„Erau încântaţi ca nişte copii“
Aşa a descris Serghei, un tată de 32 de ani care are trei copii, reacţia prietenilor săi atunci când le-a arătat cartea Cum a apărut viaţa — prin evoluţie sau prin creaţie? Serghei, care locuieşte în Tatarstan, Rusia, povesteşte ce s-a întâmplat:
„Am început să ne uităm la poze şi să citim legendele. Au urmat apoi discuţii captivante. Toţi prietenii mei sunt taţi şi mame tinere . . . Toţi mergem la biserică de Paşti şi pentru botez, însă la atât se reduce tot interesul nostru legat de biserică.
Pe de altă parte, ne interesează foarte mult literatura voastră! Coperta frumos realizată şi colorată a cărţii îţi reţine imediat atenţia. Când începi să citeşti, nu te mai poţi opri. Vrei să le spui şi celor din jur ce ai aflat. Mai mult, te simţi satisfăcut şi mulţumit după ce ai citit şi ai discutat despre informaţiile primite. În sfârşit, am găsit ceva plăcut, inteligent şi util despre care putem vorbi.
Într-adevăr, trăim într-un vacuum spiritual. Nu se vorbeşte decât despre bani, probleme, îngrijorări şi intrigi. Acestea nu fac decât să-ţi răvăşească inima. Dacă stai şi te gândeşti la ele, nu poţi să adormi imediat, iar dimineaţa nu vrei să te trezeşti şi să fii aruncat în groapa cu gunoi a problemelor oamenilor“.
Poate că împărtăşiţi aceleaşi sentimente şi aţi dori să primiţi un exemplar al acestei cărţi captivante, care este publicată de Martorii lui Iehova, o organizaţie internaţională formată din peste cinci milioane de studenţi ai Bibliei. Dacă doriţi informaţii suplimentare sau un studiu biblic gratuit la domiciliu, vă rugăm să scrieţi la Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“, strada Parfumului 22, sectorul 3, codul 74121, Bucureşti. (Dacă nu locuiţi în România, scrieţi la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5.)