Stres folositor, stres dăunător

„Întrucât stresul este reacţia nespecifică a corpului la orice solicitare, toţi se află întotdeauna într-o anumită stare de stres.“ — Dr. Hans Selye.

CA SĂ poată cânta, un violonist trebuie să-şi acordeze instrumentul — dar într-un anumit fel. Dacă coardele sunt prea întinse, vor plesni. Dar dacă nu sunt suficient de întinse, nu vor produce nici un sunet. Tensionarea potrivită este undeva între aceste două extreme.

La fel stau lucrurile şi în cazul stresului. Prea mult stres poate fi dăunător, aşa cum am văzut deja. Dar ce putem spune despre lipsa totală a stresului? Cu toate că ideea vi s-ar părea tentantă, realitatea este că aveţi nevoie de stres — cel puţin într-o anumită măsură. De pildă, imaginaţi-vă că, în timp ce traversaţi strada, dintr-o dată observaţi că o maşină se îndreaptă în viteză spre dumneavoastră. Stresul este cel care vă ajută să evitaţi cu rapiditate accidentul!

Dar stresul este folositor nu doar când vă aflaţi în situaţii limită. Aveţi nevoie de stres şi pentru a vă achita de responsabilităţile zilnice. Cu toţii suntem tot timpul într-o anumită stare de stres. „Unica modalitate de a scăpa de stres este să murim“, a spus dr. Hans Selye. El adaugă că afirmaţia „este stresat“ este tot atât de lipsită de sens ca expresia „are temperatură“. „Ideea pe care dorim să o transmitem prin asemenea afirmaţii este stresul sau temperatura exagerate“, spune Selye. Având în vedere acest context, stresul este prezent atât în timpul recreerii, cât şi în timpul somnului, întrucât inima trebuie să bată în continuu, iar plămânii trebuie să funcţioneze.

Trei tipuri de stres

Exact aşa cum există diferite niveluri de stres, tot aşa există şi diferite tipuri de stres.

Stresul acut este provocat de îngrijorările zilnice ale vieţii. Deseori, acesta presupune necesitatea de a rezolva unele situaţii neplăcute. Întrucât acestea au, de obicei, un caracter ocazional sau temporar, stresul poate fi ţinut sub control. Bineînţeles, unii trec de la o criză la alta — se pare că haosul face efectiv parte din personalitatea lor. Chiar şi acest tip de stres acut poate fi ţinut sub control. Probabil că cel ce suferă de acest stres rezistă schimbărilor apărute în stilul de viaţă, totuşi o va face până în momentul în care îşi va da seama de efectul pe care îl are acest stil de viaţă tumultuos asupra lui însuşi şi asupra celor din jur.

În timp ce stresul acut este temporar, stresul cronic este de lungă durată. Persoana care suferă de stres cronic nu întrevede nici o cale de scăpare dintr-o situaţie stresantă, fie că este vorba de suferinţa sărăciei, fie de suferinţa de a avea un loc de muncă pe care îl dispreţuieşte — fie chiar de suferinţa de a nu avea un loc de muncă. Stresul cronic poate apărea şi din cauza problemelor familiale permanente. Chiar şi îngrijirea unui membru al familiei care este infirm poate da naştere la stres. Oricare ar fi cauza, stresul poate duce la epuizarea victimei — zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună. „Cel mai neplăcut aspect cu privire la stresul cronic este că oamenii se obişnuiesc cu el“, se afirmă într-o carte de specialitate. „Oamenii îşi dau imediat seama când apare stresul acut deoarece este o experienţă nouă; dar ei ignoră stresul cronic, deoarece nu este ceva nou, s-au obişnuit cu el, iar uneori aproape că se simt mulţumiţi cu el.“

Stresul traumatic este rezultatul şocului provocat de o tragedie copleşitoare, cum ar fi un viol, un accident sau un dezastru natural. Mulţi dintre veteranii de război şi dintre supravieţuitorii lagărelor de concentrare suferă de acest tip de stres. Printre simptomele stresului traumatic se numără rememorări vii ale traumei suferite, chiar şi după mai mulţi ani, însoţite de o sensibilitate mărită la întâmplări nesemnificative. Uneori bolnavul este diagnosticat cu tulburări posttraumatice de stres (TPTS). — Vezi chenarul de mai sus.

Hipersensibilitate la stres

Unii sunt de părere că modul în care reacţionăm în prezent la stres depinde în mare măsură de gradul şi de tipul stresului de care am avut parte în trecut. Ei susţin că evenimentele traumatice efectiv pot modifica reacţiile chimice care au loc la nivelul creierului, făcând astfel ca persoana să devină în viitor mult mai sensibilă la stres. De pildă, în urma unui studiu efectuat asupra a 556 de veterani ai celui de-al doilea război mondial, dr. Lawrence Brass a descoperit că riscul apariţiei unui accident vascular cerebral în rândul celor ce fuseseră prizonieri de război era de opt ori mai mare decât în rândul celor care nu fuseseră — chiar după 50 de ani de la trauma iniţială. „Stresul la care a dat naştere condiţia de prizonier de război a fost atât de mare, încât a schimbat modul în care aceşti oameni au reacţionat ulterior la stres — i-a hipersensibilizat.“

Experţii sunt de părere că evenimentele stresante din copilărie nu trebuie subestimate, deoarece acestea pot avea consecinţe multiple şi grave. „Majoritatea copiilor care suferă o traumă nu sunt duşi la medic“, spune dr. Jean King. „Ei trec peste această problemă, îşi continuă viaţa şi, în cele din urmă, după mulţi ani, se prezintă la cabinetele noastre, suferind de depresie sau de afecţiuni cardiace.“ Să luăm în considerare, de pildă, trauma pierderii unui părinte. „Stresul de o asemenea amploare, suferit în tinereţe, poate modifica pe termen lung reacţiile chimice şi neuroanatomice de la nivelul creierului, acesta nereuşind acum să facă faţă stresului normal de zi cu zi“, spune dr. King.

Bineînţeles, modul în care reacţionează o persoană la stres poate depinde de o mulţime de alţi factori, cum ar fi constituţia fizică sau soluţiile practice la care poate recurge pentru a face faţă situaţiilor stresante. Totuşi, stresul poate fi ţinut sub control indiferent care ar fi cauza lui. Este adevărat, acest lucru nu este uşor. Dr. Rachel Yehuda face următoarea remarcă: „A-i spune unei persoane care este hipersensibilă la stres să se liniştească este acelaşi lucru cu a-i spune unei persoane care suferă de insomnie să adoarmă“. Totuşi, putem lua multe măsuri pentru a reduce stresul, aşa cum va arăta articolul următor.

[Chenarul de la pagina 7]

Stresul la locul de muncă Un „fenomen mondial“

Într-un raport efectuat de ONU se spune: „Stresul a devenit una dintre cele mai grave probleme de sănătate din secolul al XX-lea“. Prezenţa lui la locul de muncă este foarte evidentă.

• În Australia, numărul cererilor pentru spor de stres întocmite de funcţionarii guvernamentali a crescut cu 90 la sută într-o perioadă de numai trei ani.

• În Franţa, un sondaj a dezvăluit că 64 la sută dintre infirmiere şi 61 la sută dintre profesori spun că sunt nemulţumiţi din cauza mediului stresant în care lucrează.

• În Statele Unite, din cauza bolilor cauzate de stres se cheltuiesc anual aproximativ 200 de miliarde de dolari. Se presupune că între 75 şi 85 la sută dintre accidentele industriale au legătură cu stresul.

• S-a descoperit că, în multe ţări, femeile sunt mai stresate decât bărbaţii, probabil pentru că trebuie să se achite de mai multe responsabilităţi acasă şi la serviciu.

Stresul la locul de muncă este cu certitudine — aşa cum era numit în raportul ONU — „un fenomen mondial“.

[Chenarul de la pagina 8]

Tulburările posttraumatice de stres (TPTS) — o reacţie normală la o experienţă anormală

„Chiar şi după trei luni de la accidentul de maşină pe care l-am avut nu mă puteam opri din plâns şi nu puteam să dorm noaptea. Simplul fapt de a pleca de acasă mă îngrozea.“ — Louise.

LOUISE suferă de TPTS, o maladie debilitantă, caracterizată prin rememorări sau vise recurente şi supărătoare ale unui eveniment traumatic. De asemenea, persoana care suferă de TPTS are reacţii de tresărire exagerate. De pildă, psihologul Michael Davis relatează despre un veteran al războiului din Vietnam, care, în ziua nunţii lui, la pocnetul produs de un rateu de automobil a sărit în tufişuri ca să se ascundă. „Existau suficiente dovezi în jurul lui care ar fi trebuit să-i spună că totul era în regulă“, spune Davis. „Trecuseră 25 de ani de la războiul din Vietnam; se afla în Statele Unite, nu în Vietnam; . . . era îmbrăcat în smoching alb, nu în uniformă de luptă. Dar el a fugit să se ascundă în momentul în care acel impuls primar a revenit.“

Traumatismul câmpului de luptă este doar una dintre cauzele tulburărilor posttraumatice de stres. Potrivit cu The Harvard Mental Health Letter, tulburările pot apărea în urma oricărui fel de „eveniment sau serii de evenimente care cauzează moartea sau pun în pericol viaţa sau care pot cauza leziuni grave sau care ameninţă integritatea corporală. Un asemenea eveniment ar putea fi un dezastru natural, un accident sau o acţiune umană: inundaţie, incendiu, cutremur, accident de circulaţie, bombardamente, focuri de armă, tortură, răpire, atac, viol sau abuz asupra unui copil“. Simplul fapt de a fi martor al unui eveniment traumatic sau de a afla informaţii despre acesta — probabil prin intermediul unor mărturii sau fotografii şocante — poate cauza apariţia simptomelor TPTS, în special dacă persoanele implicate sunt membri ai familiei sau prieteni apropiaţi.

Desigur, un traumatism poate avea consecinţe diferite asupra oamenilor. „Majoritatea oamenilor care trec printr-o experienţă traumatică nu prezintă simptome psihice grave şi, chiar şi atunci când prezintă simptome, acestea nu sunt neapărat sub forma tulburărilor posttraumatice de stres“, explică The Harvard Mental Health Letter. Dar ce putem spune despre cei al căror stres duce în final la TPTS? Cu timpul, unii dintre ei pot ţine sub control sentimentele la care dă naştere traumatismul şi au parte de uşurare. Alţii continuă să se lupte cu amintirile evenimentului traumatic mulţi ani după aceea.

În orice caz, cei ce suferă de TPTS — împreună cu cei ce doresc să-i ajute — trebuie să ţină minte că însănătoşirea necesită răbdare. Biblia îi îndeamnă pe creştini „să[-i] mângâi[e] pe cei deznădăjduiţi“ şi „să fi[e] răbdători faţă de toţi“ (1 Tesaloniceni 5:14). Au trecut cinci luni până când Louise, menţionată la început, a putut din nou să se urce la volan. „Chiar dacă am făcut mari progrese, nu voi mai avea niciodată plăcerea de a conduce de odinioară“, mărturiseşte ea. „Este ceva ce trebuie să fac, aşa că o fac. Dar am progresat mult în comparaţie cu perioada imediat următoare accidentului în care am fost atât de neputincioasă.“

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Multe persoane care lucrează în birou sunt stresate

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Nu toate tipurile de stres sunt dăunătoare