Care este părintele? Care este copilul?

O PSIHOLOGĂ din California (S.U.A.) deplânge degradarea autorităţii părinteşti care a avut loc în ultimii ani. „În biroul meu — scrie ea — am fost martoră la nenumărate discuţii dintre părinţi şi copii, discuţii care semănau mai degrabă cu cele purtate între doi adulţi, nu între un copil şi un părinte. Tratativele care se purtau, demne de cele mai mari corporaţii din lume, se refereau la aproape tot: de la ora la care trebuie să se culce copiii până la cheltuielile făcute în gospodărie. Uneori era greu să-mi dau seama care este părintele şi care este copilul.“

Biblia le oferă părinţilor sfaturi echilibrate. Ea îi avertizează de pericolul pe care îl prezintă faptul de a fi atât de severi, încât să-şi irite copiii, ajungând chiar să-i descurajeze sau să-i deprime (Coloseni 3:21). Dar ea îi avertizează pe părinţi şi cu privire la cealaltă extremă: de a fi prea indulgenţi, renunţând la autoritatea lor. În Proverbele 29:15 se afirmă: „Copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale“. Iar un alt proverb biblic spune: „Dacă servitorul este răsfăţat din tinereţe, în viaţa sa de mai târziu el va deveni nerecunoscător“ (Proverbele 29:21, NW). Deşi acest verset se referă la un servitor, principiul se aplică la fel de bine şi în cazul unui copil.

Părinţii care îi privează pe copiii lor de instruirea şi de disciplina necesare, în final vor avea de plătit un preţ scump: un cămin scăpat de sub control. Cât de bine este deci să aplicăm principiile Bibliei! Este adevărat, lucrul acesta pretinde eforturi, dar aduce foloase durabile. Iată ce declară Biblia: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“. — Proverbele 22:6.