Cine a purtat pentru prima dată lentile bifocale? — Watchtower

Cine a purtat pentru prima dată lentile bifocale?

Cu două secole în urmă, Benjamin Franklin a luat două perechi de ochelari, una pentru distanţă şi una pentru apropiere, şi le-a tăiat în două pe orizontală. Apoi, în aceleaşi rame, el a montat jumătatea de sus a lentilelor pentru distanţă pe jumătatea de jos a lentilelor pentru apropiere, şi iată, prima pereche de ochelari bifocali!

În prezent, datorită tehnologiei avansate este posibilă realizarea de lentile bifocale dintr-o singură bucată de sticlă, care are curburi cu puteri diferite în partea superioară a lentilei şi în cea inferioară. Şi există chiar lentile de contact bifocale. Dar ştiaţi că, cu mult înaintea dezvoltării lentilelor bifocale în optică, un peşte de apă dulce puţin cunoscut purta cele mai „moderne“ lentile bifocale?

Acest peştişor, lung de aproximativ 30 de centimetri, pe care oamenii de ştiinţă îl numesc Anableps, se întâlneşte în apele dintre sudul Mexicului şi nordul Americii de Sud. De la coadă până la branhii, el nu are nimic deosebit, dar dincolo de branhii are ceva ce îţi sare în ochi.

La prima vedere, acest peşte pare să aibă patru ochi, o pereche ce priveşte în sus şi una în jos, ceea ce îi face pe oameni să-l numească peştele cu patru ochi. Dar aceasta este o iluzie optică. El are doi ochi mari şi rotunzi, însă o fâşie de piele împarte pe orizontală fiecare ochi. Întrucât înoată la suprafaţa apei, jumătăţile superioare ale ochilor sunt asemenea periscoapelor ce ies din apă şi scrutează cerul, în timp ce jumătăţile inferioare rămân în apă şi privesc pe sub apă. În acest fel, peştele cu patru ochi îşi caută hrana în apă, dar în acelaşi timp „stă cu ochii“ pe păsările de apă înfometate ce zboară pe deasupra.

Totuşi, ca să privească pe sub apă, peştele are nevoie de un cristalin mai gros decât cel cu care priveşte în aer. Cum este rezolvată această problemă? Bifocal! Fiecare ochi este echipat cu câte un cristalin oval care în partea inferioară este mai gros decât în partea superioară. Aşadar, tot ceea ce vede el pe sub apă vede prin partea mai groasă a cristalinului, pe când prin partea superioară, mai subţire scrutează cerul.

Dar vederea în două planuri a peştelui va fi clară doar atâta timp, cât cristalinul îi este curat. Ce face el în acest sens? Ori de câte ori i se usucă, el îşi vâră capul sub apă, de unde iese cu un cristalin bifocal strălucitor. Acel cristalin strălucitor reflectă cu siguranţă înţelepciunea Creatorului!

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 31]

Pictură de Charles Willson Peale/Dictionary of American Portraits/Dover