Când bunicii sunt din nou părinţi

„Tocmai sosisem acasă de la o întrunire ţinută la Sala Regatului când am auzit o bătaie puternică în uşă. Erau doi poliţişti cu doi copii murdari, care aveau părul încâlcit şi arătau de parcă nu s-ar fi spălat de luni întregi. Cu greu îţi dădeai seama că erau nişte copii! Erau nepoţii mei, iar mama lor — dependentă de droguri — îi abandonase. Eu eram văduvă şi aveam deja şase copii. Dar efectiv nu puteam spune: Nu.“ — Sallya.

„Fiica mea m-a rugat să am grijă de copiii ei până când avea să-şi schimbe modul de viaţă. Nu ştiam că era dependentă de droguri. În cele din urmă, i-am crescut ambii copii. După câţiva ani, fiica mea a mai născut o fetiţă. Nu am vrut să o iau, dar nepotul meu m-a rugat: «Buni, nu mai putem primi nici măcar unul?»“ — Willie Mae.

FAPTUL de a fi bunic era de obicei definit drept „plăcere fără responsabilităţi“. Dar situaţia s-a schimbat. Unii estimează că, doar în Statele Unite, peste trei milioane de copii locuiesc cu bunicii lor. Iar acest număr creşte cu rapiditate.

Ce anume se ascunde în spatele acestei tendinţe neliniştitoare? Copiii ai căror părinţi divorţează ajung, probabil, să locuiască la bunicii lor. Acelaşi lucru li se poate întâmpla şi copiilor care sunt abandonaţi sau care sunt maltrataţi de părinţii lor. În revista Child Welfare se afirmă că, din cauza efectelor ei imobilizatoare asupra părinţilor dependenţi, „cocaina crack dă naştere unei generaţii pierdute“. De asemenea, există milioane de copii care sunt „fără părinţi“ ca urmare a faptului că au fost abandonaţi, a morţii părinţilor sau a îmbolnăvirii mintale a acestora. Şi copiii care îşi pierd mama din cauza SIDA pot ajunge să fie crescuţi de bunici.

La o vârstă mijlocie sau pe parcursul „zilelor celor rele“ ale bătrâneţii poate fi copleşitoare asumarea de responsabilităţi în ce priveşte creşterea copiilor (Eclesiastul 12:1–7). Mulţi oameni pur şi simplu nu mai au energia de a fi tot timpul cu ochii pe copiii mici. Unii bunici se îngrijesc şi de propriii părinţi în vârstă. Însă unii sunt văduvi sau au divorţat şi trebuie să se descurce fără sprijinul partenerului conjugal. Iar mulţi îşi dau seama că nu au posibilităţi materiale ca să preia o asemenea sarcină. În cadrul unui sondaj, patru din zece bunici cărora li se încredinţase copilul minor spre creştere aveau venituri aproape de limita sărăciei. „Copiii erau bolnavi“, îşi aminteşte Sally. „A trebuit să dau o groază de bani pe medicamente. Primeam din partea statului un ajutor financiar foarte mic.“ O femeie înaintată în vârstă îşi aminteşte: „A trebuit să-mi folosesc banii de pensie ca să mă îngrijesc de nepoţi“.

Situaţii stresante şi tensionate

Nu este surprinzător că în urma unui studiu s-a descoperit că „faptul de a se îngriji de nepoţi le genera destul de mult stres bunicilor, 86 la sută dintre cei 60 de bunici care au fost subiecţii studiului mărturisind că se simţeau «deprimaţi şi îngrijoraţi mai tot timpul»“. Într-adevăr, mulţi menţionează probleme de sănătate. „Acest lucru m-a afectat fizic, mintal şi spiritual“, spune Elizabeth, o femeie care s-a îngrijit de nepoata ei adolescentă. Willie Mae, care are probleme cu inima şi tensiune arterială ridicată, spune: „Medicul meu este de părere că toate acestea au legătură cu stresul generat de creşterea copiilor“.

Mulţi nu sunt pregătiţi pentru schimbarea în stilul de viaţă pe care o pretinde creşterea de copii. „Uneori nu pot merge nicăieri“, spune un bunic. „M-aş simţi vinovat să-i las acasă cu altcineva, aşadar, mai bine nu merg nicăieri şi nu fac nimic.“ O bunică şi-a numit „inexistent“ timpul liber. Izolarea socială şi sentimentele de singurătate sunt ceva obişnuit la aceste persoane. Altă bunică a spus: „Majoritatea prietenilor de vârsta noastră nu au copii [tineri] şi, prin urmare, de multe ori nu acceptăm invitaţiile lor de a-i vizita, deoarece copiii noştri [nepoţii] nu sunt invitaţi“.

Altă faţetă dureroasă o constituie presiunile de ordin afectiv. Într-un articol publicat în revista U.S.News & World Report se spunea: „Mulţi dintre ei [bunici] sunt chinuiţi de ruşine şi de sentimente de vinovăţie la gândul că propriii copii au dat greş ca părinţi, iar mulţi se învinovăţesc, întrebându-se unde au greşit ca părinţi. Pentru a le asigura nepoţilor un cămin sigur şi în care să domnească iubirea, unii bunici trebuie să-şi abandoneze din punct de vedere afectiv propriii copii care au un comportament dezgustător sau sunt dependenţi de droguri“.

Într-un sondaj se preciza: „Peste un sfert . . . au afirmat că satisfacţia de care aveau parte în cadrul relaţiilor conjugale scăzuse ca urmare a îngrijirii pe care trebuiau să o acorde“. În special soţii se simt deseori neglijaţi deoarece soţiile lor poartă pe umeri cea mai mare parte a îngrijirii copiilor. Unii soţi au sentimentul că pur şi simplu nu mai pot face faţă situaţiei tensionate. O soţie mărturiseşte despre soţul ei: „Ne-a abandonat. . . . Cred că efectiv nu vedea nici o portiţă de scăpare“.

Copii irascibili

În U.S.News & World Report se afirmă: „Situaţia devine tot mai stresantă din cauză că unii dintre copiii care le revin [bunicilor] spre creştere sunt cei ce au cel mai mult nevoie de ajutor, sunt cei mai distruşi pe plan afectiv şi cei mai irascibili din ţară“.

Să o luăm ca exemplu pe nepoata lui Elizabeth. Tatăl fetiţei efectiv a abandonat-o la colţul străzii unde lucra Elizabeth ca agent care îi ajuta pe şcolari să traverseze strada. „Este un copil irascibil“, spune Elizabeth. „Este rănită.“ Nepoţii lui Sally au răni asemănătoare. „Nepotul meu nutreşte resentimente. El are impresia că nu este dorit de nimeni.“ Este dreptul câştigat prin naştere al fiecărui copil să aibă părinţi iubitori. Imaginaţi-vă cum se simte un copil care este neglijat, abandonat sau respins de aceştia! Înţelegerea acestor sentimente poate constitui cheia adoptării unui mod de a trata plin de răbdare cu copiii care au probleme comportamentale. Proverbele 19:11 spune: „Înţelepciunea îl face pe om încet la mânie şi este o cinste pentru el să uite greşelile“.

De exemplu, un copil abandonat se împotriveşte, probabil, eforturilor voastre de a vă îngriji de el. Înţelegerea sentimentelor de teamă şi anxietate ale copilului vă poate ajuta să reacţionaţi cu compasiune. Poate, faptul de a recunoaşte aceste sentimente şi de a-l asigura că veţi face tot ce puteţi ca să vă îngrijiţi de el va contribui foarte mult la îndepărtarea temerilor lui.

Cum se poate face faţă dificultăţilor

„Mă simt rănită şi mă autocompătimesc. Nu e drept să ni se întâmple aşa ceva.“ Acestea au fost cuvintele unei bunici căreia i s-au încredinţat nepoţii spre creştere. Dacă vă aflaţi într-o situaţie similară, probabil încercaţi sentimente asemănătoare. Dar situaţia nu este nici pe departe lipsită de speranţă. Un motiv ar fi că, deşi vârsta vă poate limita energia fizică, ea este un avantaj când e vorba despre înţelepciune, răbdare şi experienţă. Nu este surprinzător că în urma unui studiu s-a descoperit că „copiilor crescuţi doar de bunici le-a mers mult mai bine decât celor care proveneau din familii cu un singur părinte natural“.

Biblia ne îndeamnă să „aruncăm asupra Lui [Iehova] toate îngrijorările noastre, căci El Însuşi îngrijeşte de noi“ (1 Petru 5:7). Prin urmare, rugaţi-l încontinuu să vă dea putere şi îndrumare, aşa cum a făcut psalmistul (compară cu Psalmul 71:18). Acordaţi atenţie propriilor voastre necesităţi spirituale (Matei 5:3). „Întrunirile creştine şi lucrarea de predicare m-au ajutat să supravieţuiesc“, mărturiseşte o creştină. Dacă este posibil, încercaţi să-i învăţaţi pe nepoţi căile lui Dumnezeu (Deuteronomul 4:9). Dumnezeu vă va susţine, cu siguranţă, eforturile de a vă creşte nepoţii „în disciplina şi în învăţătura Domnului“. — Efeseni 6:4.b

Nu vă fie teamă să cereţi ajutor. Deseori prietenii vă pot acorda sprijin, în special cei din congregaţia creştină. Sally îşi aminteşte: „Fraţii şi surorile din congregaţie mi-au fost de mare ajutor. Când mă simţeam deprimată, ei îmi ridicau moralul. Unii chiar m-au ajutat pe plan financiar“.

Nu subestimaţi sprijinul pe care îl puteţi primi din partea guvernului (Romani 13:6). Fapt interesant este că, potrivit unui sondaj efectuat în rândul unor bunici, „majoritatea acestora nu ştiu ce ajutor le stă la dispoziţie sau unde să caute ajutor“ (Child Welfare). Asistenţii sociali şi instituţiile locale de asistenţă acordată persoanelor în vârstă vă pot îndruma spre serviciile publice care vă pot fi de folos.

În multe cazuri, bunicii cărora li s-au încredinţat nepoţii spre creştere sunt o caracteristică a acestor „timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă“ (2 Timotei 3:1–5, NW). Din fericire, aceste timpuri grele sunt un semn că, în curând, Dumnezeu va interveni şi va aduce în existenţă „un pământ nou“, unde situaţiile tragice care cauzează suferinţă multor familii din prezent vor aparţine trecutului (2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:3, 4). Până atunci, bunicii cărora li s-au încredinţat nepoţii spre creştere trebuie să facă tot ce pot ca să se achite cât mai bine de responsabilităţile ce le revin în această privinţă. Eforturile multora sunt încununate cu succes! Nu uitaţi niciodată că, în ciuda dezamăgirilor, puteţi avea parte de bucurii. De fapt, puteţi avea chiar bucuria de a vă vedea nepoţii devenind persoane drepte care-l iubesc pe Dumnezeu! Nu merită acest lucru să depuneţi toate eforturile?

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 10]

Chestiuni juridice

Fie că obţineţi, fie că nu obţineţi dreptul de a vă creşte nepoţii, aceasta este o chestiune complexă şi delicată. Mary Fron, specialistă în domeniu, explică: „Pe de o parte, fără încredinţarea legală aveţi puţine drepturi asupra lor. În majoritatea cazurilor, părinţii naturali pot reveni şi pot lua înapoi copilul sau copiii oricând vor. Pe de altă parte, mulţi bunici au reţineri în ceea ce priveşte acceptarea încredinţării nepoţilor, deoarece aceasta înseamnă să mărturisească în proces că copilul lor nu este un bun părinte“. — Good Housekeeping.

Dacă nepoţii nu le sunt încredinţaţi legal, bunicii întâmpină deseori probleme cu înscrierea acestora la şcoală sau chiar cu îngrijirea medicală. Totuşi, încredinţarea legală a nepoţilor poate fi o experienţă chinuitoare, costisitoare, care ia timp şi este extenuantă pe plan afectiv. Şi chiar dacă aceasta este obţinută, bunicilor li se poate suspenda sprijinul financiar din partea statului. În revista Child Welfare, bunicii sunt îndemnaţi să „ceară sfatul autorizat al unui avocat local, cu experienţă în dreptul familiei, în procesele de încredinţare a copilului minor spre creştere şi în bunăstarea copilului“.

[Chenarul de la pagina 11]

Evaluarea preţului

Faptul de a vedea un copil neajutorat, în special un copil din propriul sânge, este sfâşietor. Biblia îi îndeamnă pe creştini să se îngrijească „de ai lor“ (1 Timotei 5:8). Cu toate acestea, în multe situaţii ar fi înţelept ca un bunic să se gândească bine înainte de a-şi asuma o asemenea responsabilitate (Proverbele 14:15; 21:5). Trebuie evaluat preţul. — Compară cu Luca 14:28.

Analizaţi sub rugăciune următoarele aspecte: Puteţi satisface din punct de vedere fizic, afectiv, spiritual şi financiar necesităţile copilului? Ce părere are partenerul vostru conjugal despre această situaţie? Există vreo modalitate de a-i îndemna sau de a-i sprijini pe părinţii copilului să se îngrijească ei înşişi de copil? Din nefericire, unii părinţi delincvenţi pur şi simplu continuă să ducă o viaţă imorală. O bunică îşi aminteşte cu amărăciune: „Am luat la mine câţiva dintre copiii ei. Dar ea continua să se drogheze şi să facă copii. Am ajuns la un punct când a trebuit să spun: Nu!“

Pe de altă parte, dacă nu vă îngrijiţi de nepoţii voştri, ce se va întâmpla cu ei? Aţi putea rezista gândului apăsător că se îngrijesc alţii de ei, probabil chiar nişte străini? Dar ce se poate spune despre necesităţile spirituale ale copiilor? Vor putea alţii să-i crească potrivit normelor lui Dumnezeu? Unii probabil vor trage concluzia că, în ciuda dificultăţilor care apar, nu au de ales decât să-şi asume această responsabilitate.

Acestea sunt griji chinuitoare şi fiecare persoană trebuie să ia o decizie personală.

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Multor bunici le este greu să se achite de sarcinile pe care le pretinde creşterea copiilor mici

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Bunicii care se tem de Dumnezeu pot fi încrezători că Iehova îi va sprijini în eforturile lor