Vreme haotică

ÎN VREUN fel sau altul, toţi depindem de combustibilii pe bază de carbon. De exemplu, conducem automobile sau alte vehicule care funcţionează pe bază de benzină sau motorină. Folosim curentul electric produs de centralele electrice care consumă cărbune, gaze naturale sau petrol. Ardem lemne, mangal, gaze naturale şi cărbune pentru gătit şi pentru încălzire. În urma tuturor acestor activităţi, se emană dioxid de carbon în atmosferă. Acest gaz captează căldura provenită de la soare.

Mai sunt emanate şi alte gaze cu efect de seră, gaze care captează căldura. Protoxidul de azot se propagă în atmosferă de la îngrăşământul azotat folosit în agricultură. Orezăriile şi păşunile pentru vite emană metan. Cloro-fluorocarbonaţii (CFC) rezultă în urma fabricării polistirenului, precum şi în urma altor procese industriale. Pe lângă faptul că CFC captează căldura, aceştia distrug şi stratul de ozon, care se află în stratosfera pământului.

Cu excepţia CFC, a căror degajare în prezent este ţinută sub control, aceste gaze care captează căldura sunt emanate în atmosferă într-o măsură tot mai mare. Parţial, acest lucru se datorează creşterii populaţiei pământului, precum şi creşterii consumului de energie şi intensificării activităţii industriale şi a agriculturii. Potrivit Organizaţiei pentru Protecţia Mediului, din Washington, oamenii eliberează anual în atmosferă şase miliarde de tone de dioxid de carbon şi de alte gaze cu efect de seră. Aceste gaze nu dispar pur şi simplu; ele pot rămâne în atmosferă zeci de ani.

În general, oamenii de ştiinţă sunt cât se poate de siguri cu privire la două aspecte. În primul rând, în ultimele decenii şi secole, cantitatea de dioxid de carbon şi de alte gaze cu efect de seră din atmosferă a crescut. În al doilea rând, pe parcursul ultimilor o sută de ani, temperatura medie a suprafeţei terestre a crescut cu 0,3°C–0,6°C.

Probabil ne întrebăm: Există vreo legătură între încălzirea planetei şi acumularea de gaze cu efect de seră, cauzată de oameni? Unii oameni de ştiinţă spun că probabil nu există, scoţând în evidenţă faptul că creşterea temperaturii ţine de variaţia naturală şi că soarele poate fi cauza. Totuşi, mulţi climatologi sunt de acord cu raportul întocmit de Comisia Interguvernamentală care se ocupă de schimbările climaterice. Aici se afirma că creşterea temperaturii „se pare că nu este cauzată în exclusivitate de factori naturali“ şi că „dovezile indică spre o influenţă considerabilă a omului asupra climei pământului“. Totuşi, încă nu se cunoaşte sigur dacă activităţile umane contribuie la încălzirea planetei — în special nu se cunoaşte rapiditatea cu care se va încălzi planeta pe parcursul secolului al XXI-lea şi care ar putea fi cu exactitate consecinţele acestui fapt.

Incertitudinile duc la dezbateri

Când prezic că în viitor va avea loc un efect de seră, climatologii se bazează pe modelele climaterice realizate de cele mai rapide şi mai performante calculatoare din lume. Totuşi, clima pământului este stabilită de interacţiunea foarte complexă în care se află rotaţia planetei, atmosfera, oceanele, gheţarii, formele de relief şi soarele. Existând atât de mulţi factori care influenţează clima pe o arie atât de extinsă, este imposibil pentru orice calculator să prezică cu exactitate ce anume se va întâmpla peste 50 sau 100 de ani. Revista Science făcea recent următoarea observaţie: „Mulţi climatologi ne atrag atenţia cu privire la faptul că încă nu este deloc clar că activităţile omului contribuie la încălzirea planetei — sau cât de gravă va fi încălzirea cauzată de efectul de seră“.

Când există incertitudini, este foarte uşor să se nege existenţa vreunui pericol. Oamenii de ştiinţă care se îndoiesc de încălzirea planetei, precum şi marile companii industriale, care au interese economice în a menţine situaţia aşa cum este, argumentează că informaţiile actuale nu justifică întreprinderea unor acţiuni de remediere foarte costisitoare. La urma urmei, spun ei, poate că viitorul nu va fi atât de sumbru cum cred unii.

Ecologii ripostează spunând că incertitudinile ştiinţifice nu trebuie să-i cufunde pe cei ce elaborează noi strategii într-o stare de automulţumire. Deşi este adevărat că condiţiile climaterice viitoare s-ar putea să nu fie atât de grave cum cred unii, este posibil, totuşi, ca situaţia să fie chiar mai gravă! Mai mult decât atât, ecologii spun că faptul de a nu şti ce anume se va întâmpla în viitor nu înseamnă că nu trebuie să se facă nimic pentru a reduce riscul. De pildă, persoanelor care se lasă de fumat nu trebuie mai întâi să li se dovedească ştiinţific că, dacă continuă să fumeze, în decurs de 30 sau 40 de ani se vor îmbolnăvi fără îndoială de cancer pulmonar. Aceste persoane se lasă de fumat deoarece îşi dau seama de pericol şi, ca urmare, doresc să-l minimalizeze sau să-l elimine.

Ce se realizează în prezent?

Întrucât există atât de multe dezbateri cu privire la gravitatea încălzirii planetei, — şi chiar cu privire la posibilitatea producerii acestei încălziri —, nu este surprinzător că există păreri contradictorii referitoare la ce anume ar trebui să se facă în acest sens. Ani de zile, organizaţiile ecologice au încurajat folosirea la o scară largă a surselor de energie nepoluante. Poate fi valorificată energia solară, energia eoliană, energia produsă de râuri şi de bazinele subterane de aburi şi apă caldă.

De asemenea, ecologii au îndemnat guvernele să emită legi care să determine reducerea emisiilor de gaze care captează căldura. Guvernele au răspuns semnând tratate. De exemplu, la Summit-ul Pământului, care s-a ţinut în 1992 la Rio de Janeiro (Brazilia), reprezentanţi din aproximativ 150 de ţări au semnat un tratat prin care îşi luau angajamentul că vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră, în special emisiile de dioxid de carbon. Obiectivul era ca, în jurul anului 2000, emisiile de gaze cu efect de seră din ţările industrializate să fie reduse până la nivelul la care erau în anul 1990. Cu toate că unele ţări au făcut anumite progrese în acest sens, majoritatea ţărilor bogate sunt departe de a-şi ţine modesta promisiune. În loc să le reducă, majoritatea naţiunilor produc mai multe gaze cu efect de seră ca oricând! În Statele Unite, de exemplu, se crede că, în jurul anului 2000, emisiile de dioxid de carbon vor depăşi, după toate probabilităţile, cu 11 la sută volumul emisiilor din 1990.

Recent s-au luat anumite măsuri pentru a impune respectarea acordurilor internaţionale. În loc ca aceste reduceri să fie făcute voluntar, aşa cum era prevăzut în acordul din 1992, unii cer stabilirea anumitor obiective obligatorii privitoare la emisiile de gaze cu efect de seră.

Costul schimbării

Conducătorii politici doresc să fie consideraţi prieteni ai pământului. Totuşi, ei sunt atenţi şi la consecinţele pe care le-ar avea această schimbare asupra economiei. Potrivit revistei The Economist, întrucât 90 la sută din populaţia lumii depinde de combustibilii pe bază de carbon pentru producerea energiei, faptul de a nu mai folosi aceşti combustibili ar aduce mari schimbări; iar costul schimbărilor este dezbătut cu înverşunare.

Cât ar costa ca, până în anul 2010, emisiile de gaze cu efect de seră să fie reduse cu 10 la sută faţă de anul 1990? Răspunsul la această întrebare va varia în funcţie de persoana pe care o întrebaţi. Să vedem care sunt părerile în Statele Unite, ţara care emană în atmosferă mai multe gaze cu efect de seră decât oricare altă ţară. Grupurile consultative de experţi, sponsorizate de industrie, avertizează că o asemenea reducere ar costa economia Statelor Unite miliarde de dolari anual şi ar scoate în şomaj 600 000 de oameni. Însă ecologii spun că realizarea aceluiaşi obiectiv ar însemna economisirea a miliarde de dolari anual şi ar crea 773 000 de locuri de muncă.

În pofida cererilor organizaţiilor ecologice în vederea întreprinderii unei acţiuni imediate, industriile puternice, — cum ar fi fabricile de automobile, companiile de petrol şi producătorii de cărbune, ca să nu amintim decât câteva —, îşi folosesc fondurile şi influenţa considerabile pentru a minimaliza în faţa opiniei publice ameninţarea încălzirii planetei şi pentru a exagera consecinţele pe plan economic pe care le-ar avea faptul de a nu mai folosi combustibilii fosili.

Dezbaterea continuă. Dacă, totuşi, oamenii continuă să determine schimbarea climei şi nu fac altceva decât să vorbească, zicala că toţi vorbesc despre vreme, dar nimeni nu face nimic cu privire la ea va căpăta un sens sumbru.

[Chenarul de la pagina 5]

Protocolul de la Kyoto

În decembrie 1997, peste 2 200 de delegaţi din 161 de ţări s-au întâlnit la Kyoto (Japonia) pentru a semna un acord, sau un protocol, în vederea întreprinderii unei acţiuni în ce priveşte ameninţarea încălzirii planetei. După mai bine de o săptămână de discuţii, delegaţii au stabilit că, până în anul 2012, ţările dezvoltate trebuie să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 5,2 la sută sub nivelul volumului emisiilor din anul 1990. Pedepsele pentru încălcarea acordului urmau să fie stabilite mai târziu. Presupunând că toate naţiunile vor acţiona conform tratatului, cât de mult va însemna o reducere cu 5,2 la sută? Evident, foarte puţin. Revista Time preciza următoarele: „Ar fi necesară o scădere cu 60 la sută pentru a reduce semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, care continuă să se acumuleze în atmosferă încă de la începutul revoluţiei industriale“.

[Chenarul/Diagrama de la pagina 7]

(Pentru modul în care apare textul în pagină, vezi publicaţia)

Efectul de seră ilustrat

Efectul de seră: Atmosfera pământului, asemenea plăcilor de sticlă ale unei sere, captează căldura soarelui. Lumina solară încălzeşte pământul, dar căldura care rezultă — transmisă prin radiaţiile infraroşii — nu poate să iasă cu uşurinţă din atmosferă. Iar gazele cu efect de seră blochează radiaţiile şi trimit o parte a acestora înapoi spre pământ, contribuind şi mai mult la încălzirea suprafeţei terestre.

1. Soarele

2. Radiaţii infraroşii reţinute

3. Gaze cu efect de seră

4. Radiaţii care scapă

[Chenarul/Diagrama de la paginile 8, 9]

(Pentru modul în care apare textul în pagină, vezi publicaţia)

Forţele care guvernează clima

Dacă dorim să înţelegem actuala chestiune controversată legată de încălzirea planetei, trebuie să înţelegem mai întâi forţele inspiratoare de teamă care influenţează clima. Să examinăm câteva aspecte de bază.

1. Soarele — sursă de căldură şi de lumină

Viaţa pe pământ depinde de acest imens cuptor nuclear pe care noi îl numim soare. Mai mare decât pământul de un milion de ori, soarele este o sursă inepuizabilă de căldură şi de lumină. O scădere a cantităţii de căldură primită de la soare ar înveli pământul în gheaţă; o creştere ar transforma pământul într-o tigaie încinsă. Întrucât orbita pământului se află la o distanţă de aproximativ 150 000 000 de kilometri de soare, acesta primeşte doar jumătate dintr-o miliardime din energia solară. Totuşi, aceasta este cantitatea potrivită pentru a asigura o climă în care viaţa să poată înflori.

2. Atmosfera — pătura caldă a pământului

Nu numai soarele stabileşte temperatura pământului; şi atmosfera are un rol important. Pământul şi luna se află la aceeaşi distanţă de soare, aşadar primesc aproximativ aceeaşi cantitate de căldură de la soare. Totuşi, în timp ce temperatura medie a pământului este de 15°C, luna abia dacă are o temperatură medie de –18°C. De ce există această diferenţă? Pământul are o atmosferă, pe când luna nu are.

Atmosfera — faşa pământului, formată din oxigen, azot şi alte gaze — reţine o parte din căldura solară, iar restul o lasă să iasă. Procesul este adesea comparat cu o seră. O seră, aşa cum probabil ştiţi, este o construcţie cu pereţi şi cu acoperiş de sticlă sau dintr-un material plastic. Lumina solară pătrunde uşor şi încălzeşte interiorul. În acelaşi timp, acoperişul şi pereţii încetinesc procesul de pierdere a căldurii.

În mod asemănător, atmosfera permite luminii solare să treacă prin ea pentru a încălzi suprafaţa pământului. Pământul, la rândul lui, trimite energia termică din nou în atmosferă sub formă de radiaţii infraroşii. O mare parte a acestor radiaţii nu merg direct în spaţiu, deoarece anumite gaze din atmosferă le absorb şi le redirecţionează spre pământ, contribuind astfel la încălzirea suprafeţei terestre. Acest proces de încălzire se numeşte efect de seră. Dacă atmosfera nu ar capta în acest fel căldura provenită de la soare, pământul ar fi tot atât de lipsit de viaţă ca luna.

3. Vaporii de apă — cel mai important gaz cu efect de seră

Azotul şi oxigenul constituie 99 la sută din atmosferă. Deşi aceste gaze au un rol important în anumite cicluri complexe care întreţin viaţa pe pământ, ele aproape că nu au nici un rol în determinarea caracteristicilor climei. Această sarcină îi revine părţii de 1 la sută care a mai rămas din atmosferă, adică gazelor captatoare de căldură, care includ vaporii de apă, dioxidul de carbon, protoxidul de azot, metanul, cloro-fluorocarbonaţii şi ozonul.

Cel mai important gaz cu efect de seră, — vaporii de apă —, de obicei, nu este considerat un gaz, întrucât suntem obişnuiţi să ne gândim la apă în forma ei lichidă. Totuşi, fiecare moleculă din vaporii de apă din atmosferă este plină de energie termică. De exemplu, când vaporii dintr-un nor se răcesc şi se condensează, căldura este eliberată, producând astfel curenţi de convecţie foarte puternici. Mişcarea dinamică a vaporilor de apă din atmosferă are un rol important şi complex atât în determinarea vremii, cât şi a climei.

4. Dioxidul de carbon — esenţial vieţii

Gazul cel mai des amintit în discuţiile pe marginea încălzirii planetei este dioxidul de carbon. Ar fi greşit să clasificăm dioxidul de carbon drept un simplu poluant. Dioxidul de carbon este un element important în fotosinteză, proces prin care plantele verzi îşi prepară substanţele nutritive. Oamenii şi animalele inspiră oxigen şi expiră dioxid de carbon. Plantele absorb dioxid de carbon şi eliberează oxigen. Aceasta este, de fapt, una dintre măsurile luate de Creator pentru a face posibilă viaţa pe pământ.a Totuşi, existenţa în atmosferă a unei cantităţi prea mari de dioxid de carbon ar putea fi asemănată cu faptul de a pune o pătură în plus pe un pat. Acesta poate contribui şi mai mult la încălzirea atmosferei.

Un sistem complex de forţe

Nu numai soarele şi atmosfera stabilesc clima. La aceasta contribuie şi oceanele, calotele glaciare, mineralele şi vegetaţia de suprafaţă, ecosistemele pământului, o gamă largă de procese biogeochimice şi mecanica orbitală a pământului. Studiul climei cuprinde aproape toate ştiinţele care studiază pământul.

Soarele

Atmosfera

Vapori de apă (H₂0)

Dioxid de carbon (CO₂)

[Notă de subsol]