Se află mormântul lui Cristos în Japonia?
ÎN 1935, Koma Takeuchi, un preot şintoist, a anunţat că descoperise mormântul lui Isus Cristos pe un deal din satul Shingo, în nordul Japoniei. El susţinea că documentele descoperite în magazia unei familii arată că Isus a trăit un timp în Shingo şi că a murit aici. Căutând locul în care a fost îngropat Isus, el a dat peste o movilă şi a tras concluzia că acesta era mormântul.
Apoi, se spune că în sanctuarul familiei Takeuchi a fost descoperit un document ebraic care arăta că Isus vizitase de două ori Japonia şi chiar studiase misticismul cu preoţii japonezi. Relatarea spune că Isus, fiind trădat, a fugit din Iudeea în deşertul din Siberia, apoi a călătorit în Japonia, s-a căsătorit cu o fată de aici pe nume Miyuko, a fost tatăl a trei fete şi a murit la vârsta de 106 ani. Potrivit acestei povestiri, bărbatul care a fost omorât în Ierusalim nu a fost Isus, ci fratele său mai mic, Isukiri.
Care ar putea fi scopul răspândirii unei astfel de povestiri? Potrivit ziarului Mainichi Shimbun, legătura stabilită între Isus şi Shingo „indică spre unele posibilităţi economice de care autorităţile locale sunt pe deplin conştiente“. Prin urmare, oamenii sunt încurajaţi să viziteze aceste locuri. Nu sunt încurajate însă investigaţiile mai profunde. „Să presupunem că mormântul ar fi deschis şi că nu s-ar descoperi decât nişte oase ale unei vaci bătrâne“, a spus un observator. „Imaginaţi-vă cât de dezamăgiţi ar fi toţi.“
Aşadar, în fiecare an, la 3 mai, vizitatorii ascultători se adună la presupusul mormânt al lui Isus ca să celebreze „Sărbătoarea lui Cristos“. Un preot şintoist conduce programul cu această ocazie, iar înainte de începerea dansului, el alungă spiritele rele.
Există vreun sâmbure de adevăr în această povestire? Nu. Biblia ne spune că, atunci când avea 30 de ani, Isus nu era cunoscut ca un călător prin lumea întreagă, ci ca fiul unui tâmplar care crescuse în Nazaret. Cele patru Evanghelii conţin relatări ale unor martori care l-au văzut pe Cristos predicând în Israel de la vârsta de 30 de ani până la 33 de ani. Aceşti martori menţionează locuri şi date şi confirmă faptul că cel care a fost omorât în Ierusalim a fost Isus Cristos şi nu altcineva. Prin urmare, adevăraţii creştini nu se lasă influenţaţi de unele ştiri fanteziste care caută să deformeze adevărul biblic în vederea atingerii unor scopuri egoiste.