Robert Boyle

NĂSCUT într-o familie înstărită, Boyle a văzut lumina zilei în Lismore Castle (Irlanda) în 1627. Atunci se iveau zorii a ceea ce istoricii au numit „epoca raţiunii“ — o perioadă în care gânditorii aveau să încerce să elibereze societatea umană din lanţurile fanatismului ce o înrobise de secole. Boyle împărtăşea aceeaşi năzuinţă. Într-o autobiografie a primilor săi ani de activitate, el şi-a dat numele Philaretus, care înseamnă „iubitor al virtuţii“.

Dorinţa lui Boyle de a afla adevărul era la fel de mare precum dorinţa de a le împărtăşi altora cele aflate. El a devenit un scriitor prolific, lucrările sale având un efect profund asupra multora dintre contemporanii săi, inclusiv asupra renumitului om de ştiinţă Isaac Newton. În 1660, Boyle s-a numărat printre fondatorii Societăţii Regale, o instituţie ştiinţifică ce îşi continuă activitatea şi în prezent în Londra (Anglia).

OM DE ŞTIINŢĂ

Boyle a fost numit părintele chimiei, şi pe bună dreptate, căci a adoptat o metodă de studiu total diferită de cea a alchimiştilor contemporani cu el. Spre deosebire de aceştia, care îşi ţineau secrete descoperirile sau le scriau în termeni pe care puţini din afara cercului lor restrâns îi puteau înţelege, Boyle a publicat toate detaliile muncii sale. În plus, el nu şi-a însuşit automat ipoteze împământenite de multă vreme, ci a încurajat efectuarea unor experimente controlate pentru a se stabili adevărul.

Experimentele lui Boyle sprijineau ideea că materia este alcătuită din ceea ce el numea corpusculi, particule de un anumit fel, care se combinau în diferite moduri pentru a forma diferite substanţe.

Atitudinea lui Boyle faţă de cercetările ştiinţifice este rezumată în renumita sa carte Chimistul sceptic. În paginile acesteia, el le sugerează oamenilor de ştiinţă să evite aroganţa sau dogmatismul şi să fie dispuşi să-şi recunoască greşelile. Boyle a susţinut cu tărie că persoanele cu opinii bine înrădăcinate trebuie să facă distincţia între ceea ce ştiu că e adevărat şi ceea ce consideră adevărat.

OM AL CREDINŢEI

Boyle a adoptat o abordare asemănătoare şi în chestiuni de natură spirituală. Descoperirile pe care le-a făcut în legătură cu universul şi modul extraordinar în care sunt alcătuite fiinţele vii l-au convins că trebuie să existe un Proiectant, un Creator. De aceea, a respins cu tărie gândirea ateistă, ce căpăta amploare în rândul intelectualilor din vremea sa. În opinia lui, era imposibil ca o persoană care îşi folosea cu sinceritate puterea raţiunii să nu creadă în existenţa lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, Boyle nu credea că raţiunea umană reprezenta singura cale spre adevărata iluminare. El considera că era necesară o anumită revelaţie din partea lui Dumnezeu. Iar acea revelaţie, spunea el, era însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

Pe Boyle îl tulbura ce vedea în jur: mulţi nu cunoşteau învăţăturile Bibliei şi păreau să nu aibă o bază solidă pentru convingerile lor. „Cum este cu putinţă ca un om să-şi formeze convingerile religioase doar în baza a ceea ce au crezut părinţii lui sau a locului unde s-a născut?“, se întreba el. Drept urmare, Boyle a dorit cu tot dinadinsul să-i ajute pe oameni să-şi aprofundeze cunoştinţele biblice.

Pentru a-şi atinge acest obiectiv, Boyle a sprijinit financiar publicarea Bibliei în mai multe limbi — între care se numărau unele limbi vorbite de indigenii din America de Nord, precum şi araba, irlandeza, malaieza şi turca. Robert Boyle s-a dovedit astfel un om deosebit de înzestrat, dar umil totodată, însetat după adevăr şi dornic să-i ajute şi pe alţii să-l găsească.