Prizonierii sărăciei

ÎN ANUL 33 e.n., Isus Cristos le-a spus discipolilor săi următoarele: „Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi“ (Matei 26:11). Ce a vrut el să spună de fapt? Să înţelegem că sărăcia nu va fi înfrântă niciodată?

Iată ce a declarat James Speth, directorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare: „Nu putem accepta ca [sărăcia] să fie mereu alături de noi. Lumea actuală are resursele, cunoştinţele şi competenţa necesare pentru a face ca sărăcia să devină o filă a istoriei“. Dar poate lumea actuală să eradicheze sărăcia?

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat perioada 1997–2006 drept „Deceniul Naţiunilor Unite pentru Eradicarea Sărăciei“, ceea ce înseamnă că se speră în mod evident ca sărăcia să fie eliminată prin eforturi omeneşti. ONU şi-a propus să colaboreze cu guverne, persoane fizice şi instituţii pentru a promova dezvoltarea economică, pentru a îmbunătăţi accesul la diverse servicii de bază, pentru a îmbunătăţi statutul femeii şi pentru a crea locuri de muncă şi surse de venituri.

Obiective măreţe! Însă le va atinge vreodată comunitatea mondială? Să examinăm câteva obstacole care se află în calea eradicării sărăciei prin eforturi omeneşti.

Foametea şi malnutriţia

Ayembe, care trăieşte în Zair, trebuie să-şi hrănească familia formată din 15 membri. Uneori, familia ei nu îşi poate permite să mănânce decât o dată pe zi — un terci de mălai condimentat cu frunze de manioc, sare şi zahăr. Alteori, nu au ce mânca două sau trei zile. „Nu gătesc decât atunci când copiii plâng de foame“, spune Ayembe.

Acesta nu este un caz ieşit din comun. În ţările subdezvoltate, o persoană din cinci merge la culcare flămândă în fiecare seară. În toată lumea, circa 800 de milioane de persoane — dintre care 200 de milioane sunt copii — suferă de malnutriţie cronică. Aceşti copii nu se dezvoltă normal; ei se îmbolnăvesc de repetate ori. Rezultatele lor la învăţătură sunt slabe. Ca adulţi, ei sunt victimele acestor lucruri. Prin urmare, sărăcia duce adesea la malnutriţie, care, la rândul ei, contribuie la sărăcie.

Sărăcia, foametea şi malnutriţia sunt răspândite la o scară atât de mare, încât zădărnicesc eforturile depuse pe plan politic, economic şi social pentru a le elimina. Într-adevăr, situaţia nu se îmbunătăţeşte, ci se înrăutăţeşte.

Sănătatea precară

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sărăcia este „cea mai ucigătoare boală din lume“ şi „singura cauză fundamentală a morţii, a bolilor şi a suferinţei“.

Cartea An Urbanizing World: Global Report on Human Settlements, 1996 preciza că cel puţin 600 de milioane de persoane din America Latină, Asia şi Africa trăiesc în locuinţe atât de mizere — fără o cantitate adecvată de apă, fără servicii de igienă şi fără canalizare —, încât viaţa şi sănătatea le sunt în permanenţă ameninţate. Pe întregul pământ, peste un miliard de persoane nu au apă potabilă. Sute de milioane nu îşi pot permite să aibă o alimentaţie echilibrată. Toţi aceşti factori îi împiedică pe cei săraci să prevină bolile.

Adesea, cei săraci nu reuşesc nici să trateze bolile. Când se îmbolnăvesc, săracii nu-şi pot permite să cumpere medicamentele necesare, nici să urmeze tratamentul medical corespunzător. Săracii mor tineri; cei care supravieţuiesc trăiesc, probabil, cu boli cronice.

Iată ce spune Zahida, vânzător într-o piaţă din Maldive: „Sărăcia înseamnă sănătate precară, ceea ce te împiedică să lucrezi“. Bineînţeles, lipsa unui loc de muncă duce la agravarea sărăciei. Rezultatul este un ciclu crud şi ucigător în care sărăcia şi boala se alimentează una pe cealaltă.

Şomajul şi salariile mici

O altă faţetă a sărăciei este şomajul. Pe întregul pământ, circa 120 de milioane de persoane care pot să lucreze nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă. În acelaşi timp, aproximativ 700 de milioane de alte persoane lucrează adesea ore întregi, primind în schimb un salariu prea mic pentru a-şi putea satisface necesităţile de bază.

Rudeen este şofer de taxi pe un triciclu cu motor în Cambodgia. El spune: „Pentru mine, sărăcia înseamnă să lucrez mai mult de 18 ore pe zi şi totuşi să nu câştig destui bani pentru a-mi hrăni familia, adică pe mine, pe soţia mea şi pe cei doi copii ai noştri“.

Distrugerea mediului

Degradarea mediului se împleteşte cu sărăcia. Iată ce observaţie a făcut Elsa, o cercetătoare din Guyana, America de Sud: „Sărăcie înseamnă distrugerea naturii: a pădurii, a solului, a animalelor, a râurilor şi a lacurilor“. Acesta este un alt ciclu tragic: sărăcia provoacă distrugerea mediului, care contribuie la creşterea sărăciei.

Cultivarea unor terenuri cu plante de cultură până când aceste terenuri se epuizează sau sunt folosite pentru un alt scop constituie o practică străveche. La fel stau lucrurile şi cu despăduririle — tăierea arborilor din pădure pentru lemn sau combustibil sau pentru a se putea planta diverse culturi. Din cauza numărului tot mai mare al locuitorilor pământului, situaţia a atins proporţii critice.

Potrivit Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii, pe parcursul ultimilor 30 de ani s-a pierdut, pe tot globul, circa 20% din solul superficial al terenurilor pentru plante de cultură, în cea mai mare parte din cauza lipsei atât de fonduri, cât şi de tehnologie necesare pentru a aplica măsurile de conservare. Pe parcursul aceleiaşi perioade, milioane de hectare de pământ au devenit terenuri necultivabile, din cauză că sistemele de irigaţii au fost construite şi întreţinute în mod necorespunzător. Iar milioane de hectare de păduri sunt defrişate anual pentru a curăţa terenul pentru plante de cultură sau pentru a obţine cherestea sau combustibil.

Această distrugere este asociată cu sărăcia în două moduri. În primul rând, săracii sunt obligaţi, adesea, să exploateze mediul pentru că au nevoie de hrană şi combustibil. Cum poate cineva să le vorbească despre o dezvoltare de durată sau despre bunăstarea generaţiilor viitoare celor care sunt flămânzi şi săraci şi care sunt obligaţi să distrugă resursele naturale ca să supravieţuiască în clipa de faţă? În al doilea rând, bogaţii exploatează, adesea, resursele naturale ale săracilor pentru a obţine profituri. Prin urmare, distrugerea resurselor naturale, cauzată fie de bogaţi, fie de săraci, duce la creşterea sărăciei.

Instruirea

Alicia, o asistentă socială dintr-o zonă urbană din Filipine, a declarat: „Sărăcie înseamnă că o femeie îşi trimite copiii pe stradă să cerşească, în loc să îi dea la şcoală, deoarece altfel n-ar avea ce să mănânce. Mama ştie că repetă un ciclu în care şi ea a fost prinsă, însă nu vede o altă soluţie“.

Circa 500 de milioane de copii nu merg la şcoală pentru că nu sunt şcoli. Un miliard de adulţi nu ştiu suficientă carte pentru a îndeplini activităţi obişnuite. Fără instruire le este greu să-şi găsească un serviciu bun. Prin urmare, sărăcia duce la lipsa instruirii, care duce la mai multă sărăcie.

Locuinţele

Ţările sărace şi chiar şi unele ţări bogate se confruntă cu problema lipsei de locuinţe. Într-un raport se spune că, pe parcursul ultimilor cinci ani, aproape un sfert de milion de locuitori ai oraşului New York au locuit cândva în adăposturi pentru cei fără locuinţă. Şi Europa are săracii ei. În Londra, evidenţele populaţiei arată că circa 400 000 de persoane nu au locuinţă. În Franţa, o jumătate de milion de persoane nu au locuinţă.

În ţările în curs de dezvoltare, situaţia este mai gravă. Oamenii se îndreaptă în număr mare spre orăşele şi oraşe, atraşi de visul de a găsi hrană, un loc de muncă şi o viaţă mai bună. În unele oraşe, peste 60% din locuitori trăiesc în cocioabe. Aşadar, sărăcia din zonele rurale alimentează sărăcia din zonele urbane.

Populaţia

Creşterea populaţiei agravează toate aceste probleme. În ultimii 45 de ani, populaţia lumii a crescut de peste două ori. Naţiunile Unite estimează că, în anul 2000, cifra va urca la 6,2 miliarde, iar în anul 2050 va ajunge la 9,8 miliarde. Zonele cele mai sărace din lume au cea mai mare rată de creştere a populaţiei. Dintre cei aproape 90 de milioane de copii născuţi în 1995, 85 de milioane s-au născut în ţări cu cele mai mici posibilităţi de a li se asigura hrana necesară.

Credeţi că omenirea va colabora pe neaşteptate pentru a eradica sărăcia pentru totdeauna, găsind soluţii la probleme cum ar fi foametea, bolile, şomajul, distrugerea mediului, lipsa de instruire, locuinţele insuficiente şi războiul? Probabil că nu.

Înseamnă oare acest lucru că nu mai există nici o speranţă? Nu, deoarece soluţia este aproape şi va veni cu siguranţă. Însă nu se va realiza prin eforturi omeneşti. Dar cum atunci? Şi cum rămâne cu cuvintele lui Isus, care a spus: „Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi“?

[Chenarul de la pagina 7]

Cei mai săraci dintre săraci

În 1971, Naţiunile Unite au lansat expresia „ţările cel mai puţin dezvoltate“ pentru a descrie „ţările cele mai sărace şi cele mai slabe din punct de vedere economic dintre ţările în curs de dezvoltare“. Pe atunci erau 21 de astfel de ţări. În prezent sunt 48 de ţări, dintre care 33 se află în Africa.

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Milioane de persoane lucrează ore întregi şi câştigă foarte puţin

[Provenienţa fotografiei]

Godo-Foto

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Luxul şi sărăcia stau alături

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Milioane de persoane trăiesc în locuinţe neadecvate