Au căutat aur şi au găsit un cămin
CÂND se gândesc la un cartier chinezesc, oamenii îşi imaginează de obicei forfota străzilor înţesate de magazine şi restaurante şi atmosfera tipică sărbătorilor chinezeşti, din care nu lipseşte bine-cunoscutul dans al dragonului. Totuşi, fiecare cartier chinezesc are o istorie proprie. Cele din Australia, de pildă, îşi datorează existenţa în mare parte primelor generaţii de imigranţi chinezi. Aflând de noile zăcăminte aurifere de pe continentul australian, aceşti chinezi au înfruntat orice pericol în speranţa de a se îmbogăţi.
O nouă goană după aur
Dacă la început a sosit doar un număr mic de chinezi, după descoperirea terenurilor aurifere, în 1851, se părea că valul de imigranţi nu mai putea fi stăvilit. Mii de bărbaţi au lăsat în urmă delta fluviului Zhu din provincia Guangdong, pornind spre sud într-o călătorie de-a dreptul istovitoare. În California (Statele Unite), se descoperise deja aur, iar chinezii care vorbeau cantoneză numiseră acele terenuri aurifere „Gold Mountain“ (Muntele de Aur). Prin urmare, zăcămintele din Australia au primit numele „New Gold Mountain“ (Noul Munte de Aur).
Chinezii însă nu şi-au părăsit ţara natală doar de dragul aurului. China trecuse printr-un război civil, iar dezastrele naturale şi sărăcia făcuseră viaţa foarte grea.
Din păcate, unii dintre aceşti deschizători de drumuri n-au supravieţuit anevoioasei călătorii, fiind răpuşi de bolile ce făceau ravagii pe vasele supraaglomerate. Nici pe cei care au ajuns la destinaţie nu îi aştepta o viaţă tocmai uşoară.
Mari greutăţi
Întrucât tradiţia cerea ca soţia şi copiii să rămână în China pentru a-şi păstra locul în străvechea genealogie a familiei, chinezii sosiţi în Australia s-au confruntat în scurt timp cu problema singurătăţii. În 1861, aici trăiau mai bine de 38 000 de bărbaţi chinezi şi doar 11 femei chineze. Puţini însă intenţionau să se stabilească pe aceste meleaguri. Majoritatea erau hotărâţi să se întoarcă acasă la familiile lor, cu avere şi cu onoare.
Mânaţi de această dorinţă ambiţioasă, minerii n-au precupeţit niciun efort în căutările lor. Trăiau în corturi şi trudeau ore în şir sub soarele arzător. Cel puţin la început, din cauza anumitor superstiţii, unora dintre ei le era teamă să coboare în subteran. De aceea, căutau aurul în albia râurilor sau spălau sterilul în nişte jgheaburi de lemn. Strădania lor a dat roade. Potrivit documentelor vremii, în perioada 1854–1862 au fost trimise în China aproape 19 t de aur din statul australian Victoria!
Din nefericire, o parte din aurul extras s-a dus pe jocuri de noroc şi pe opiu, vicii cărora cei însinguraţi le-au căzut uşor pradă. Adesea, consecinţele erau tragice: aceştia nu doar îşi distrugeau sănătatea, ci îşi pierdeau şi câştigul, nemaiputându-se întoarce acasă. Unii au fost ajutaţi de organizaţii din China şi de persoane binevoitoare; alţii au murit înainte de vreme, săraci şi singuri.
Mai mult, chinezii au trebuit să suporte invidia şi suspiciunea celorlalţi mineri, care îi considerau o comunitate foarte unită, dar care le făcea concurenţă în minerit. Din cauza acestei duşmănii, chinezii au fost victimele atacurilor şi ale revoltelor. Aurul le-a fost jefuit, iar corturile şi proviziile, arse. Cu timpul, lucrurile s-au mai liniştit. Totuşi, în 1901, la circa 50 de ani de la descoperirea zăcămintelor de aur, s-a emis Actul de Restricţionare a Imigrării, prin care se interzicea imigrarea asiaticilor pe continentul australian. Restricţia nu a fost ridicată decât în 1973.
Căutările se încheie
După ce exploatarea zăcămintelor de aur s-a încheiat, unii chinezi au ales să rămână în Australia. Ca urmare, în oraşele fondate în perioada goanei după aur, chinezii şi-au deschis diverse afaceri: spălătorii, restaurante, grădini de legume, ferme. Ei şi-au câştigat o reputaţie bună şi ca fabricanţi de mobilă şi producători de fructe şi legume. Astfel, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, comunităţi de chinezi — celebrele cartiere chinezeşti — puteau fi întâlnite în multe oraşe australiene, precum Atherton, Brisbane, Broome, Cairns, Darwin, Melbourne, Sydney şi Townsville.
Deoarece puţine chinezoaice au venit în Australia, mulţi bărbaţi au rămas celibatari. Unii însă şi-au luat soţii australiene, înfruntând prejudecăţile generate de astfel de uniuni. Cu timpul, copiii rezultaţi din aceste căsătorii mixte au devenit parte integrantă a societăţii australiene.
În prezent, în Australia trăiesc foarte mulţi imigranţi chinezi. Majoritatea vin aici pentru a urma cursurile unei facultăţi ori pentru a face afaceri. Spre deosebire de secolul trecut, între ei se numără acum şi multe femei. Dar schimbările din economia mondială au dat naştere unui paradox: numeroşi chinezi, după ce se stabilesc cu întreaga familie în Australia, se întorc să muncească în Asia: în China, Hong Kong, Singapore sau Taiwan!
Deşi timpurile s-au schimbat, obiectivele emigranţilor din întreaga lume au rămas în esenţă aceleaşi: să găsească siguranţă şi prosperitate într-o ţară străină.
[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 20]
O CĂLĂTORIE LUNGĂ ŞI ANEVOIOASĂ
Ca să nu plătească taxa de debarcare, pasagerii chinezi preferau să debarce de-a lungul coastei Australiei, departe de marile porturi şi la sute de kilometri de terenurile aurifere. Micul port Robe (Australia de Sud), având numai 100–200 de locuitori, s-a dovedit un loc bun de debarcare. În 1857, pe parcursul a doar cinci luni, pe aici s-au perindat cel puţin 12 000 de chinezi.
Călătoria lor până la terenurile aurifere poate fi considerată o epopee a tenacităţii şi a spiritului de colaborare. Sute de bărbaţi porneau împreună la drum, trecând prin ţinuturi slab populate. Mergeau pe jos aproape cinci săptămâni. Ca hrană aveau alge strânse de pe mare. Mâncau şi canguri şi wombaţi. În plus, săpau puţuri şi făceau poteci pentru cei ce aveau să le calce pe urme.
Cu codiţa lor şi cu pălăria lor conică, aceşti bărbaţi mergeau unul în spatele celuilalt, în pas vioi, cântând deseori. Pe traseu s-au găsit monede chinezeşti, pe care cei nou-veniţi le-au aruncat după ce au aflat că în Australia acestea n-aveau nicio valoare.
[Provenienţa ilustraţiei]
Image H17071, State Library of Victoria
[Chenarul/Fotografia de la pagina 21]
CEVA MAI VALOROS DECÂT AURUL
Wayne Qu era ecolog la Academia de Ştiinţe a Chinei şi îşi dorea să avanseze în carieră. Prin urmare, în anii ’90, împreună cu soţia sa, Sue, Wayne a mers în Europa pentru alte studii. Aici ei au început să poarte discuţii biblice cu Martorii lui Iehova. În 2000, cei doi s-au mutat în Australia, unde şi-au continuat studiile — Sue în domeniul biologiei moleculare —, reluând şi studiul Bibliei.
Wayne explică: „Am petrecut zeci de ani studiind ca să obţinem tot felul de diplome universitare. Totuşi, îmi spuneam: «La urma urmei, toţi îmbătrânim, ne îmbolnăvim şi murim. Acesta să fie scopul vieţii?». Toate eforturile noastre păreau inutile. Biblia însă ne-a oferit mie şi lui Sue răspunsuri logice şi convingătoare la cele mai importante întrebări ale vieţii.
Totodată, studiind Biblia, am ajuns să examinăm un concept pe care până atunci nu-l luaserăm în considerare: existenţa unui Creator. Am citit cartea Cum a apărut viaţa — prin evoluţie sau prin creaţie?, editată de Martori, dar şi o lucrare a lui Charles Darwin despre evoluţie. Cele citite, coroborate cu propriile mele cercetări ştiinţifice, m-au convins că există un Creator, iar Sue a ajuns la aceeaşi concluzie.
Alt lucru care ne-a convins că Dumnezeu există este puterea Bibliei de a schimba în bine viaţa oamenilor. De fapt, datorită acestei cărţi extraordinare, avem nu doar speranţa unui viitor mai bun, ci şi prieteni adevăraţi şi o căsnicie mai puternică. Eu şi Sue ne-am botezat în 2005. Amândoi suntem bucuroşi că am găsit ceva mai valoros decât instruirea superioară şi decât «aurul care piere»“ (1 Petru 1:7).
[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]
Căutător de aur chinez (anii 1860)
[Provenienţa fotografiei/ilustraţiei de la pagina 19]
Cartierul chinezesc din Sydney: © ARCO/G Müller/age fotostock; căutător de aur: John Oxley Library, Image 60526, State Library of Queensland