Să facem cunoştinţă cu pescăruşii verzi

O SCLIPIRE turcoaz se pierde în apă şi în numai câteva clipe ţâşneşte înapoi, avântându-se în văzduh. Pescăruşul verde, căci el este protagonistul acestei acrobaţii, duce victorios în cioc un peşte. Nu rareori poate fi zărită această pasăre plină de culoare în astfel de ipostaze. Pescăruşii verzi (Alcedinidae) au un cap şi un cioc mari comparativ cu corpul lor. Deşi numele lor ne duce cu gândul la pescuit, nu toţi pescăruşii verzi se hrănesc cu peşte. Pe lista preferinţelor unor specii se află şopârlele, şerpii, crabii sau chiar insectele, pe acestea din urmă prinzându-le adesea în zbor. De fapt, doar o treime din populaţia mondială de pescăruşi verzi trăiesc în apropierea apei. Multe specii îşi au habitatul în păduri tropicale dese, pe insule de corali, ba chiar în regiuni deşertice. Un locuitor al deşertului este pescăruşul cu spatele roşu (Todiramphus pyrrhopygius), care populează zonele uscate din interiorul Australiei.

Speciile care pescuiesc sunt maeştri ai acestei arte. De obicei, pasărea stă la pândă pe un ram în apropierea apei, iar când zăreşte un peşte se pregăteşte să plonjeze, ţinând instinctiv cont de refracţia luminii. Pescăruşul se năpusteşte apoi spre apă, bătând din aripi pentru a-şi mări viteza. Dacă peştele e la suprafaţa apei, pasărea îl înşfacă fără nicio problemă. Dacă e în adâncime, acrobatul îşi strânge aripile spre spate şi pătrunde în apă ca o săgeată. „Pasărea execută întreaga manevră cu o extraordinară măiestrie, fără să ezite câtuşi de puţin şi fără să dea greş“, se spune în cartea The Life of Birds. Pescăruşii pot prinde chiar mai mulţi peşti o dată. În regiunile cu climă rece, aceste păsări au fost observate străpungând un strat subţire de gheaţă în timp ce plonjau în apă pentru a pescui. În Australia, pescăruşul azuriu (Alcedo azurea) a fost zărit înhăţând mici vietăţi acvatice deranjate de ornitorinci ce se aflau şi ei în căutarea hranei.

Ritualurile nupţiale şi cuibăritul

Ritualurile nupţiale ale pescăruşilor verzi sunt foarte amuzante. La unele specii, păsările îşi aleg partenerul în timpul unor adevărate urmăriri aeriene, după care bărbătuşul îşi cucereşte partenera prin aptitudinile lui de mare săpător de cuiburi. Nu lipsesc nici „ceremoniile“ de hrănire, în care masculul îşi dovedeşte meritele oferindu-i femelei o bucăţică gustoasă din prada lui.

Pescăruşii nu îşi fac cuibul ca celelalte păsări. Unii îşi construiesc locuinţa la capătul unei galerii săpate în malul unui râu sau într-o adâncitură în prundiş. Alţii se instalează în vizuina vreunui iepure de câmp sau în scorburi.

Pentru a-şi construi locuinţa în pământ, pescăruşul sapă o galerie lungă de circa 1 m. Începutul însă poate fi destul de greu. Unele specii se apucă de lucru zburând cu ciocul întins spre bancul de nisip şi izbindu-l — metodă foarte periculoasă, în urma căreia pasărea poate ameţi sau poate chiar muri. În pădurile tropicale din Noua Guinee şi din nordul Australiei, pescăruşul-paradisului (Tanysiptera sylvia) sapă o gaură într-un muşuroi de termite. Insectele nu par deranjate de intruşi, reparând daunele îndată ce familia de păsări îşi părăseşte cuibul.

Şi creşterea puilor îi solicită mult pe pescăruşi. În Africa, o pereche de pescăruşi a fost observată ducându-le celor cinci puişori flămânzi între 60 şi 70 de peşti pe zi, ca să nu mai punem la socoteală peştii ce le-au slujit lor drept hrană. Într-un alt caz, un mascul a reuşit să-şi crească singur puii. Partenera lui murise cu patru zile înainte de ieşirea puilor din ou. La unele specii, părinţii beneficiază şi de serviciile suratelor care nu cuibăresc. Acestea îi ajută la clocit şi la îngrijirea puilor.

Din Irlanda până în Insulele Solomon

Arealul pescăruşului albastru (Alcedo atthis) este foarte vast: se întinde din Irlanda, în nord-vest, până în Insulele Solomon, în sud-est, cuprinzând Europa şi Rusia. Întrucât populează şi regiuni cu temperaturi sub zero grade în timpul iernii, pescăruşul albastru este una dintre puţinele specii care migrează, unele exemplare parcurgând aproape 3 000 km. Pescăruşi albaştri, dar şi pescari cenuşii (Ceryle rudis) şi pescăruşi cu gâtul alb (Halcyon smyrnensis) pot fi întâlniţi în Israel, în apropierea Mării Galileii şi de-a lungul fluviului Iordan. Când a fost pe pământ, Isus Cristos a observat probabil aceste păsări frumos înveşmântate şi obiceiurile lor. (Vezi chenarul „Uitaţi-vă atent la păsările cerului“.)

O specie îndrăgită în Australia este pasărea kookaburra, numită şi pescăruşul vânătorilor (Dacelo novaeguineae). De mărimea unei ciori şi înzestrată cu un cioc puternic, lung de 8 cm, această înaripată, în mare parte cafenie, este nelipsită din grădinile australienilor. Cunoscută pentru strigătul ei asemănător unui râs răutăcios, kookaburra este un vânător neînfricat a cărui alimentaţie cuprinde şerpi de până la 1 m lungime.a

Deşi au puţini duşmani naturali, pescăruşii verzi scad la număr din cauza poluării tot mai accentuate a râurilor şi din cauza defrişărilor. De fapt, circa 25 de specii de pescăruşi verzi se află pe lista speciilor ameninţate sau grav ameninţate cu extincţia. Sperăm ca, datorită măsurilor de conservare, aceste păsări superbe, dar şi amuzante să ne delecteze pe mai departe cu culorile şi acrobaţiile lor.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 17]

„UITAŢI-VĂ ATENT LA PĂSĂRILE CERULUI“

Isus Cristos a fost un atent observator al lumii vii, observaţiile sale regăsindu-se în ilustrări bine gândite, adevărate lecţii morale şi spirituale pentru cei ce îl ascultau. De pildă, Isus a spus: „Uitaţi-vă atent la păsările cerului, fiindcă ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng în hambare. Totuşi, Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Nu sunteţi voi mai de preţ decât ele?“ (Matei 6:26). Ce modalitate impresionantă de a arăta cât de mult îşi iubeşte Dumnezeu creaţia umană!

[Fotografia de la pagina 16]