Arta decorării bastoanelor

De la corespondentul nostru din Marea Britanie

„RĂMÂN întotdeauna surprins când aflu că pe insulele britanice există zone întregi unde nimeni nu ştie la ce anume te referi când spui că hobbyul tău este decorarea bastoanelor“, spune un maestru al acestei arte.

Mulţi cunosc bastonul folosit pentru plimbare sau toiagul unui păstor. Decorarea bastoanelor transformă aceste unelte banale în splendide lucrări de artă. De-a lungul secolelor, păstorii şi fermierii au constatat că acest meşteşug fascinant pretinde o îndemânare deosebită — şi foarte multă răbdare. Însă ce înseamnă a decora bastoane?

Alegerea lemnului

Primul pas este alegerea lemnului. Se poate utiliza orice lemn care are dimensiunile corespunzătoare — lemn de porumbar, de măr sau de păr. De multe ori se alege lemn de ilice pentru că are noduri mari şi frumoase. Însă mulţi decoratori de bastoane preferă lemnul de alun. Uneori, un copac are o mlădiţă care creşte formând cu o ramură sau cu o rădăcină un unghi mic. Acest lucru face posibilă realizarea întregului baston — cap şi picior — dintr-o singură bucată de lemn.

Când este momentul cel mai potrivit pentru a tăia un picior? În general, atunci când copacul este inactiv, iar seva nu curge, cu toate că mulţi decoratori de bastoane susţin că cel mai bine este să-l tai imediat — înainte ca altcineva să-l găsească! Oricare ar fi situaţia, odată ce decoratorul de bastoane este mulţumit că a tăiat o bucată de material potrivită, el trebuie să vopsească sau să ungă capetele tăiate, pentru ca bucata de lemn să nu se crape. Apoi, lemnul trebuie uscat, proces care poate dura doi sau mai mulţi ani. Numai după ce a trecut acest timp, decoratorul de bastoane se poate apuca de sculptat.

Sculptarea capului

Dacă un baston nu are un mâner, sau un cap, natural, atunci decoratorul poate realiza unul folosind un corn de vacă, de oaie sau de capră. Ca şi în cazul piciorului, cornul trebuie uscat, de obicei un an. După aceea, folosind o menghină, decoratorul de bastoane îi dă cornului forma pe care o doreşte. Generaţii la rând, păstorii obişnuiau să folosească focul fierarului, apa fiartă, jăraticul de la un foc de turbă sau chiar şi căldura de la o lampă cu parafină pentru a face cornul maleabil. În acest moment, cornul era gata pentru a deveni tot ceea ce imaginaţia şi îndemânarea păstorului puteau produce. De exemplu, el putea sculpta mânerul ca să semene cu un câine collie, cu o pasăre, cu un păstrăv, cu capul unui fazan sau cu un animal mic.

În timpul sculptării cornului, decoratorul de bastoane acordă o deosebită atenţie detaliilor. De exemplu, dacă el modelează un păstrăv, oasele cozii şi ale înotătoarelor sunt gravate cu o bucată de fier înroşit în foc, iar pentru a-i da forma fiecărui solz se foloseşte o daltă circulară. Ochii pot fi făcuţi din corn de bivol negru. Pentru a colora corpul păstrăvului se foloseşte cerneală, nu vopsea. Sunt necesare mai multe straturi de cerneală, iar aplicarea cernelii pe suprafaţa lustruită poate fi o operaţie obositoare. Ultimul retuş este lăcuirea cornului pentru a-l închide la culoare.

O lucrare de artă terminată

Cornul se fixează de picior cu ajutorul unui şurub de oţel, al unui cui metalic sau al unui cui de lemn. Apoi decoratorul de bastoane îşi şlefuieşte plin de îndemânare lucrarea de artă cu o sârmă de parchet foarte fină. După aceea, el o lustruieşte şi îi dă piciorul cu lac. „Ca să fac un păstrăv, să-i realizez înotătoarele etc. şi să-i fac solzi pe tot corpul, să-l colorez şi să-l finisez destul de bine ca să pot câştiga un premiu cu el, îmi trebuie aproximativ 100 de ore“, scrie un decorator cu experienţă în acest domeniu.

În mod incontestabil, decorarea bastoanelor este o muncă migăloasă. Însă, în final, produsul poate fi o adevărată operă de artă, iar unele dintre acestea pot fi prezentate la concursuri. Oricare ar fi situaţia, decoratorul de bastoane îşi consideră meşteşugul o reminiscenţă a unei epoci mai liniştite, un antidot la stresul şi tensiunile caracteristice vieţii actuale.