Ce ne-am face fără poduri?
„Laudă podul care te-a adus până aici.“ — George Colman, dramaturg englez din secolul al XIX-lea.
CÂND aţi trecut ultima dată pe un pod? L-aţi remarcat? Milioane de oameni trec zilnic pe poduri. Le luăm doar ca ceva de la sine înţeles. Trecem pe jos, cu bicicleta sau cu maşina pe ele sau pe sub ele, fără să ne gândim măcar la acestea. Dar care ar fi situaţia dacă nu ar exista poduri?
De mii de ani, oamenii şi animalele trec peste prăpăstii, fie o vale a unui râu, fie un defileu, care altminteri ar fi imposibil de trecut, iar aceasta datorită tuturor tipurilor de poduri. Există câteva oraşe pe care ne-ar fi greu să ni le imaginăm fără poduri: Cairo, Londra, Moscova, New York, Sydney şi multe altele. Da, podurile există din timpuri străvechi.
Podurile din trecut
Cu peste 2 500 de ani în urmă, regina Nitocris a Babilonului a construit un pod peste fluviul Eufrat. De ce? Istoricul grec Herodot oferă răspunsul: „Râul împărţea [Babilonul] în două părţi. Sub domnia foştilor regi, dacă un om dorea să treacă de pe o parte a fluviului pe cealaltă, trebuia să meargă cu barca; ceea ce, după părerea mea, era o adevărată problemă“. Folosind grinzi de lemn, cărămidă arsă şi blocuri de piatră ca materiale de construcţii şi fier şi plumb pentru mortar, Nitocris a construit un pod peste unul dintre cele mai renumite fluvii din antichitate.
Uneori, podurile au influenţat cursul istoriei. Când regele Darius cel Mare al Persiei a pornit în campania militară împotriva sciţilor, el a dorit să urmeze pe uscat cea mai rapidă rută care lega Asia de Europa. Acest lucru însemna traversarea strâmtorii Bosfor în fruntea unei armate formate din 600 000 de bărbaţi. Din cauza ceţii dense şi a curenţilor înşelători, traversarea strâmtorii era foarte periculoasă; aşadar, Darius a legat bărcile laolaltă, formând astfel un pod plutitor de pontoane, lung de 900 de metri. În prezent, ca să treci strâmtoarea nu trebuie să depui eforturi atât de mari ca Darius. Cu automobilul, strâmtoarea se poate traversa peste podurile din Istambul (Turcia) în mai puţin de două minute.
Dacă sunteţi cercetători ai Bibliei, probabil vă vine în minte o întâmplare în care lipsa unui pod a influenţat cursul istoriei. Amintiţi-vă ce s-a întâmplat când regele Nebucadneţar al Babilonului a asediat partea insulară a oraşului Tir. Timp de 13 ani, el a încercat să cucerească oraşul, dar nu a reuşit, în parte deoarece nu exista nici un pod între insulă şi continent (Ezechiel 29:17–20). Partea insulară a oraşului nu avea să fie cucerită decât după 300 de ani, când Alexandru cel Mare a construit un dig de piatră care lega continentul de partea insulară.
În secolul I e.n., „toate drumurile duceau la Roma“, dar romanii aveau nevoie de poduri, precum şi de străzi, toate acestea contribuind la unitatea imperiului. Folosind pietre care cântăreau până la opt tone fiecare, inginerii romani au construit poduri de piatră în arc, poduri proiectate cu o asemenea măiestrie, încât au supravieţuit până în prezent, mai bine de două mii de ani. De fapt, apeductele şi viaductele lor erau tot poduri.
În evul mediu, podurile serveau uneori ca fortăreţe. În 944 e.n., saxonii au construit peste fluviul Tamisa din Londra un pod de lemn ca măsură de protecţie împotriva atacului danezilor. După aproximativ trei sute de ani, acest pod de lemn a fost înlocuit cu Vechiul Pod al Londrei, aclamat de atâtea ori în istorie şi în versuri.
La începutul domniei Reginei Elisabeta I, Vechiul Pod al Londrei nu mai era o simplă fortăreaţă de piatră. Fuseseră construite clădiri chiar pe pod. La parter erau magazine. Dar la etajele superioare? Aici erau apartamentele negustorilor bogaţi şi chiar ale unor membri ai familiei regale. Podul Londrei devenise un centru al vieţii sociale londoneze. Chiriile strânse de la magazine şi de la apartamente erau folosite pentru întreţinerea podului şi, în plus, Podul Londrei era un pod cu taxă de trecere!
În timp ce europenii construiau poduri de lemn şi de piatră, incaşii din America de Sud construiau poduri de funii. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este podul din San Luis Rey, care traversa râul Apurímac din Peru. Incaşii au răsucit fibrele lemnoase ale unei plante şi au format cabluri de grosimea unui om. Ei le-au atârnat de nişte stâlpi de piatră, iar apoi le-au întins de-a curmezişul râului. După ce au fixat cablurile la ambele capete, ei au suspendat o platformă din scânduri pe care se putea circula. Echipele de întreţinere schimbau cablurile odată la doi ani. Acest pod a fost construit şi întreţinut atât de bine, încât a durat 500 de ani!
Podurile şi necesităţile noastre în continuă schimbare
Podurile trebuie să reziste la cutremure, la vânturi puternice şi la schimbările de temperatură. Aşa cum am văzut, până relativ recent, inginerii s-au folosit de lemn, cărămidă sau piatră în construirea de poduri. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu apariţia automobilului, podurile existente au trebuit renovate şi extinse, cu alte cuvinte adaptate la un trafic mai greu.
De asemenea, inventarea locomotivei cu abur a fost un stimulent în domeniul proiectării şi construcţiilor de poduri. Adesea, cele mai convenabile rute de cale ferată traversau văi largi sau prăpăstii adânci. Se putea oare construi un pod a cărui deschidere să cuprindă acest spaţiu şi care să reziste la greutatea din ce în ce mai mare a vagoanelor de marfă? Pentru un anumit timp, podurile de fontă au fost cele care au satisfăcut această necesitate. Unul dintre cele mai cunoscute poduri din secolul al XIX-lea este podul suspendat care se întinde peste strâmtoarea Menai din nordul Ţării Galilor, proiectat de inginerul scoţian Thomas Telford şi terminat în 1826. Podul are o deschidere de 176 de metri şi este încă folosit! Dar fonta era destul de fragilă şi deseori se întâmpla ca podurile să se prăbuşească. În cele din urmă, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, a început fabricarea oţelului. Acest material avea proprietăţile necesare construirii de poduri mai lungi şi mai sigure.
Tipuri de poduri
Există şapte tipuri principale de poduri (vezi chenarul de mai sus). În continuare, vom aminti pe scurt câteva lucruri despre două dintre aceste tipuri.
Podurile în consolă au doi piloni masivi situaţi pe malurile râului. Grinzile sunt fixate de fiecare pilon, într-un mod foarte asemănător cu cel în care este fixată trambulina de marginea unui bazin de înot. Pentru finalizarea podului, grinzile sunt unite la mijlocul podului cu ajutorul altei grinzi solide.
Podul în consolă este avantajos în cazul în care râul este foarte învolburat sau dacă albia râului este foarte fragilă, deoarece podul în consolă nu necesită îngroparea pilelor de pod în mijlocul albiei. Datorită rigidităţii lor, podurile în consolă sunt ideale pentru traficul greu, cum ar fi cel de cale ferată.
Probabil aţi văzut la circ un acrobat care merge pe o funie întinsă. V-aţi gândit vreodată că el trece, de fapt, un pod — un pod suspendat? Unele poduri suspendate din prezent nu sunt cu mult mai complicate decât o funie întinsă. Ele sunt formate dintr-un cablu ancorat la ambele capete de care este prins un coş. Călătorul se aşază în coş şi îşi dă drumul alunecând pe funia uşor în pantă, până când ajunge la celălalt capăt. Oameni de pretutindeni folosesc tot timpul poduri simple de funii.
Bineînţeles, nu vă puteţi imagina că conduceţi o maşină pe un pod făcut din funii. Inventarea lanţurilor de fier şi a cablurilor din sârme de oţel a făcut posibilă construirea de poduri suspendate care puteau susţine mari greutăţi. Podurile suspendate moderne pot avea o deschidere de până la 1 200 de metri sau chiar mai mare. De obicei, un pod suspendat este format din două pile de oţel, fiecare susţinând un pilon. Cablurile de oţel, conţinând mii de sârme, sunt fixate de piloni şi de şoseaua de dedesubt. Greutatea traficului şi a şoselei sunt susţinute în principal cu ajutorul cablurilor. Dacă este bine construit, podul suspendat este unul dintre cele mai sigure poduri din lume.
În trecut, probabil aţi luat podurile ca ceva de la sine înţeles. Totuşi, data viitoare când treceţi pe un pod cunoscut, întrebaţi-vă: „Ce cunosc eu despre acest pod? Când a fost construit?“ Priviţi-l îndeaproape. Este un pod în consolă, un pod suspendat sau alt tip de pod? De ce a fost ales tocmai acest tip de pod?
Apoi, pe măsură ce îl parcurgeţi, priviţi în jos şi întrebaţi-vă: „Ce m-aş face fără acest pod?“
[Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 12]
TIPURI DE PODURI
1. PODURILE CU GRINZI LONGITUDINALE sunt deseori folosite pe autostrăzi. Grinzile longitudinale sunt fixate de pilele de pod. Aceste poduri pot avea o deschidere de până la 300 de metri.
2. PODURILE DE GRINZI CU ZĂBRELE sunt susţinute de grinzile cu zăbrele în formă de triunghi. Aceste poduri, folosite deseori pentru calea ferată, sunt construite ca să facă posibilă traversarea canioanelor, a râurilor şi a altor obstacole.
3. În cazul PODURILOR ÎN ARC, fiecare deschidere formează un arc. Acesta este unul dintre cele mai vechi tipuri de poduri. Romanii construiau aceste arce la apeducte şi viaducte şi foloseau o cheie de arc pentru a fixa arcul. Multe dintre acestea există şi acum.
4. PODURILE CU CABLURI OBLIC ANCORATE se aseamănă cu podurile suspendate, cu excepţia cablurilor, care sunt fixate direct de piloni.
5. PODURILE MOBILE se pot ridica sau răsuci pentru a permite navelor să treacă. De exemplu, Podul Londrei este un pod mobil.
6. Despre PODURILE ÎN CONSOLĂ şi
7. PODURILE SUSPENDATE se vorbeşte în articol. — World Book Encyclopedia, 1994.
[Chenarul de la pagina 13]
CÂTEVA PODURI RENUMITE
SUSPENDATE
Storebaelt Danemarca 1 624 m
Brooklyn S.U.A. 486 m
Golden Gate S.U.A. 1 280 m
Jiangyin Yangtze China 1 385 m
ÎN CONSOLĂ
Forth (două deschideri) Scoţia 521 m fiecare
Quebec Canada 549 m
Mississippi River S.U.A. 480 m
ÎN ARC DE OŢEL
Sydney Harbour Australia 500 m
Birchenough Zimbabwe 329 m
CU CABLURI OBLIC ANCORATE
Pont de Normandie Franţa 856 m
Skarnsundet Norvegia 530 m
[Legenda fotografiei de la pagina 10]
Pod modern cu grinzi longitudinale deasupra vechiului pod în arc din Almería (Spania)
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
Podul Brooklyn, New York (suspendat)
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
Podul Londrei, Anglia (mobil)
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
Podul Sydney Harbour, Australia (în arc)
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
Seto Ohashi, Japonia (cu cabluri oblic ancorate)