Calculaţi preţul emigrării!
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AFRICA DE SUD
VĂ GÂNDIŢI cumva să emigraţi într-o altă ţară? Aţi calculat preţul? Nu ne referim numai la bani. În fond, majoritatea oamenilor se gândesc să se mute într-o altă ţară ca să aibă siguranţă materială. Noi ne referim la preţurile ascunse, care ies la iveală numai după ce v-aţi mutat deja. Numai că, de obicei, atunci este prea târziu ca să mai puteţi da înapoi. Prin ideile prezentate în continuare nu vrem să vă alarmăm, dar merită să le luaţi în considerare:
„Învăţarea unei limbi noi pretinde umilinţă şi eforturi. Pentru un adult este descurajator să constate că până şi copiii mici îl consideră bizar din cauză că nu îl pot înţelege. Pentru mulţi, faptul că mereu greşesc şi că alţii râd într-una pe seama greşelilor lor este un adevărat test al mândriei. Viaţa străinilor care nu pot vorbi limba locală este insuportabil de pustie.“ — Rosemary, o misionară în Japonia.
Poate că, în ce te priveşte, consideri că ştii destul de bine limba ca să te descurci. Dar eşti sigur că toţi membrii familiei tale o cunosc destul de bine, astfel încât să fie fericiţi că se mută?
Ce efect va avea asupra familiei tale faptul că unii dintre membrii ei vor fi constrânşi să se mute împotriva voinţei lor? „Unele femei [din Mexic] — se arată în revista Psychology of Women Quarterly — nu au avut nici un rol în luarea deciziei de a emigra şi, în primul rând, nici nu au vrut să emigreze şi nici să rămână în Statele Unite după emigrare.“ Într-o astfel de situaţie, o mutare forţată poate periclita unitatea familiei. Dar dacă se mută numai soţul?
În cartea Population, Migration, and Urbanization in Africa se arată că într-o mică regiune agrară din sudul Africii mai mult de 50% din „bărbaţii adulţi nu sunt acasă la un moment dat“. Această absenţă poate răpi mulţumirea şi stabilitatea dintr-o familie. De asemenea, ea le poate da partenerilor conjugali posibilitatea să comită imoralitate. Este mult mai important ca familia, fie că emigrează, fie că nu, să poată rămâne unită! Unitatea familiei nu poate fi cumpărată cu bani.
Şi apoi, mai există greaua povară de a face faţă prejudecăţilor. „Abia când am venit în Anglia am ştiut ce înseamnă «culoarea»“, mărturiseşte o emigrantă indiancă. „[Descoperirea] aceasta a fost îngrozitoare. Un adevărat şoc. Am vrut să mă întorc acasă ca să scap de toate acestea.“ — The Un-melting Pot.
Aşadar, înainte de a vă muta, întrebaţi-vă: „Ce alte posibilităţi există? Nu am putea face acasă unele modificări? Merită într-adevăr să ne mutăm în altă ţară?“ În orice caz, înainte de a lua o hotărâre, reflectaţi la acest sfat înţelept dat de Isus: „Cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?“ — Luca 14:28.