupaţi de teorii contradictorii referitoare la Isus şi la Evanghelii, încât au neglijat să studieze personal aceste surse de bază“.

După o examinare atentă, lipsită de prejudecăţi a relatărilor din Evanghelii, credem că veţi fi de acord cu faptul că cel mai important eveniment din toată istoria umană s-a petrecut în timpul domniei lui Cezar August, când a apărut Isus din Nazaret pentru a-şi da viaţa în folosul nostru.