Se preconizează multe cutremure majore
DE LA inventarea instrumentelor pentru măsurarea intensităţii cutremurelor, oamenii de ştiinţă au înregistrat sute de seisme majore. Cele ce se produc departe de aglomerările urbane nu prezintă motive de îngrijorare şi, în general, nu sunt mediatizate. În schimb, când un cutremur loveşte un oraş mare, pagubele pot fi uriaşe. Pierderile de vieţi omeneşti şi daunele materiale depind în mare măsură de densitatea populaţiei şi de nivelul ei de pregătire în caz de seism.
La 12 ianuarie 2010, Haiti a căzut victimă unuia dintre cele mai distrugătoare cutremure din istorie, dacă ne gândim la numărul de morţi şi la pagubele materiale suferite. Acest cutremur însă nu a fost nici primul şi nici singurul seism major produs de la începutul anului încoace. În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt câteva cutremure ce au avut loc în primele luni ale anului 2010, a căror magnitudine a egalat-o sau chiar a depăşit-o pe cea a seismului ce a devastat capitala haitiană.
3 ianuarie: Insulele Solomon, magnitudine 7,1
Acest cutremur major, care iniţial a fost evaluat la peste 7,1 grade pe scara Richter, a provocat un tsunami „de 2–3 m înălţime“. Potrivit lui Loti Yates, directorul Biroului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în satul Bainara de pe insula Rendova, 16 case au fost distruse şi alte câteva zeci au fost avariate. Oficialul a declarat că, văzută din avion, zona era „complet inundată“.
Seismul a fost precedat de un cutremur de 6,6 grade. Speriaţi de acest cutremur mai puţin intens, mulţi s-au refugiat în zone mai înalte. Drept urmare, au fost ocrotiţi când, două ore mai târziu, tsunamiul provocat de cutremurul mai puternic a lovit ţărmul.
26 februarie: Insulele Ryukyu (Japonia), magnitudine 7
Acest cutremur s-a produs la ora 5.31 dimineaţa, ora locală, şi a avut epicentrul la 80 km de oraşul Naha, de pe insula Okinawa (Insulele Ryukyu). Au fost emise alerte de tsunami, ulterior anulate. O femeie care locuieşte pe insula Okinawa de peste 90 de ani a mărturisit că a fost cel mai puternic seism pe care l-a simţit vreodată.
27 februarie: Chile, magnitudine 8,8
Acesta a fost al cincilea seism ca magnitudine din anul 1900 încoace. Cel mai puternic s-a produs tot în Chile, în 1960, fiind de 9,4 grade pe scara Richter. Acel cutremur, dar şi cel de 7,7 ce a devastat capitala chiliană în 1985 au dus la adoptarea unor norme stricte de construcţii antiseismice.
Prin urmare, majoritatea clădirilor din Santiago şi din alte oraşe afectate de cutremurul din 2010 au rămas în picioare. Cu toate acestea, mii de oameni au fost răniţi şi au suferit pierderi materiale. Se estimează că 500 şi-au pierdut viaţa, aproape jumătate din aceştia pierind în tsunamiul ce a lovit coasta chiliană.
4 aprilie: Baja California (Mexic), magnitudine 7,2
Cutremurul a avut epicentrul la 18 km de Guadalupe Victoria (Mexic) şi la 47 km de Mexicali. Zona este slab populată. Totuşi, zguduituri puternice s-au simţit în multe oraşe şi localităţi din Mexic şi din sudul Statelor Unite.
9 mai: nordul insulei Sumatra (Indonezia), magnitudine 7,2
Cutremurul s-a produs pe fundul mării, la amiază şi a avut epicentrul la 217 km de Banda Aceh, cel mai nordic oraş indonezian. Mulţi oameni au ieşit în fugă din casele lor şi, de frică, nu s-au mai întors o vreme. N-au fost înregistrate victime.
Se preconizează mai multe cutremure
Având în vedere istoria deloc săracă în cutremure majore a planetei noastre, avem motive întemeiate să credem că, în anii ce vor urma, vor avea loc şi altele. Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite afirmă fără menajamente: „Vor continua să se producă mari seisme, exact ca în trecut“.
Interesant este comentariul făcut într-un editorial: „Cutremurele de dată recentă . . . depăşesc cu mult capacitatea omului de a readuce lucrurile la starea iniţială şi nu fac altceva decât să-i amintească de limitele lui. Aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să acţionăm atunci când ne stă în putere să o facem . . .; înseamnă, în schimb, că trebuie să ne aşteptăm şi la alte dezastre naturale majore asupra cărora nu avem absolut niciun control“.
Celor ce studiază cu seriozitate Biblia le vin cu siguranţă în minte profeţiile biblice care menţionează în mod expres cutremurele de pământ ca făcând parte din semnul complex al încheierii acestui sistem (Matei 24:3, 7; Marcu 13:8; Luca 21:11).
[Harta de la paginile 20, 21]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
Câteva cutremure de 7 grade sau mai mult pe scara Richter, produse din ianuarie până în mai
Mexic
Haiti
Chile
Japonia
Indonezia
Insulele Solomon