Imigranţii — O problemă mondială

„PLECĂM la Johannesburg pentru a face rost de bani, deoarece aici nu avem de lucru“, a spus un emigrant care provenea dintr-o zonă rurală din sudul Africii. El adaugă: „Dacă am avea de lucru aici, nu ne-am gîndi să plecăm la Johannesburg“. Explicaţia sa mişcătoare descrie dilema cu care se confruntă mulţi emigranţi şi muncitori străini.

Dar proporţiile extraordinare pe care le-a atins fenomenul emigrării în ultimele decenii îi înspăimîntă pe mulţi (vezi chenarul de la pagina 5). Cotidianul spaniol El País a raportat: „Rasismul şi xenofobia au reapărut brusc în noua Germanie“. Gloate violente, descrise de presă ca skinheads neonazişti, i-au atacat pe imigranţi.

Unii responsabili în probleme de imigrare recunosc că urmează o politică de excludere. Unul dintre aceşti funcţionari dintr-o ţară asiatică a declarat că misiunea sa era de a-i ‘împiedica pe străini să intre’. Totodată, comentînd despre recenta afluenţă de refugiaţi dintr-o ţară din Europa de Est, revista Time vorbeşte despre un înalt funcţionar care a spus: „Nu dorim să-i facem să se simtă prea confortabil, deoarece dorim ca ei să se întoarcă în ţara lor“.

Chiar şi mai caustice au fost remarcile unui ziarist din Franţa care era convins că ‘străinii care imigrează constituiau o ameninţare’. De ce afirma el aceasta? Ei sînt de „rasă diferită, [vorbesc] limbi diferite [şi au] valori diferite“. Concluzia sa? „Trebuie să-i expulzăm pe cît mai mulţi posibil [şi] să izolăm restul.“

Într-un astfel de climat de xenofobie, nu este surprinzător că imigranţii se confruntă cu un zid de prejudecăţi din partea comunităţilor locale care se simt ameninţate de afluenţa neaşteptată a străinilor. Tipică este reacţia unui israelian care se lamenta pentru faptul că „proprietarii de apartamente îi preferă pe imigranţii sovietici“, deoarece guvernul le acordă o subvenţie cînd aceştia se stabilesc în Israel. Ca urmare, unii localnici sînt obligaţi să părăsească locuinţele lor din cauza măririi chiriilor.

Nu este un secret că străinii acceptă adesea munci umilitoare pe care localnicii le dispreţuiesc. În consecinţă, mulţi dintre cei nou-veniţi trebuie să lucreze în condiţii grele în schimbul unui salariu modest — îndeosebi dacă sînt imigranţi clandestini. În plus, la locul de muncă, imigranţii constituie adesea obiectul unei mari discriminări, doar pentru faptul că sînt străini.

Indiferent cine sînt sau unde încearcă să se stabilească, majoritatea imigranţilor trebuie să depăşească traumatismul cauzat de despărţirea de ţara natală şi să-şi pună noi baze pentru viitor. Potrivit revistei U.S.News & World Report, imigranţii „se simt, de obicei la început, excluşi şi oprimaţi“. Unii nu reuşesc să depăşească acest stadiu. Referitor la aceştia, revista adaugă: „Tragedia pierderii primei patrii este combinată cu eşecul găsirii unei a doua“. Pentru mulţi sentimentul de dezrădăcinare este strîns legat de sarcina imensă a învăţării unei noi limbi.

Cum se spune . . . ?

A trebuit vreodată să învăţaţi o altă limbă şi să vă adaptaţi altei culturi? Cum v-aţi simţit? Foarte probabil, „rezultatul final al eforturilor dvs. este sentimentul neplăcut că nimic din ceea ce faceţi nu este bine“, răspunde scriitorul Stanislaw Baranczak, imigrant polonez în Statele Unite. Da, limba este un element esenţial al integrării. Învăţarea unei noi limbi poate constitui un aspect deosebit de dificil al integrării, îndeosebi pentru imigranţii mai în vîrstă.

Pentru aceşti imigranţi, învăţarea unei limbi constituie adesea un cerc vicios. Revista Aging afirmă că atunci cînd imigranţii nu reuşesc să se adapteze noii limbi şi culturi, ajung deseori să fie deprimaţi, fapt care nu le permite să se concentreze în mod corespunzător în vederea învăţării noii limbi. În cele din urmă, străinul devine din ce în ce mai şovăitor în ce priveşte asumarea riscului şi uneori a umilirii ce decurge din învăţarea limbii. Problema se complică atunci cînd copiii asimilează limba şi cultura mai repede decît părinţii. Lucrul acesta conduce adesea la fricţiuni şi la crearea unei prăpastii între generaţii în familiile imigranţilor, aceasta în cazul în care toată familia emigrează împreună.

Familii ruinate

Una dintre consecinţele cel mai puţin discutate şi totuşi dintre cele mai tragice ale emigrării în masă este efectul dezastruos asupra unităţii familiei. În majoritatea cazurilor, familiile sînt fragmentate cînd unul sau ambii părinţi îşi lasă copiii în grija altor membri ai familiei în timp ce ei caută să-şi îmbunătăţească situaţia materială. Dintr-un studiu realizat de Second Carnegie Inquiry Into Poverty and Development in Southern Africa reiese că acest gen de emigrare „deteriorează . . . structura familială“. Raportul menţionează cazuri concrete în care familiile au fost destrămate atunci cînd unii membri ai familiei au emigrat separat.

Acestea sînt doar cîteva din problemele cu care se confruntă imigranţii în toată lumea, ca să nu mai vorbim de cheltuielile pe care le implică emigrarea, de legalizarea situaţiei şi de deciziile ce trebuie luate cu privire la sănătate, locuinţă, educaţie şi la ceilalţi membri ai familiei.

Avînd în vedere toate aceste dificultăţi, ce-i determină oare să emigreze?

[Chenarul de la pagina 4]

Parteneri de lucru

ESTE adevărat, o afluenţă nestăvilită de străini comportă anumite probleme, dar există totodată multe dovezi care arată că în multe cazuri imigranţii sînt o resursă preţioasă pentru ţara lor adoptivă.

„Germania Occidentală şi muncitorii ei străini au beneficiat fără îndoială unii de alţii“, spune revista Time, adăugînd că „oţelăriile din bazinul Ruhr şi liniile de montaj Mercedes de la periferia Stuttgart-ului utilizează mînă de lucru străină“. De asemenea, potrivit cu National Geographic, „industria new-yorkeză de confecţii ar fi ruinată“ dacă nu ar utiliza mînă de lucru străină.

Economiştii recunosc contribuţia valoroasă pe care o au aceşti imigranţi la prosperitatea ţărilor care i-au primit. În pofida multelor prejudicii pe care le-au suferit, turcii, pakistanezii şi algerienii din Europa au învăţat să se adapteze. „Ei se descurcă“, spune U.S.News & World Report, şi vor continua s-o facă „pînă cînd Europa . . . va descoperi că, din motive pur economice, are nevoie de ei“.

Dorind cu desperare să se integreze în noile lor ţări, străinii, spre deosebire de localnici, tind să se bazeze mai mult pe propriile lor forţe şi mai puţin pe asistenţa socială acordată de guvern. „Nimic nu este mai nefondat ca acuzaţia că imigranţii trăiesc de pe urma asistenţei sociale“, a afirmat un consilier american în probleme de imigrare care a tratat cazurile a peste 3.000 de imigranţi.

Adesea, cartiere întregi au fost renovate de către străinii dornici să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă. Cînd, după izbucnirea războiului în Angola şi Mozambic, Africa de Sud a cunoscut o afluenţă neaşteptată de refugiaţi portughezi, suburbii întregi ale Johannesburgului au fost ocupate şi renovate de către comunitatea portugheză.

[Chenarul de la pagina 5]

Cîteva cifre privitoare la emigrare:

▶ În Franţa, 8% din populaţie o formează imigranţii, numărul lor fiind de 4,5 milioane, dintre care 1,5 milioane sînt nordafricani

▶ Doar într-un singur sector al frontierei dintre Mexic şi Statele Unite, 800 de agenţi de poliţie arestează în fiecare noapte, în medie, 1.500 de imigranţi clandestini

▶ Circa 20% din populaţia Australiei este născută în străinătate

▶ Probabil un milion de polonezi lucrează ilegal în Europa Occidentală

▶ Recent, într-un an, 350.000 de bărbaţi au emigrat legal în Africa de Sud pe bază de contract de muncă. Numărul imigranţilor clandestini este de circa 1,2 milioane

▶ Cel puţin 185.000 de evrei sovietici s-au stabilit în 1990 în Israel

▶ Peste 900.000 de persoane din sud-estul Asiei au emigrat în Statele Unite începînd din 1975

▶ În fiecare săptămînă, cel puţin o mie de persoane părăsesc Hong Kong-ul