Să aşteptăm răspunsuri de sus, nu de jos

EVOLUŢIA învaţă că o serie de schimbări ne-au modelat treptat până am ajuns la stadiul de animale superioare. Pe de altă parte, Biblia spune că, la început, noi am fost perfecţi, creaţi după chipul lui Dumnezeu, dar, la scurt timp după aceea, a apărut imperfecţiunea, iar omenirea a început să decadă.

Primii noştri părinţi, Adam şi Eva, au început această decădere când au încercat să obţină independenţă morală şi şi-au rănit conştiinţa prin neascultarea deliberată de Dumnezeu. Ei au intrat — cum ar fi cu un vehicul — în mod deliberat în parapetul protector al legii lui Dumnezeu şi au decăzut în starea în care suntem acum, suferind boala, bătrâneţea şi moartea, ca să nu mai vorbim de prejudecăţile rasiale, ura religioasă şi războaiele îngrozitoare. — Geneza 2:17; 3:6, 7.

Gene animale sau gene deficiente

Desigur, Biblia nu explică într-un limbaj ştiinţific ce anume s-a întâmplat cu corpul perfect al lui Adam şi al Evei când aceştia au păcătuit. Biblia nu este o carte de ştiinţă, exact aşa cum cartea tehnică a unui automobil nu este o carte de specialitate pe tema construcţiei de automobile. Dar asemenea unei cărţi tehnice, Biblia este o carte exactă; ea nu este un mit.

Când au trecut prin această barieră protectoare a legii lui Dumnezeu, organismul lor a avut de suferit. Din acel moment, ei au început să alunece lent pe panta spre moarte. Prin intermediul legilor eredităţii, copiii lor — familia umană — au moştenit imperfecţiunea. Prin urmare, au murit şi ei. — Iov 14:4; Psalmul 51:5; Romani 5:12.

Din nefericire, moştenirea aceasta care ne-a parvenit cuprinde şi tendinţa spre păcat, sub aspectul egoismului şi al imoralităţii. Bineînţeles, relaţiile sexuale sunt potrivite într-un cadru potrivit. Dumnezeu i-a poruncit primei perechi umane: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul“ (Geneza 1:28). Iar în calitate de Creator iubitor, el a făcut din împlinirea acestei porunci o plăcere pentru soţ şi soţie (Proverbele 5:18). Dar imperfecţiunea umană a dus la abuz. De fapt, imperfecţiunea se face simţită în orice aspect al vieţii noastre, inclusiv în modul de funcţionare a minţii şi a corpului nostru, aşa cum ştim cu toţii.

Însă imperfecţiunea nu a stins simţul nostru moral. Dacă vrem cu adevărat, putem să ţinem strâns „volanul“ şi să evităm capcanele vieţii, luptând împotriva tendinţei de a vira spre păcat. Bineînţeles, nici un om imperfect nu poate lupta cu succes deplin împotriva păcatului, iar Dumnezeu ţine cont de acest lucru cu compasiune. — Psalmul 103:14; Romani 7:21–23.

De ce nu vrem să murim

Biblia revarsă lumină şi asupra altei enigme, căreia evoluţia nu-i poate da explicaţii satisfăcătoare: incapacitatea firească a omului de a accepta moartea, chiar dacă moartea pare a fi ceva normal şi inevitabil.

Aşa cum ne dezvăluie Biblia, prin neascultarea de Dumnezeu, păcatul a adus cu sine moartea. Dacă primii noştri părinţi ar fi ascultat, atât ei, cât şi copiii lor ar fi putut trăi etern. De fapt, Dumnezeu a proiectat intelectul uman cu dorinţa de a trăi etern. Eclesiastul 3:11 spune: „El . . . a pus în inima lor şi veşnicia“. Prin urmare, condamnarea lor la moarte a dat naştere — în cazul oamenilor — unui conflict interior, unei lupte persistente.

Pentru a pune capăt acestui conflict interior şi pentru a atenua această dorinţă firească de a trăi etern, oamenii au elaborat tot felul de credinţe, de la doctrina nemuririi sufletului la credinţa în reîncarnare. Oamenii de ştiinţă fac cercetări cu privire la misterul îmbătrânirii, deoarece şi ei doresc să înlăture moartea sau cel puţin să o amâne. Evoluţioniştii atei resping dorinţa de a trăi veşnic, spunând că aceasta este doar truc evoluţionist, sau o înşelătorie, deoarece este în contradicţie cu opinia lor potrivit căreia oamenii sunt doar nişte animale superioare. Pe de altă parte, afirmaţia Bibliei că moartea este un duşman se armonizează cu dorinţa noastră naturală de a trăi. — 1 Corinteni 15:26.

Aşadar, există indicii în corpul nostru care să confirme că am fost proiectaţi să trăim veşnic? Răspunsul este afirmativ! Doar creierul uman ne oferă o dovadă copleşitoare că am fost creaţi ca să trăim mult mai mult decât trăim în prezent.

Creaţi ca să trăim veşnic

Creierul cântăreşte aproximativ 1,4 kilograme şi este alcătuit din 10 până la 100 de miliarde de neuroni, dintre care se spune că nici unul nu este identic cu celălalt. Fiecare neuron poate comunica cu aproape 200 000 de alţi neuroni, făcând ca numărul circuitelor, sau al conexiunilor, să fie de proporţii astronomice. Şi ca şi cum acest lucru nu ar fi de-ajuns, „fiecare neuron [în sine] este un calculator sofisticat“, se spune în Scientific American.

Creierul se scaldă într-o supă chimică ce influenţează modul de funcţionare a neuronilor. Iar acesta este mult mai complex decât oricare dintre calculatoarele cele mai performante. Tony Buzan şi Terence Dixon consemnează că „în fiecare cap există o energie extraordinară, un organ compact, eficient, a cărui capacitate pare infinită, pe măsură ce descoperim mai multe lucruri despre el“. Citându-l pe profesorul Piotrî Anokin, ei adaugă: „Nu există nici un om care să-şi poată folosi creierul la potenţialul său maxim. Acesta este motivul pentru care nu acceptăm nici o estimare pesimistă cu privire la limitele creierului. Acesta nu are limite“.

Această realitate cutremurătoare sfidează teoria evoluţiei. De ce ar fi „creat“ evoluţia pentru nişte simpli locuitori ai unor peşteri sau chiar pentru marii instruiţi ai zilelor noastre un organ al cărui potenţial îi permite să funcţioneze timp de un milion sau chiar un miliard de vieţi? Într-adevăr, nu ar avea nici un sens dacă nu ar exista viaţă eternă! Dar ce putem spune despre corpul nostru?

Cartea Repair and Renewal — Journey Through the Mind and Body (Reparaţii şi renovări — Călătorie prin minte şi corp) afirmă: „Modul în care se vindecă oasele, ţesuturile şi organele bolnave este un adevărat miracol. Iar dacă stăm să ne gândim, ne-am da seama că regenerarea discretă a pielii, a părului şi a unghiilor — precum şi a altor părţi ale corpului — este efectiv uluitoare: aceasta are loc 24 de ore din 24, săptămână de săptămână, refăcându-ne, din punct de vedere biochimic, de multe ori în timpul vieţii noastre“.

La timpul stabilit de el, nimic nu-l va împiedica pe Dumnezeu să perpetueze la infinit acest proces miraculos de reînnoire. Atunci, în sfârşit, „moartea [va] fi redusă la nimic“ (1 Corinteni 15:26, NW). Dar pentru a fi cu adevărat fericiţi, mai avem nevoie de ceva pe lângă viaţa veşnică. Avem nevoie de pace — pacea cu Dumnezeu şi cu semenii noştri. Această pace poate fi realizată doar dacă oamenii se iubesc într-adevăr unii pe alţii.

O lume nouă bazată pe iubire

„Dumnezeu este dragoste [iubire, NW]“, se spune în 1 Ioan 4:8. Iubirea este atât de puternică — în special iubirea lui Dumnezeu —, încât aceasta este fundamentul speranţei noastre de a trăi etern. În Ioan 3:16 se spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“.

Viaţă veşnică! Ce perspectivă minunată! Dar, întrucât am moştenit păcatul, nu avem nici un drept la viaţă. „Plata păcatului este moartea“, spune Biblia (Romani 6:23). Din fericire însă, iubirea l-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, să moară pentru noi. Apostolul Ioan a scris despre Isus: „El Şi-a dat viaţa pentru noi“ (1 Ioan 3:16). Da, el şi-a dat viaţa sa umană perfectă ca „răscumpărare pentru mulţi“, astfel încât nouă, celor ce exercităm credinţă în el, să ne fie iertate păcatele şi să ne putem bucura de viaţă veşnică (Matei 20:28). Biblia explică: „Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El“. — 1 Ioan 4:9.

Aşadar, cum putem răspunde noi la iubirea pe care au manifestat-o Dumnezeu şi Fiul său faţă de noi? Biblia spune în continuare: „Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii“ (1 Ioan 4:11). Trebuie să învăţăm să iubim, deoarece această calitate va fi piatra de temelie a lumii noi a lui Dumnezeu. În prezent, sunt mulţi cei care şi-au dat seama de importanţa iubirii, aşa cum este evidenţiat acest lucru de Iehova Dumnezeu în Cuvântul său, Biblia.

Cartea Love and Its Place in Nature (Iubirea şi locul ei în natură) făcea observaţia că, fără iubire, „copiii tind să moară“. Totuşi, această nevoie de iubire nu se stinge odată ce oamenii ajung la maturitate. Un remarcabil antropolog a spus că iubirea „este centrul necesităţilor umane, exact aşa cum soarele este centrul sistemului nostru solar . . . Copilul care nu s-a bucurat de iubire este foarte diferit din punct de vedere biochimic, fiziologic şi psihologic de acela care a avut parte de iubire. Cel dintâi chiar se dezvoltă diferit de cel de-al doilea“.

Vă puteţi imagina cum va fi viaţa când toţi locuitorii pământului se vor iubi într-adevăr unii pe alţii? Nimeni nu va mai avea niciodată prejudecăţi faţă de o persoană care este de altă naţionalitate, de altă rasă sau care are altă culoare a pielii! Sub guvernarea regelui numit de Dumnezeu, Isus Cristos, pe pământ va domni pacea şi iubirea, ca împlinire a psalmului inspirat al Bibliei:

„Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului . . . El va face dreptate celor necăjiţi din popor, va scăpa pe copiii săracului şi va zdrobi pe asupritor; . . . În zilele lui, cel drept va înflori şi va fi belşug de pace, până ce luna nu va mai fi. El va stăpâni de la o mare la alta şi de la Fluviu până la marginile pământului. Căci el va scăpa pe săracul care strigă şi pe cel necăjit care n-are nici un ajutor. Va avea milă de cel sărman şi lipsit şi va scăpa viaţa săracilor“. — Psalmul 72:1, 4, 7, 8, 12, 13.

Celor răi nu li se va permite să trăiască în lumea nouă a lui Dumnezeu, potrivit promisiunii consemnate în alt psalm: „Fiindcă făcătorii de rele vor fi nimiciţi, dar cei care nădăjduiesc în DOMNUL vor stăpâni pământul. Încă puţin timp şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi. Cei blânzi moştenesc pământul şi se vor desfăta în belşug de pace“. — Psalmul 37:9–11.

Atunci, mintea şi corpul tuturor oamenilor ascultători — inclusiv ale celor înviaţi din morminte — vor fi fost vindecate. În cele din urmă, toţi cei ce vor trăi vor reflecta în mod perfect chipul lui Dumnezeu. În sfârşit, lupta grea de a face binele se va încheia. Se va pune capăt şi conflictului dintre dorinţa noastră de a trăi şi realitatea crudă a morţii din prezent! Da, aceasta este promisiunea sigură a iubitorului nostru Dumnezeu: „Moartea nu va mai exista“. — Apocalipsa 21:4; Faptele 24:15.

Aşadar, nu vă lăsaţi învinşi în lupta de a face binele. Daţi atenţie îndemnului: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, apucă viaţa veşnică“. Această viaţă în lumea nouă a lui Dumnezeu este ceea ce Biblia numeşte „adevărata viaţă“. — 1 Timotei 6:12, 19, NW.

Fie ca şi voi să înţelegeţi importanţa adevărului exprimat în Biblie: „DOMNUL este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem [şi nu noi înşine, nota de subsol]“. Faptul de a înţelege acest adevăr este un pas important în vederea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru a avea parte de viaţă în lumea nouă a lui Iehova, o lume a iubirii şi a dreptăţii. — Psalmul 100:3; 2 Petru 3:13.

[Text generic pe pagina 11]

Viaţa în lumea nouă a lui Dumnezeu este ceea ce Biblia numeşte „adevărata viaţă“. — 1 Timotei 6:19, NW

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Oamenii au trecut prin parapetul legilor lui Dumnezeu, fapt care a avut consecinţe dezastruoase

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Sub domnia lui Dumnezeu, omenirea se va bucura de o lume nouă a păcii