Aurul şi fascinaţia lui

Aurul! Din timpuri străvechi, acest metal moale, galben-strălucitor a fost preţuit pentru calităţile lui neobişnuite. Culoarea, strălucirea, maleabilitatea şi rezistenţa la coroziune au făcut din el un metal unic. Datorită valorii pe care i-au atribuit-o cei ce au pornit în căutarea lui, aurul are o istorie diferită de istoria oricărui alt metal.

„AUR! Vă zic eu că e aur! Aur!“ Când se descoperea aur, inimile tresăltau de bucurie şi începeau să bată mai repede, iar imaginaţia prindea aripi. S-a căutat aur la suprafaţa solului, în râuri şi pârâuri şi chiar în pământ la mii de metri adâncime.

Aurul a împodobit regi şi regine, care au purtat bijuterii costisitoare. El a decorat tronurile şi pereţii palatelor. Idolii de aur, care reprezentau peşti, păsări, animale şi alte obiecte, au fost veneraţi ca zei. Această goană neobosită după aur a atins proporţii uriaşe şi a avut un impact puternic asupra civilizaţiei.

Aurul şi istoria

În Egiptul antic, faraonii îşi trimiteau negustorii şi armatele până în ţări îndepărtate pentru a căuta aur, despre care se spunea că aparţine în exclusivitate zeilor şi faraonilor Egiptului. Mormântul lui Tutankhamon, descoperit în 1922, era plin cu comori inestimabile de aur. Chiar şi sarcofagul lui era făcut din aur masiv.

Potrivit unor istorici, Alexandru cel Mare a fost „atras la început spre Asia de faimosul tezaur de aur al Persiei“. Se spune că armata sa a folosit mii de animale de povară pentru a aduce în Grecia aurul capturat de la perşi. Ca urmare, Grecia a devenit o ţară bogată în aur.

Un istoric afirmă că „împăraţii [Romei] foloseau fără zgârcenie aurul pentru a-şi asigura loialitatea funcţionarilor şi pentru a-i influenţa pe demnitarii altor ţări. Ei îi impresionau şi, adesea, îi intimidau pe supuşii lor cu extraordinara lor bogăţie, uşor de sesizat, deoarece etalau nişte ornamente de aur impresionante“. Romanii au obţinut mult aur de pe urma cuceririi Spaniei şi a luării în stăpânire a minelor de aur spaniole, se spune într-o publicaţie.

Însă povestea aurului n-ar fi completă dacă n-am cerceta şi paginile mai sângeroase ale istoriei lui. Acestea vorbesc despre cuceriri, brutalităţi, sclavie şi moarte.

O istorie însângerată

Întrucât civilizaţia avansase şi s-au construit corăbii mai mari şi mai puternice, oamenii au pornit să descopere noi ţinuturi, să înfiinţeze noi colonii şi să caute aur. Mulţi exploratori deveniseră obsedaţi de aur, printre aceştia numărându-se şi Cristofor Columb (1451–1506), un navigator deschizător de drumuri.

Pentru Columb, viaţa băştinaşilor nu a avut nici o valoare când a căutat aur. Iată ce le-a povestit Columb în jurnalul său de bord regelui şi reginei Spaniei, care au finanţat expediţiile sale, despre viaţa de pe o insulă: „Ca să stăpâneşti aici, nu trebuie decât să înfiinţezi o colonie şi să exerciţi autoritate asupra băştinaşilor, care vor face tot ceea ce li se cere. . . . Indienii . . . sunt goi şi lipsiţi de apărare, prin urmare, sunt gata să primească ordine şi să fie puşi la lucru“. Columb credea că se bucură de binecuvântarea lui Dumnezeu. Comorile de aur aveau să ajute Spania să-şi susţină financiar războaiele sfinte. „Fie ca Dumnezeu, în mila sa, să mă ajute să găsesc aur“, a spus el odată, după ce primise în dar o mască de aur.

Iată ce ordin le-a dat regele Ferdinand al Spaniei conchistadorilor spanioli, care porniseră să caute aur navigând pe urmele lui Columb: „Să-mi aduceţi aur! Dacă se poate, luaţi-l în mod omenos. Dar să-mi aduceţi aur, indiferent cum îl obţineţi“. Exploratorii nemiloşi au măcelărit mii de băştinaşi pe care i-au întâlnit în Mexic şi în America Centrală şi de Sud. Aurul trimis cu corăbiile înapoi spre Spania de către aceşti conchistadori era, figurativ vorbind, plin de sânge.

Apoi au apărut piraţii, care nu arborau steagul nici unei naţiuni. În largul mării, aceştia au jefuit galioanele spaniole care erau încărcate cu aur şi cu alte comori preţioase. Aceste galioane, de cele mai multe ori având mai puţini oameni şi mai puţine arme de foc decât ale duşmanilor, nu reuşeau să facă faţă acestor piraţi bine înarmaţi. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, pirateria devenise flagelul mărilor, mai ales în Indiile de Vest şi de-a lungul coastei americane.

Goana după aur din secolul al XIX-lea

În 1848, în Valea Sacramento din California s-a descoperit foarte mult aur. Vestea s-a răspândit rapid, iar o mulţime de oameni s-au grăbit să migreze în acea zonă pentru a revendica terenuri. În anul următor, California a fost luată cu asalt de zeci de mii de „căutători de aur“, care veniseră din toate colţurile lumii ca să-şi caute norocul. Populaţia Californiei a crescut de la aproximativ 26 000 de locuitori, câţi erau în 1848, la circa 380 000, în 1860. Fermierii şi-au abandonat pământurile, marinarii au părăsit vapoarele, soldaţii au dezertat din armată — doar ca să meargă să-şi caute norocul în această goană după aur. Despre unii s-a spus că erau „tâlhari însetaţi de sânge“. Din cauza acestui amalgam de persoane s-a declanşat un val de crime şi violenţă. Cei care fuseseră prinşi de febra aurului, dar care nu erau dispuşi să muncească pentru el, s-au apucat de jaf, prădând diligenţe şi trenuri.

În 1851, la scurt timp după ce începuse goana după aur în California, s-a răspândit vestea că în Australia au fost descoperite mari zăcăminte de aur. „Producţia era cu adevărat fantastică“, se spunea. Pentru scurt timp, Australia a ajuns cel mai mare producător de aur din lume. Unii dintre cei care migraseră în California şi-au făcut imediat bagajele şi s-au îndreptat spre Australia. Populaţia Australiei a crescut vertiginos: de la 400 000 în 1850 la peste 1 100 000 în 1860. Agricultura şi alte activităţi aproape că au încetat, întrucât mulţi oameni s-au grăbit să-şi caute norocul încercând să găsească aur.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, goana nebunească după aur s-a îndreptat spre Yukon şi Alaska, după ce s-a descoperit aur şi în aceste regiuni. Mii de oameni au luat calea Nordului Îndepărtat, îndreptându-se spre regiunea râului Klondike şi spre Alaska pentru a ridica pretenţii asupra unor pământuri bogate în aur, luptându-se aici cu frigul aspru.

Comori scufundate

În secolul al XX-lea, odată cu progresul înregistrat în scufundările la mare adâncime, căutătorii de aur şi-au îndreptat atenţia spre fundul mărilor. Ei au început să caute în epave comorile scufundate — bijuterii de aur şi alte obiecte decorative realizate cu secole în urmă.

La 20 septembrie 1638, galionul spaniol Concepción s-a scufundat în Oceanul Pacific, în apropiere de insula Saipan, după ce s-a lovit de nişte stânci în timpul unei furtuni. Această corabie avea la bord aur şi alte comori, care azi valorează zeci de milioane de dolari. Majoritatea celor 400 de oameni aflaţi la bord au murit. Scafandrii au recuperat de pe epavă 32 de lanţuri de aur, fiecare având aproximativ un metru şi jumătate lungime şi o greutate de câteva kilograme. În total, scafandrii au adus la suprafaţă 1 300 de obiecte de aur — lanţuri, cruci, insigne, broşe, inele şi catarame.

S-au descoperit şi alte epave. În 1980, în largul coastei Floridei (Statele Unite), scafandrii au localizat epava galionului spaniol din secolul al XVII-lea Santa Margarita. La sfârşitul anului următor, scafandrii au recuperat mai mult de 44 de kilograme de aur sub formă de lingouri, precum şi alte obiecte de aur.

Aurul furat în timpul războiului

După capitularea Germaniei, care a avut loc în 1945, trupele aliaţilor au făcut o descoperire uluitoare în minele de sare Kaiseroda, din Turingia (Germania). Potrivit ziarului The Atlanta Journal, „din mine au fost scoase la lumină lingouri de aur, lucrări de artă, hârtii de valoare şi valută, valoarea tuturor acestora atingând uluitoarea cifră de 2,1 miliarde de dolari“. S-au mai găsit şi saci plini cu lucrări dentare din aur şi argint, unele dintre acestea fiind deja topite, lucrări care fuseseră extrase de la victimele Holocaustului. Acest uriaş depozit secret de aur i-a ajutat pe comandanţii militari nazişti să finanţeze un război care a durat mult timp. Se estimează că, în aproape zece ţări ocupate cândva de Hitler, s-a trimis înapoi aur în valoare de 2,5 miliarde de dolari, precizează Journal. Deoarece mulţi cred că nu s-a descoperit tot aurul ascuns de nazişti, cercetările continuă.

Cu siguranţă că aurul este valoros. Totuşi, Biblia spune că aurul, la fel ca celelalte bogăţii materiale, nu le poate da viaţă celor care îl caută (Psalmul 49:6–8; Ţefania 1:18). Iată ce spune un proverb biblic: „Cu cât mai mult face câştigarea înţelepciunii decât a aurului curat!“ (Proverbele 16:16). Adevărata înţelepciune provine de la Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu, şi se găseşte în Cuvântul său, Biblia. Studiind Cuvântul lui Dumnezeu, cel care caută o asemenea înţelepciune poate învăţa legile, principiile şi sfaturile date de Dumnezeu şi le poate aplica apoi în viaţă. Înţelepciunea obţinută în acest mod este mult mai de dorit decât tot aurul care a fost descoperit până acum de oameni. Această înţelepciune poate însemna o viaţă mai bună în prezent şi viaţă veşnică în viitor. — Proverbele 3:13–18.

[Chenarul de la pagina 27]

Câteva date despre aur

• Aurul este metalul cel mai maleabil şi mai ductil. Acesta poate fi bătut până când ajunge la o grosime de 0,1 micrometri. O uncie de aur (28 de grame) poate fi întinsă prin bătaie cu ciocanul pentru a acoperi o suprafaţă de aproximativ 17 metri pătraţi. Dintr-o uncie de aur se poate obţine prin tragere un fir de 70 de kilometri lungime.

• Deoarece aurul pur este foarte moale, de obicei el se aliază cu alte metale pentru a-i mări duritatea, astfel încât să poată fi folosit la confecţionarea bijuteriilor şi a altor obiecte de aur. Conţinutul în aur al aliajelor acestuia este exprimat printr-un indice egal cu a 24-a parte din masa totală, numit carat; prin urmare, un aliaj de aur de 12 carate conţine 50% aur, aurul de 18 carate conţine 75% aur, iar aurul de 24 de carate este aur pur.

• Ţările cu cea mai mare producţie de aur sunt Africa de Sud şi Statele Unite.

[Provenienţa şi legenda fotografiei de la pagina 25]

Alexandru cel Mare: The Walters Art Gallery, Baltimore

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Pictură ce înfăţişează sosirea lui Cristofor Columb în insulele Bahamas în anul 1492, când se afla în căutarea comorilor de aur

[Provenienţa fotografiilor]

Prin amabilitatea Muzeului Naval, Madrid (Spania), şi cu permisiunea lui Don Manuel González López