Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g20 nr. 2 pag. 4–5
  • Ce cred unii

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Ce cred unii
  • Treziți-vă! – 2020
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Hindușii
  • Musulmanii
  • Tradiția iudaică
  • Budiștii
  • Confucianiștii
  • Unele religii tribale
  • Creștinii
  • Ce spune Biblia?
    Turnul de veghe anunţă Regatul lui Iehova (public) — 2017
  • Întrebarea nr. 3: De ce mă laşi să sufăr?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2012
  • Dacă Creatorul se interesează de noi, de ce există atât de multă suferinţă?
    Există un Creator care se interesează de voi?
  • De ce există atât de multă suferinţă?
    Treziți-vă! – 2011
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 2020
g20 nr. 2 pag. 4–5
Simboluri ale budismului, hinduismului, religiilor tribale, iudaismului, creștinismului, islamismului și confucianismului

Ce cred unii despre suferință

Hindușii

Simbol al hinduismului

cred că suferința este rezultatul acțiunilor din viața actuală sau dintr-o viață anterioară. O persoană poate ajunge la starea de moksha – eliberarea din ciclul de renașteri – prin detașarea la nivelul minții de orice lucru material.

Musulmanii

Simbol al islamismului

consideră suferința o pedeapsă pentru păcat, precum și un test al credinței. Tragediile ne ajută „să-i fim recunoscători lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și să fim conștienți că trebuie să-i ajutăm pe cei aflați în nevoie”, spune dr. Sayyid Syeed, președintele Societății Islamice din America de Nord.

Tradiția iudaică

Simbol al iudaismului

susține că suferința este o consecință a propriilor acțiuni. Unii evrei cred că va fi o înviere, iar apoi li se va face dreptate celor care au suferit pe nedrept. Potrivit cabalei, o doctrină mistico-religioasă ebraică, reîncarnarea îi dă unei persoane mai multe ocazii de a-și ispăși păcatele.

Budiștii

Simbol al budismului

cred că o persoană trebuie să sufere de-a lungul mai multor vieți, adică al unui ciclu de renașteri, care încetează când acțiunile, emoțiile și dorințele ei greșite dispar. Prin înțelepciune, fapte bune și disciplina minții, ea poate atinge nirvana, o stare în care nu mai există suferință.

Confucianiștii

Simbol al confucianismului

atribuie, în general, suferința „greșelilor omenești”, conform A Dictionary of Comparative Religion. Potrivit învățăturilor lor, deși suferința poate fi redusă prin adoptarea unui mod de viață virtuos, o mare parte a ei este cauzată de „ființe spirituale mult mai puternice decât omul. În acest caz, el trebuie să accepte cu stoicism hotărârile Sorții”.

Unele religii tribale

Simbol al religiilor tribale

consideră că suferința e rezultatul vrăjilor. Vrăjitorii pot aduce noroc sau necazuri, iar efectul acțiunilor lor poate fi diminuat prin diferite ritualuri. Prin urmare, când cineva este bolnav, se crede că ritualurile și leacurile vracilor anulează efectul vrăjitoriilor.

Creștinii

Simbol al creștinismului

cred că suferința este rezultatul păcatului primilor oameni, așa cum reiese din cartea biblică Geneza. Însă multe culte au adăugat diverse idei la această învățătură. De exemplu, unii catolici sunt de părere că suferința poate fi „o ofrandă adusă lui Dumnezeu” pentru ca el, în schimb, să binecuvânteze biserica sau să salveze pe cineva.

AFLĂ MAI MULTE

Urmărește materialul video Aprobă Dumnezeu toate formele de închinare? de pe jw.org.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează