Insule în construcţie

„HAWAII.“ Insulele Hawaii ne trezesc în minte imagini ale unui paradis tropical, cu plaje însorite şi alizee blânde. Dar ştiaţi cât de izolate sunt aceste insule? Dacă veţi căuta Insulele Hawaii pe hartă, le veţi găsi cuibărite în mijlocul Oceanului Pacific de Nord — aflate cam la aceeaşi depărtare de ţărmul continentelor pe care le puteţi observa! Prin urmare, poate că vă întrebaţi: „Cum au ajuns aceste insule să fie situate acolo? Cred oamenii de ştiinţă că se vor forma şi alte insule în viitor? Ce ne pot spune aceste insule despre pământul aflat sub picioarele noastre?“

Arhipelagul Hawaii

Majoritatea celor care vizitează Hawaii ajung să cunoască bine lanţul format din opt insule, lanţ care se întinde din nord-vest spre sud-est. Cele mai mari dintre aceste insule sunt Kauai, Oahu, Molokai, Lanai, Maui şi Hawaii. Niihau, aflată la vest de Kauai, şi Kahoolawe, la sud-vest de Maui, sunt mai mici decât celelalte. Insula Hawaii, numită şi Insula Mare, are o suprafaţă de peste 10 000 de kilometri pătraţi, în timp ce micuţa insulă Kahoolawe are numai 117 kilometri pătraţi. În plus, acest lanţ de insule cuprinde şi alte 124 de insule mult mai mici, adică insuliţe, care se întind spre nord-vest până la distanţe foarte mari. Midway, situată aproape la extremitatea nord-vestică a lanţului, se află la o distanţă de aproximativ 2 500 de kilometri de Insula Mare! Aceste insuliţe, formate în cea mai mare parte din corali şi nisip, au o suprafaţă totală de numai 8 kilometri pătraţi. În mod potrivit, unii folosesc denumirea de Arhipelagul Hawaii pentru întregul grup de insule.

Dacă ne gândim că aceste insule şi insuliţe s-au format pe nişte platforme întinse a căror înălţime ajunge, în medie, la peste 4 000 de metri faţă de fundul mării din jur, începem să înţelegem că ele nu sunt decât nişte vârfuri şi creste vizibile ale unor munţi uriaşi. De fapt, dacă măsurăm înălţimea de la baza lor, adică de pe fundul oceanului, Mauna Kea şi Mauna Loa de pe insula Hawaii ajung până la o înălţime de aproape 10 000 de metri. Prin urmare, într-un fel, aceştia sunt cei mai înalţi munţi din lume!

Cum se formează o insulă

Să examinăm în continuare insula Hawaii. Geologii au stabilit că Insula Mare este formată din cinci vulcani mari, care au fuzionat. Majoritatea vizitatorilor cunosc bine cei mai mari vulcani de aici: Mauna Kea, considerat un vulcan stins şi cel mai înalt vârf din Hawaii, având 4 205 metri deasupra nivelului mării; Mauna Loa, care are 4 169 de metri şi este vulcanul care are cel mai mare volum din Hawaii; şi Kilauea, care este cel mai tânăr vulcan şi se află pe ţărmul sudic al insulei. În afară de aceştia mai există vulcanul Kohala, care formează extremitatea nord-vestică a insulei, şi Hualalai, care se înalţă deasupra regiunii de coastă Kona.

Fiecare vulcan a crescut prin revărsarea şi suprapunerea a mii de curgeri de lavă. Erupţiile încep sub apele oceanului, unde lava se răceşte rapid, formând cruste şi curgeri în formă de limbă, care, atunci când se suprapun, seamănă cu nişte mormane de perne. Când vulcanul care creşte se ridică deasupra apei, curgerile de lavă capătă un alt aspect. Vulcanologii folosesc expresiile hawaiene „pahoehoe“ (pentru curgerile fluide ale căror suprafeţe sunt netede, vălurite şi seamănă cu nişte frânghii) şi „aa“ (pentru lava care are suprafaţa accidentată, zimţată, asemănătoare unor fragmente de rocă). Vulcanul creşte, devenind un munte întins, cu pante line, care seamănă cu scuturile războinicilor romani din antichitate. Când magma, adică roca topită, erupe sau se retrage din cavităţi spre suprafaţă, în vârful vulcanului se formează caldere mari. În plus, în bazinul magmatic din interiorul vulcanului se exercită presiuni. Aceste presiuni împing o parte din vulcan spre mare, ducând la apariţia mai multor fisuri mari. În cele din urmă, aşa cum a fost şi în cazul vulcanului Mauna Kea, erupţiile unui vulcan-scut devin tot mai explozive, formând mormane conice de cenuşă vulcanică ce se împrăştie pe vulcan.

Dovezile arată că Mauna Kea şi Kilauea se numără printre cei mai activi vulcani din lume. Datele istorice, furnizate de băştinaşi, de misionari, de oameni de ştiinţă şi de alte persoane, indică faptul că Mauna Loa a erupt de 48 de ori, începând din 1832, iar Kilauea, de peste 70 de ori, din 1790. Aceste erupţii au durat de la câteva ore la ani de zile. Recordul în ce priveşte cea mai lungă erupţie îl deţine un lac de lavă din craterul Halemaumau de pe Kilauea, care a fost activ, aproape fără întrerupere, de la începutul secolului al XIX-lea până în anul 1924. În prezent, Kilauea erupe din ianuarie 1983, iar din când în când a produs spectaculoase izvoare arteziene de foc şi râuri de lavă care au curs în mare.

Deoarece lava de aici este, în general, fluidă, cele mai multe erupţii din Hawaii sunt liniştite sau doar uşor explozive. Există însă cazuri rare în care apa freatică se amestecă cu magma, rezultatul fiind explozii de vapori. În 1790, o asemenea erupţie a ucis circa 80 de persoane, când un grup de războinici băştinaşi şi familiile lor au fost înghiţiţi de gazele fierbinţi şi de cenuşa arzătoare aruncate de Kilauea.

Insule mişcătoare

Consemnările istorice referitoare la ultimii 200 de ani arată că au fost activi numai vulcanii de pe cele două insule aflate la extremitatea sud-estică, şi anume Hawaii şi Maui. Deoarece nu reuşeau să găsească o explicaţie pentru acest lucru, oamenii de ştiinţă au început să studieze trecutul rocilor de pe celelalte insule ale acestui lanţ. Lava conţine cantităţi infime ale unei forme radioactive de potasiu şi a produsului său descompus, şi anume argonul, pe care cercetătorii le-au putut măsura în laborator ca să estimeze vechimea rocilor. Aceste cercetări au dezvăluit o îmbătrânire sistematică, pe direcţie nord-vestică, a întregului Arhipelag Hawaii, care a avut loc pe parcursul mai multor milioane de ani.

Întrucât în arhipelag erupţiile au avut loc mai mult în partea sud-estică a lanţului de insule, nu înseamnă oare că şi sursa de magmă de sub ele se deplasează? În realitate, geologii au stabilit că sursa de magmă, pe care ei o numesc zonă fierbinte, este staţionară. În schimb, placa tectonică a Oceanului Pacific se deplasează peste zona fierbinte şi, astfel, vulcanii-insule se îndepărtează de zona fierbinte, asemenea unor grămezi de pietre care se mişcă pe o bandă transportoare. Aceeaşi mişcare freacă fundul Pacificului de masele continentale din vecinătate şi de alte părţi ale scoarţei oceanice, cauzând multe dintre marile cutremure de pământ care au loc de-a lungul marginii plăcii tectonice a Pacificului. Dacă locuiţi în Hawaii, casa dumneavoastră s-a deplasat încet spre nord-vest cu circa 7,5 cm faţă de anul trecut!

Oamenii de ştiinţă emit ipoteza că mulţi vulcani de pe pământ, fie de pe uscat, fie din mare, au apărut datorită altor zone fierbinţi asemănătoare celei de sub Hawaii. De asemenea, majoritatea acestor zone fierbinţi demonstrează că există erupţii migratoare, ceea ce înseamnă că suprafaţa pământului se deplasează, probabil, chiar şi în zona în care locuiţi dumneavoastră.

Formarea unor insule noi . . .

Deoarece marilor vulcani de pe Insula Mare le-au trebuit sute de mii de ani ca să se înalţe, ne putem aştepta ca insula să se fi îndepărtat de zona fierbinte în toţi aceşti ani. Prin urmare, deasupra zonei fierbinţi vor apărea noi vulcani şi noi insule, pe măsură ce aceasta întâlneşte scoarţă oceanică neafectată. Se întrevede deja un posibil succesor al vulcanilor de pe Insula Mare?

Într-adevăr, se întrevede. Loihi, un munte subacvatic cu activitate vulcanică, creşte la sud de insula Hawaii. Însă nu vă aşteptaţi să iasă din mare prea curând. Mai trebuie să crească încă 900 de metri, ceea ce i-ar putea lua zeci de mii de ani.

. . . Şi distrugerea insulelor vechi

Marii vulcani-scut şi lava solidificată ce formează Insulele Hawaii dau o falsă impresie de siguranţă în faţa pericolului scufundării din nou în apele oceanului. Însă micile insuliţe şi munţii care s-au scufundat în mare, munţi aflaţi în nord-vestul insulei Hawaii, indică cu totul altceva. De exemplu, recifele de corali şi nisipurile insulelor Midway şi Kure se află pe nişte munţi vulcanici mari, ale căror vârfuri se găsesc acum la sute de metri sub nivelul mării. De ce dispar insulele vulcanice?

Aceste insule cedează treptat în faţa eroziunii constante datorate acţiunii torentelor, a valurilor şi a altor forţe. Insulele se scufundă şi sub propria lor greutate, întrucât presează fundul oceanului. Falezele abrupte de-a lungul ţărmului unor insule indică un alt proces prin care insulele vulcanice se distrug: alunecările de teren. Imaginile versanţilor subacvatici ai insulelor, imagini realizate cu ajutorul sonarului, dezvăluie uriaşe alunecări de teren care se întind pe distanţe de zeci de kilometri pe fundul mării.

Zona fierbinte în acţiune

Pe insula Hawaii, vizitatorii Parcului Naţional al Vulcanilor din Hawaii pot vedea cu ochii lor peisajele mereu schimbătoare rezultate în urma activităţii vulcanice a acestei zone fierbinţi. Oamenii de ştiinţă de la Observatorul pentru Vulcani din Hawaii, situat pe marginea craterului lui Kilauea, urmăresc erupţiile ameninţătoare care au loc. Cu ajutorul studiilor efectuate s-a înţeles mai bine activitatea vulcanilor şi dinamica scoarţei terestre. Plini de admiraţie, putem aprecia faptul că puternicele forţe geologice au format şi modelat Arhipelagul Hawaii, acest minunat lanţ de insule din mijlocul Oceanului Pacific.

[Harta de la pagina 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Insulele Hawaii

Niihau

Kauai

Oahu

Molokai

Lanai

Maui

Kahoolawe

Hawaii

[Provenienţa hărţii]

Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

O serie de izvoare arteziene de foc aflate pe riftul estic al lui Kilauea

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

O erupţie pe Kilauea

[Provenienţa fotografiilor]

Vulcani: Dept. of Interior, National Park Service

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Un râu de lavă pe Mauna Loa

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

O perdea de foc pe Mauna Loa

[Provenienţa fotografiei]

Stânga sus şi dreapta jos: Dept. of Interior, National Park Service

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Un izvor artezian de foc pe Kilauea

[Provenienţa fotografiei]

U.S. Geological Survey

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Un lac de lavă pe Kilauea

[Provenienţa fotografiei]

Stânga sus şi dreapta jos: Dept. of Interior, National Park Service