Am fugit de bombe 50 de ani mai târziu!

„În curând aici vor exploda bombe. Toată lumea în adăposturi!“

CU ACESTE cuvinte, eu şi soţul meu am fost avertizaţi de un poliţist să părăsim locuinţa şi să ne refugiem într-un buncăr de beton din apropiere. Anunţul ne-a şocat. De fapt, nu ne aflam în vreo regiune a lumii sfâşiată de războaie; noi vizitam nişte prieteni pe unul dintre încântătorii atoli îndepărtaţi ai Insulelor Marshall, din Micronezia.

Noi veniserăm să petrecem o săptămână împreună cu o prietenă şi cu soţul ei pe micuţa insulă Tõrwã. Prietena noastră era singura Martoră a lui Iehova de pe insulă, iar noi doream să o ajutăm în predicarea veştii bune oamenilor care locuiau acolo.

Locuitorii Insulelor Marshall sunt de felul lor prietenoşi şi sunt dornici să vorbească despre Biblie. Întrucât cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ fusese de puţin timp lansată în limba vorbită de localnici, am avut o excelentă ocazie de a plasa multe exemplare. Toţi care au dorit cartea ne-au asigurat că o vor citi şi că nu o vor folosi ca ken karawan, sau „talisman“, ca să-i îndepărteze pe demoni. Un obicei larg răspândit este acela de a introduce într-o sticlă o pagină rulată de Biblie, iar sticla să fie atârnată de o grindă sau într-un copac din apropiere, întrucât se crede că acest lucru ar îndepărta spiritele rele.

Erau deja câteva zile de când ne bucuram de şederea noastră pe insulă, dar sâmbătă ne-am dat încă de la început seama că urma să fie o zi diferită. Începuserăm ziua dis-de-dimineaţă cu un înot plăcut în apele limpezi şi calde ale lagunei. În timp ce ne îndepărtam de plajă, am văzut apropiindu-se o navă de culoare gri cu aspect ameninţător. Nu după mult timp am aflat despre ce era vorba. Un poliţist ne-a explicat că sosise o echipă de şapte militari americani care aveau să detoneze bombele vechi de pe insulă. Pentru a asigura securitatea publică, locuinţele aveau să fie evacuate, iar insularii urmau să-şi petreacă ziua în buncăre ce fuseseră construite de japonezi în timpul celui de-al doilea război mondial.

Acele buncăre, pe care vizitatorii insulei Tõrwã le observă aproape imediat, sunt mărturia unui trecut înfiorător. De la distanţă, insula arată exact ca un paradis tropical, dar, dacă te apropii, se poate vedea cu claritate că frumuseţea este distrusă de cicatricele lăsate de războiul care s-a sfârşit în urmă cu 50 de ani. Fiind cândva o însemnată bază aeriană japoneză, insula este împânzită de amintirile celui de-al doilea război mondial. Peste tot sunt vestigii ale războiului — avioane de luptă, grămezi de arme şi torpile — mâncate de rugină şi năpădite de plante tropicale.

Dar cel mai alarmant lucru sunt bombele nedetonate. În timpul războiului, forţele militare ale Statelor Unite au aruncat asupra insulei Tõrwã peste 3 600 de tone de bombe, napalm şi proiectile, iar forţele japoneze aveau pe insulă propriul arsenal de bombe şi arme. Deşi este puţin probabil ca o bombă veche de peste 50 de ani să explodeze, acestea constituie întotdeauna un pericol, ceea ce explică motivul pentru care echipele care înlătură bombele au vizitat insula de cel puţin cinci ori din 1945, an în care a luat sfârşit războiul.

Ne-am întrebat dacă avertismentul era adevărat, aşadar ne-am îndreptat spre zona în care acostase echipa şi am vorbit cu membrii ei. Nu numai că avertismentul era adevărat, au spus ei, dar exploziile bombelor urmau să înceapă în decurs de o oră! Dacă nu ne adăposteam într-un buncăr, ne-au spus ei, trebuia să părăsim insula imediat.

Prietena noastră s-a hotărât să rămână pe insula Tõrwã şi, împreună cu câteva familii, s-a adăpostit într-un buncăr mare, în care erau depozitate mitraliere rămase din timpul războiului. Mai târziu, ea ne-a spus că singurele ferestre ale vechiului buncăr de beton erau orificiile pentru ţeava puştii şi că înăuntru era o mare aglomeraţie şi o căldură sufocantă. Faptul de a petrece ziua acolo a trezit amintiri despre anii războiului, iar ea ne-a mărturisit că, deşi exploziile bombelor o fascinau în copilărie, acum i se păreau de-a dreptul înspăimântătoare.

Soţul ei fusese de acord să ne ducă pe insula Wollet, la opt kilometri distanţă, cu o barcă mică cu motor. Nu ne îndepărtaserăm de mal decât la o distanţă de câteva minute, când am auzit un bubuit puternic. Privind înapoi înspre Tõrwã, am văzut o coloană de fum ce se ridica din apropierea zonei de locuinţe. La scurt timp după aceea, s-a auzit o a doua explozie, iar apoi o a treia, mult mai puternică.

Am petrecut ziua predicând pe insula Wollet, o zi în care liniştea era întreruptă din când în când de detunături îndepărtate. Bombele vechi fuseseră localizate şi marcate cu câteva luni înainte. Peste tot s-au găsit explozivi: pe coastă, în interiorul insulei, în apropiere de pista de aterizare şi chiar şi în grădinile oamenilor! Pentru a reduce numărul exploziilor, echipa care se ocupa de îndepărtarea bombelor a adunat mai multe bombe mai mici şi le-a detonat împreună.

Era aproape de asfinţit când ne-am întors pe Tõrwã. În timp ce ne apropiam de insulă, am observat că fumul obişnuit de la focul la care se gătea nu mai era. Ne-am dat seama că ceva nu era în regulă. Dintr-o dată, o barcă mică a venit în viteză spre noi, avertizându-ne să nu ne apropiem prea mult. O bombă mare scufundată urma să fie detonată în apropierea recifului. Astfel, în timp ce ne îndepărtam de mal la asfinţit, am văzut ceva ce majoritatea oamenilor care trăiesc în prezent nu au văzut niciodată — o explozie submarină a unei bombe din timpul celui de-al doilea război mondial, explozie care a aruncat în aer la zeci de metri înălţime o coloană de apă şi fum!

Din fericire, în acea zi nici un locuitor al insulei nu a fost rănit. A reuşit în cele din urmă echipa să înlăture de pe insulă toate bombele rămase? Probabil că nu. Conducătorul echipei a spus că se aştepta ca insularii să se împiedice de mai mulţi explozivi în viitor. Bineînţeles, aceasta ne-a dat un interesant subiect de discuţie cu oamenii în ultima parte a lucrării de predicare pe Tõrwã. A fost un adevărat privilegiu să le facem cunoscut acestor insulari că va veni un timp când Regatul lui Iehova va pune „capăt războaielor până la marginea pământului“. — Psalmul 46:9.

Relatare de Nancy Vander Velde

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

O bombă nedetonată