Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g01 22/9 pag. 28–29
  • Lumea în obiectiv

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Lumea în obiectiv
  • Treziți-vă! – 2001
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • „Sclavi“ la galere în prezent
  • Pierderea „secretelor naturii“
  • Hârtia este încă preferată
  • Crima organizată, o ameninţare
  • Ghenă în spaţiul cosmic
  • Lipsa locuinţelor, o problemă tot mai răspândită
  • „O artă pe cale de dispariţie“?
  • Şoferi luaţi drept model
  • „Cel mai mare organism viu din lume“
  • Lupta împotriva delictelor
    Treziți-vă! – 1996
  • Biroul fără hârtii — o utopie?
    Treziți-vă! – 1999
  • Este criminalitatea imposibil de stopat?
    Treziți-vă! – 2008
  • În sfârşit, un guvern care va pune capăt delictelor!
    Treziți-vă! – 1996
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 2001
g01 22/9 pag. 28–29

Lumea în obiectiv

„Sclavi“ la galere în prezent

„Zeci de mii de marinari de pe navele comerciale sunt trataţi ca nişte sclavi“, se spune în ziarul International Herald Tribune. Un raport efectuat de Comisia Internaţională Maritimă a dezvăluit că aceşti marinari „muncesc foarte multe ore, în condiţii de siguranţă redusă, nu îşi primesc salariile, nu au hrană suficientă şi sunt violaţi şi bătuţi“. În cazul unor echipaje, marinarii care se plâng sau care apelează pentru ajutor la sindicatele muncitoreşti riscă să ajungă pe lista neagră sau chiar să fie aruncaţi peste bord. Principalele victime ale acestei „sclavii moderne“ sunt persoane din ţările în curs de dezvoltare. Din cauza problemelor economice din ţara lor natală, mulţi nu au unde să se ducă pentru a câştiga un ban. Astfel, potrivit autorului raportului, ei ajung persoane „vulnerabile, . . . înşelate şi jecmănite“.

Pierderea „secretelor naturii“

„ONU estimează că pe parcursul următorului secol e posibil să dispară până la 90% din totalul limbilor lumii şi, odată cu ele, multe cunoştinţe valoroase despre natură“, se spune într-un comunicat BBC. În general, limbile indigene păstrează tradiţii, cântece şi legende, transmise din generaţie în generaţie, oferind lecţii valoroase despre flora şi fauna locală. De exemplu, populaţia turkana, din nord-vestul Kenyei, studiază de mult timp comportamentul anumitor păsări pentru a şti când va ploua. Aceasta îi ajută pe membrii populaţiei să stabilească perioada în care să-şi semene culturile. Dacă limba lor va dispărea, se vor pierde multe cunoştinţe dobândite pe parcursul a generaţii întregi. Se ştie că au dispărut deja 234 de limbi indigene, iar alte 2 500 sunt în pragul dispariţiei. „Secretele naturii, ferecate în cântecele, în legendele, în arta şi în meşteşugurile băştinaşilor, pot fi pierdute pentru totdeauna“, se spune în raportul întocmit de ONU, care avertizează cu privire la o consecinţă a acestui fapt, şi anume creşterea riscului de a nu mai avea recolte.

Hârtia este încă preferată

Cu peste un sfert de secol în urmă s-a spus că, pe măsură ce calculatorul va deveni un obiect nelipsit din dotarea unui birou, iar informaţiile vor putea fi stocate electronic, consumul de hârtie va scădea. Cu toate acestea, cererea de hârtie continuă să crească. Potrivit ziarului Vancouver Sun, în 1999 canadienii au folosit cu 25% mai multă hârtie pentru copiatoare şi faxuri decât în 1992, ceea ce echivalează cu „66 de livre (30 de kilograme) de hârtie pe an pentru fiecare canadian, inclusiv pentru copii“. Un studiu efectuat asupra persoanelor care lucrează la birou a dezvăluit că, deşi calculatoarele sunt folosite în primul rând pentru a vedea informaţiile, oamenii tot vor o copie hard. Acest lucru e valabil şi în cazul celor ce au calculatoare personale, se spune în acelaşi ziar. Copiii au devenit „importanţi consumatori de hârtie“, deoarece vor să tipărească tot ceea ce creează sau văd pe ecranul calculatorului.

Crima organizată, o ameninţare

„Astăzi, crima organizată la nivel internaţional constituie pentru securitatea oamenilor de rând o ameninţare mai mare decât războiul.“ Potrivit Agenţiei France-Presse, acest subiect a fost discutat recent la o conferinţă despre crima transnaţională. În cadrul conferinţei, care s-a ţinut la Tokyo, Pino Arlacchi, subsecretar general al Biroului Naţiunilor Unite pentru Controlul Drogurilor şi Prevenirea Infracţiunilor, a spus: „Nivelul şi severitatea crimei internaţionale depăşesc posibilităţile guvernelor şi ale maselor de a le face faţă“ şi a adăugat că, dintre toate formele de crimă internaţională, cea care ia cel mai rapid amploare este traficul cu persoane. Ca urmare a acestui fapt, un milion de femei şi copii sunt trecuţi ilegal graniţa de grupuri criminale, care obţin profituri uriaşe. „Nici o ţară nu poate face faţă singură crimei organizate transnaţionale“, a spus Bunmei Ibuki, fost şef al serviciilor poliţiei naţionale din Japonia. „Din acest motiv, eforturile de aplicare a legii la scară naţională sau mondială sunt din ce în ce mai importante.“

Ghenă în spaţiul cosmic

De când a început să se aventureze în spaţiul cosmic, cu circa 40 de ani în urmă, omul a transformat zona din jurul pământului într-un loc pentru depozitarea deşeurilor. Potrivit ziarului The News din Ciudad de Mexico, au fost lansate circa 4 000 de rachete, ducând la formarea în spaţiu a „peste 23 000 de obiecte «observabile», fiecare mai mare decât o minge de crichet“. Dintre acestea, circa 6 000 sunt „deşeuri“, care cântăresc în total 1 800 de tone. În urma coliziunilor dintre aceste obiecte din spaţiu s-au format circa 100 000 de bucăţi mai mici. Deşi nu ameninţă cu nimic pământul, din cauza vitezei ele reprezintă un pericol grav pentru călătoriile spaţiale. O bucată foarte mică de metal care se deplasează cu o viteză de până la 50 000 de kilometri pe oră poate să spargă fereastra unei staţii orbitale, să facă o gaură într-un panou solar sau să străpungă costumul unui astronaut în timpul unei ieşiri în spaţiu. „NASA lucrează la Proiectul Orion, o «mătură cosmică» menită să cureţe cerul de gunoaie“, se spune în The News. „Ideea e aceea de a distruge deşeurile cu ajutorul laserului, . . . împingându-le în straturile superioare ale atmosferei pământului, unde ar putea să ardă complet fără să producă daune.“

Lipsa locuinţelor, o problemă tot mai răspândită

„În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948, ONU a numit obţinerea unei locuinţe adecvate un lucru esenţial, dar, după mai bine de o jumătate de secol, dreptul la o casă sigură nu este nicidecum garantat“, a afirmat postul BBC. Într-un raport întocmit recent de ONU s-a estimat că 100 de milioane de persoane din întreaga lume, printre care peste 30 de milioane de copii, nu au casă şi s-a avertizat că situaţia se agravează. În cazul ţărilor în curs de dezvoltare, ONU consideră că motivul principal este urbanizarea rapidă. În plus, în partea de sud-est a Asiei şi în Africa, circa 600 de milioane de oameni trăiesc în locuinţe supraaglomerate şi dărăpănate, nebeneficiind de instalaţii sanitare corespunzătoare şi de apă. Nici ţările mai bogate nu sunt scutite de aceste probleme. În Statele Unite, până la 700 000 de oameni trăiesc pe stradă. În unele părţi ale Europei Occidentale, 12 persoane din 1 000 nu au locuinţă.

„O artă pe cale de dispariţie“?

„În Osaka [Japonia], furtul din buzunare este o artă pe cale de dispariţie“, deoarece „tinerii nu mai sunt interesaţi să-şi dezvolte îndemânarea necesară“, se spune în ziarul Asahi Evening News. Potrivit opiniei unui ofiţer de poliţie local, e nevoie de câţiva ani de ucenicie pentru a deveni expert în acest gen de furt. După cât se pare, delincvenţii tineri preferă modalităţi mai uşoare de a fura. De pildă, numărul cazurilor de înşfăcare a poşetelor creşte vertiginos. O treime din totalul suspecţilor arestaţi anul trecut de Prefectura din Osaka pentru furt din buzunare aveau peste 60 de ani. Cel mai în vârstă, un bărbat de 78 de ani, a fost arestat pentru a 12-a oară deoarece a fost prins furând un suport de ochelari din geanta unei femei în vârstă. „El vede atât de greu, încât a confundat suportul de ochelari cu un portmoneu“, a spus un anchetator.

Şoferi luaţi drept model

„Părinţii trebuie să fie conştienţi că le-ar putea servi drept model copiilor lor atât înainte ca aceştia să primească permis de conducere, cât şi atunci când învaţă să conducă“, a spus Susan Ferguson, de la Insurance Institute for Highway Safety. După cum se arată în revista New Scientist, ea şi colegii ei au verificat rapoartele referitoare la accidentele comise de 140 000 de familii americane, comparându-i pe părinţi cu copiii lor de vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani. În cazul copiilor ai căror părinţi făcuseră peste trei accidente de maşină în decurs de cinci ani, riscul de a face ei înşişi un accident era cu 22% mai mare decât în cazul copiilor ai căror părinţi nu făcuseră nici un accident de maşină. Acelaşi lucru e valabil şi în cazul încălcărilor regulilor de circulaţie cum ar fi depăşirea vitezei admise sau nerespectarea culorii roşii a semaforului. În aceste situaţii, probabilitatea de a proceda la fel ca părinţii lor era cu 38% mai mare. „Părinţii ar trebui să fie un exemplu“, a spus Jane Eason, de la Societatea Regală pentru Prevenirea Accidentelor, din Marea Britanie. „Nu e niciodată prea devreme să-i înveţi pe oameni despre siguranţa în trafic.“

„Cel mai mare organism viu din lume“

„Strecurându-se nevăzută prin pădurile de conifere din estul Oregonului, o ciupercă numită Armillaria ostoyae este cel mai mare organism viu din lume“, se spune în revista National Wildlife. Potrivit spuselor specialiştilor de la U.S. Forest Service care au descoperit-o, „ciuperca are cel puţin 2 400 de ani şi acoperă o suprafaţă de peste 900 de hectare, sau circa 1 700 de terenuri de fotbal“. Ciuperca trăieşte în pământ şi creşte încet, întinzându-se şi adesea folosindu-se de rădăcinile copacilor pentru a trece de la un copac la altul. Totuşi, există şi o „latură negativă“, au spus silvicultorii. „Armillaria produce o boală a rădăcinii copacilor, care în cele din urmă mor“, se spune în aceeaşi revistă.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează