Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g99 22/3 pag. 28–29
  • Lumea în obiectiv

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Lumea în obiectiv
  • Treziți-vă! – 1999
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Laptele de mamă este ideal
  • Sărăcia nu ţine cont de ţară
  • Nu chiar drăgălaşi
  • Reapar semnale de alarmă de tip preholocaust
  • Copiii: victime ale războiului
  • Vaticanul pe Web
  • Preferă să rămână bolnavi
  • Şoferi somnoroşi
  • Cât de multe bacterii?
  • Triumf şi tragedie
    Treziți-vă! – 1997
  • Un nou mijloc de apărare împotriva tuberculozei
    Treziți-vă! – 1999
  • O alianţă ucigătoare
    Treziți-vă! – 1998
  • Impresionantul hipopotam!
    Treziți-vă! – 2003
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1999
g99 22/3 pag. 28–29

Lumea în obiectiv

Laptele de mamă este ideal

„Laptele de mamă este medicamentul ideal“, afirmă Newsweek. „Sugarii care îl beau asimilează substanţele nutritive necesare dezvoltării corespunzătoare a creierului, fapt care reduce riscul contractării multor boli, de la alergii şi infecţii până la diaree, eczemă şi pneumonie.“ Prin urmare, Institutul American de Pediatrie şi Asociaţia Dietetică Americană le îndeamnă pe tinerele mame să-şi alăpteze nou-născuţii cel puţin un an. „Totuşi, această resursă unică nu prea este folosită“, spune Newsweek. De ce? Deseori din cauza unei informări greşite. Unele mame sunt îngrijorate că nu vor avea suficient lapte ca să-şi menţină bebeluşii sănătoşi. Altele cred că sunt necesare încă de devreme şi alte alimente. „Adevărul este că majoritatea mamelor pot satisface toate necesităţile nutritive ale copilului până la şase luni, când alimentele solide sunt introduse treptat în alimentaţie“, se afirmă în articol. „Şi, indiferent ce alte alimente consumă, copiii până la doi ani pot extrage anticorpii şi acizii graşi din laptele de mamă.“ Dar alăptatul este şi în folosul mamelor: acesta diminuează riscul apariţiei cancerului mamar şi accelerează scăderea în greutate în perioada de lăuzie.

Sărăcia nu ţine cont de ţară

Potrivit ziarului International Herald Tribune, un raport recent al Naţiunilor Unite arăta că sărăcia ia amploare chiar şi în cele mai bogate ţări ale lumii. Mulţi oameni din ţările industrializate sunt privaţi de anumite „necesităţi umane fundamentale“, cum ar fi un loc de muncă, instruirea şi îngrijirea medicală. Potrivit raportului, 16,5 la sută din populaţia Statelor Unite trăieşte în sărăcie. În Marea Britanie, cifra este de 15 la sută. În lumea industrializată, 100 de milioane de oameni nu au locuinţă, 37 de milioane nu au loc de muncă, iar în cazul a aproximativ 200 de milioane „durata medie de viaţă este sub 60 de ani“.

Nu chiar drăgălaşi

„Dacă credeţi că leul sau bivolul african sunt cele mai periculoase animale din Africa, mai gândiţi-vă“, spune The Wall Street Journal. „Este hipopotamul.“ Deşi în desenele animate şi în poveştile pentru copii hipopotamii sunt prezentaţi ca fiind prietenoşi şi fericiţi, iar hipopotamii de pluş sunt foarte cunoscuţi, în Africa hipopotamii sunt răspunzători de moartea mai multor oameni decât orice alt animal. Ghizii spun că unul dintre cele mai periculoase locuri de pe continent este „cel aflat în drumul unui hipopotam spre apă“, iar „alt loc, probabil, între o mamă-hipopotam şi puiul ei“. Cu toate că hipopotamii par inofensivi când trândăvesc unul lângă celălalt în apropierea locurilor adânci, liniştite ale fluviilor, ei sunt foarte posesivi în ce priveşte teritoriul şi deseori agresivi când sunt provocaţi sau luaţi prin surprindere. Hipopotamii sunt foarte puternici. „Un hipopotam înfuriat poate sfâşia în două un crocodil şi poate face bucăţi o canoe“, spune un ghid. Atunci de ce să mergi cu canoea printre hipopotami? Plimbarea îţi oferă o privelişte încântătoare a râului şi a animalelor de pe ţărm, spun ghizii, şi „este, probabil, mai puţin periculoasă decât alte acţiuni îndrăzneţe pe care le întreprind turiştii prin aceste locuri, cum ar fi bungee-jumping-ul de la cei 110 metri înălţime ai podului cascadei Victoria“.

Reapar semnale de alarmă de tip preholocaust

„În zilele noastre, o serie de aspecte prevestitoare de rău în ce priveşte încălcarea drepturilor omului ne amintesc de zilele sumbre şi pline de groază ale anilor ’30, când acţiuni asemănătoare preziceau Holocaustul“, afirmă Irwin Cotler, profesor de drept la Universitatea McGill şi vicepreşedinte al Grupului Canadian de Supraveghere din Helsinki, potrivit celor menţionate în The Toronto Star. El spune că un studiu condus în 41 de ţări de Federaţia pentru Drepturile Omului, din Helsinki, scoate în evidenţă un semnal de alarmă foarte clar: folosirea într-o măsură mult mai mare a cuvintelor pline de ură la adresa minorităţilor. Deseori fiind sub forma instigării la ură prin intermediul emisiunilor radio şi TV şi al publicaţiilor guvernamentale, aceasta duce la persecutarea minorităţilor. Cotler a afirmat următoarele referitor la această tendinţă: „Aceasta este o lecţie a celui de-al doilea război mondial pe care nu am învăţat-o“. Altă lecţie uitată, a spus el, este „crima indiferenţei, tăcerea conspirativă“ a comunităţii cu privire la aceste încălcări.

Copiii: victime ale războiului

„Potrivit spuselor reprezentantului special al ONU Olara Otunnu, războaiele şi conflictele din ultimul deceniu au secerat viaţa a două milioane de copii, au lăsat peste un milion de orfani şi au rănit grav sau au mutilat alte şase milioane“, precizează cotidianul german Grevener Zeitung. Consiliul de Securitate al ONU a condamnat toate acţiunile care fac din copii ţinta agresiunilor. Un motiv deosebit de îngrijorare îl constituie cei peste 300 000 de copii din întreaga lume care sunt folosiţi ca soldaţi. Mulţi dintre aceştia se spune că sunt forţaţi să se înroleze în serviciul militar, iar o treime dintre ei sunt fetiţe. Adesea, copiii-soldaţi sunt folosiţi ca asasini sinucigaşi. O coaliţie de organizaţii neguvernamentale nou-formată cere elaborarea unui protocol internaţional prin care vârsta minimă de înrolare ca soldaţi să fie de 18 ani.

Vaticanul pe Web

În 1994, Vaticanul a semnat un contract de deschidere a unui sit Web pe Internet. Ziarul El Financiero anunţă că în prezent sunt disponibile pe Internet servicii religioase, cum ar fi confesiunea directă şi discuţii cu preoţi cu privire la „orice îndoială“ legată de chestiuni religioase. La un sit, „cibercatolicii“ pot solicita rostirea de rugăciuni în favoarea lor. Este, de asemenea, posibil să urmăreşti în direct o emisiune cu papa în timp ce adresează binecuvântarea de duminica. Apoi există publicitate care oferă „ocazii speciale în ce priveşte cumpărarea şi vânzarea de materiale religioase“. „Problema este că foarte puţine pagini catolice sunt vizitate cu regularitate“, spune El Financiero. „Pagina Vaticanului este vizitată de mai puţin de 25 de ori pe zi, iar majoritatea vizitatorilor sunt de la presa catolică.“

Preferă să rămână bolnavi

„TBC-ul rămâne ucigaşul numărul 1 în lume“, anunţă ziarul Cape Times. Proliferând în rândul celor mai săraci oameni din Africa de Sud, acesta ucide anual în această ţară peste 13 000 de persoane, iar mulţi ajung prea bolnavi ca să mai muncească. Guvernul le acordă celor din urmă indemnizaţii pentru incapacitate de muncă şi le pune la dispoziţie tratamente pentru TBC. Dar, întrucât locurile de muncă disponibile sunt puţine, iar salariile sunt în general mici, unii bolnavi decid să întrerupă tratamentul pentru TBC cu scopul de a primi în continuare aceste indemnizaţii. „Suma este de aproximativ 10 ori mai mare decât cea pe care o primesc de obicei pentru muncile lor ocazionale“, a explicat Ria Grant, director al Organizaţiei Sud-Africane pentru Tratarea TBC-ului. „Când văd câţi bani pot primi, ei cred că este mai bine să rămâi bolnav decât să fii sănătos.“

Şoferi somnoroşi

„Unii specialişti spun că şoferii somnoroşi sunt tot atât de periculoşi ca şoferii în stare de ebrietate“, precizează The Journal of the American Medical Association. „Rolul pe care îl joacă somnolenţa în accidentele [de circulaţie] este în mare parte trecut cu vederea, iar şoferii somnoroşi constituie o ameninţare majoră la adresa sănătăţii şi siguranţei publice.“ Potrivit ziarului The Toronto Star, în urma studiilor s-a descoperit că oamenii sunt pur şi simplu incapabili să prevadă când vor adormi sau să-şi dea seama de starea lor de somnolenţă. „Somnul este o necesitate asemănătoare celei de a mânca şi de a respira“, afirmă Stephanie Faul, purtător de cuvânt al Fundaţiei pentru Siguranţa Traficului a Asociaţiei Automobilistice. „Când corpul tău are nevoie de somn, efectiv adormi.“ Ce trebuie să facă şoferii când cască de repetate ori, când li se închid ochii sau când pierd pentru un moment controlul asupra maşinii? „Obişnuitele încercări de a se trezi, cum ar fi deschiderea geamului sau ridicarea volumului la radio, pur şi simplu nu au nici un efect“, se spune în The Toronto Star. „Cofeina are efect pe termen scurt, dar aceasta nu va diminua necesitatea fiziologică a persoanei de a dormi.“ Şoferii somnoroşi sunt sfătuiţi să se oprească într-un loc sigur şi să tragă un pui de somn.

Cât de multe bacterii?

Bacteriile sunt o formă de viaţă foarte obişnuită pe pământ. Ele există sub fundul celor mai adânci oceane şi la 60 de kilometri înălţime în atmosferă. Masa lor totală este mai mare decât cea a oricărei alte forme de viaţă. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Georgia (S.U.A.) au dat publicităţii ceea ce pare a fi prima încercare serioasă de estimare a numărului lor. Numărul lor estimativ este un cinci urmat de 30 de zerouri. „Majoritatea oamenilor cred că bacteriile cauzează boli“, afirmă ziarul londonez The Times. „Însă doar o infimă parte dintre acestea sunt patogene. Chiar dacă ar fi adunate toate bacteriile ce trăiesc în toate animalele, numărul lor nu s-ar ridica decât la 1 la sută din totalitatea bacteriilor. Majoritatea nu numai că sunt inofensive, dar sunt chiar vitale, contribuind la funcţii cum ar fi digestia.“ Este surprinzător faptul că între 92 şi 94 la sută din totalitatea bacteriilor se găsesc în sedimentele aflate la o adâncime de peste 10 centimetri sub fundul mării, iar în sol la o adâncime de peste 9 metri. Înainte se credea că aceste zone erau efectiv lipsite de viaţă. Aproximativ jumătate din masa relativ lipsită de apă a bacteriilor o constituie conţinutul lor de carbon, un element esenţial vieţii. „Cantitatea de carbon existentă în bacterii aproape că o egalează pe cea existentă în toate plantele de pe pământ“, afirmă The Times.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează