Lumea în obiectiv
Reţete folosite greşit
În statul Victoria, Australia, consemnează ziarul Herald Sun din Melbourne, „australienii cheltuiesc 3 miliarde de dolari anual pentru medicamente şi devin tot mai dependenţi de unele calmante ce se obţin numai la prescripţia medicului“. Ministrul sănătăţii din statul Victoria a avertizat că „abuzul de medicamente ce se obţin numai pe bază de reţetă constituie o capcană şi poate avea aceleaşi consecinţe negative asupra sănătăţii şi a modului de viaţă ca şi drogurile ilicite“. De asemenea, el şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu rapoartele conform cărora din ce în ce mai mulţi oameni fac acum ‘cumpărături la diferiţi medici’ ca să obţină felurite reţete. Unele tablete sunt colectate treptat, apoi zdrobite şi injectate în fluxul sanguin. Potrivit unui sondaj, procentajul persoanelor care iau calmante din alte motive decât cele corecte din punct de vedere medical a crescut de la 3 procente, câte erau în 1993, la 12 procente în 1995.
Victime inocente în Rwanda
Pe parcursul recentului măcel din Rwanda, sute de mii de femei au fost violate, iar unele chiar au fost păstrate ca sclave sexuale. În multe cazuri, violatorii au fost chiar bărbaţii care îi omorâseră cu brutalitate pe soţii şi rudele femeilor. Aproximativ 35% din victimele violului au rămas însărcinate. Pentru a ieşi din impas, unele femei au recurs la avort sau infanticid; altele şi-au abandonat copiii sau i-au încredinţat spre adopţiune. Totuşi, „conform unor estimări făcute cu prudenţă, în Rwanda există 2 000 până la 5 000 de copii nedoriţi ai căror mame au fost violate în timpul războiului civil“, consemnează The New York Times. Un mare număr de văduve şi de copii ai acestora au devenit paria comunităţilor lor. Times remarcă faptul că „multe femei au constatat că le este imposibil să-şi găsească un alt soţ sau să înceapă o nouă viaţă“. În cazul unor mame, copiii reprezintă o aducere aminte constantă a ruşinii lor şi a morţii violente a celor dragi. Din cauza acestor amintiri dureroase, unor mame le este greu să manifeste afecţiune faţă de micuţii lor.
Probleme la picioare
Potrivit estimărilor făcute de Serviciul de Sănătate al Asociaţiei Federale a Medicilor din Germania, jumătate din populaţie are probleme cu picioarele. „Mulţi oameni nu îşi îngrijesc picioarele cum trebuie sau abuzează de ele purtând pantofi prea înguşti sau dăunători în vreun alt fel pentru sănătate“, raportează ziarul Nassauische Neue Presse. Purtarea cu regularitate a pantofilor cu toc înalt sau a celor care nu se potrivesc bine poate avea drept rezultat dureri ale genunchilor, şoldurilor sau spatelui. În acelaşi timp, proliferează bolile cauzate de ciuperci, cum ar fi piciorul atletului şi micozele. O metodă preventivă recomandată de Asociaţia Federală a Medicilor constă în „îndepărtarea completă a săpunului prin clătire şi ştergerea cu atenţie a spaţiilor interdigitale“.
Viciul cumpărăturilor
În Irlanda, efectuarea obsesivă a cumpărăturilor „este recunoscută acum ca dependenţă şi este considerată, asemenea alcoolului, drogurilor, jocurilor de noroc şi tulburărilor de alimentaţie, drept o gravă obsesie psihologică şi mentală care necesită ajutor de specialitate“, spune The Irish Times. Victimele acestei obsesii pot cheltui mici averi pentru a cumpăra lucruri de care nu au nevoie. În raport se explică: „Fiorul pe care îl implică aventura cumpărării de haine stimulează secreţia de dopamină şi serotonină în corp, ceea ce generează apoi o stare de bună dispoziţie“. În cazul cumpărătorului obsedat se întâmplă acelaşi lucru ca şi în cazul toxicomanului: îi este din ce în ce mai greu să ajungă în starea euforică.
„O armată de telespectatori în faşă“
Un studiu efectuat asupra a 21 000 de familii italiene a revelat faptul că marea majoritate a copiilor din această ţară sunt dependenţi de televizor. Ziarul La Repubblica menţiona că, din primul lor an de viaţă, „o armată de telespectatori în faşă“ învaţă să folosească telecomada. Peste patru milioane de copii italieni având vârsta cuprinsă între trei şi zece ani stau zilnic în faţa televizorului, aproape hipnotizaţi, mai mult de două ore şi jumătate. Experţii în probleme de sănătate mintală sunt îngrijoraţi de faptul că mulţi bebeluşi având doar şase până la opt luni sunt deja telespectatori avizi.
Femeile şi sinuciderea
„În Marea Britanie se înregistrează anual 4 500 de sinucideri: cinci bărbaţi la o femeie“, raportează The Times din Londra. Dar numărul sinuciderilor în rândul tinerelor femei având între 15 şi 24 de ani a crescut considerabil în ultimii patru ani. Un profesor de la Universitatea Southampton a explicat una dintre posibilele cauze: „Femeile tinere doresc să fie competente la locul de muncă şi, în acelaşi timp, îşi asumă şi responsabilitatea pe care o implică viaţa de familie. Tinerele mămici care au o situaţie materială bună angajează o femeie în casă, astfel încât ele să se poată ocupa de serviciul lor. Ulterior, ele se întristează şi se simt vinovate. Instinctul le spune să fie mame, dar mintea le spune să iasă din casă şi să-şi întreţină familia“. Profesorul consideră că acumularea tuturor acestor încordări şi presiuni poate avea drept rezultat un număr mai mare de sinucideri.
„Epicentrul mondial“ al bolii SIDA
India este asemenea „unui tren expres care goneşte pe şine spre dezastru“; ea devine cu rapiditate „epicentrul mondial al uneia dintre cele mai devastatoare plăgi care s-au abătut vreodată asupra omenirii“, spune un nou studiu efectuat la Universitatea Thames Valley din Londra. În mod asemănător, dr. Peter Piot, coordonatorul programului Naţiunilor Unite cu privire la SIDA, a afirmat la cea de-a 11-a conferinţă internaţională despre SIDA că India s-a remarcat brusc ca ţara cu cel mai mare număr de oameni infectaţi cu virusul SIDA: peste 3 milioane din cei 950 de milioane de locuitori. Potrivit ziarului Indian Express, în urma unui studiu s-a constatat că prostituatele sunt vizitate cu regularitate de circa 10% din cei peste 223 de milioane de bărbaţi indieni care au o viaţă sexuală. Prostituatele infectate care lucrează în marile zone urbane sunt trimise de obicei înapoi în satul lor natal, unde ignoranţa în ce priveşte această boală şi cabinetele medicale mai puţin dotate decât cele din oraşe accelerează considerabil răspândirea bolii. Se estimează că, în anul 2000, în India vor exista cinci până la opt milioane de oameni sero-pozitivi şi cel puţin un milion care vor prezenta toate simptomele caracteristice bolii SIDA.
Vătămări în sport
• „Ciclismul montan se dezvoltă cu foarte mare rapiditate, iar bicicliştii îşi sfârşesc cursa în spital“, raportează Vancouver Sun din Canada. Ziarul arată că, între anii 1987 şi 1994, numărul bicicliştilor montani din Statele Unite a crescut cu 512%, respectiv de la 1,5 milioane la 9,2 milioane. Începătorii excesiv de zeloşi care merg pe drumuri şi poteci necirculate, unde nu au îndemânare, cad de pe biciclete şi se aleg nu numai cu tăieturi şi julituri, ci şi cu vătămări acute ale gleznelor, ale încheieturilor de la mâini, ale umerilor şi ale claviculelor. Unele vătămări, deşi nu periclitează viaţa, pot avea consecinţe grave de durată. Dr. Rui Avelar, medic sportiv, consideră că este foarte posibil ca o fractură a unuia dintre cele opt oase mici de la încheietura mâinii să nu fie observată cu razele X. El avertizează: „Dacă se întâmplă să cădeţi pe o mână întinsă, luaţi lucrul acesta în serios“. Până la urmă, o persoană ar putea face osteoartrită la încheietura mâinii şi ar putea rămâne cu urmări pentru toată viaţa.
• „În Germania au loc în fiecare an între 1,2 şi 1,5 milioane de accidente sportive“, raportează Süddeutsche Zeitung. În încercarea de a aduna informaţii exacte şi detaliate despre vătămările cauzate de sporturile recreative, cadrele medicale de la Universitatea Bochum au analizat 85 000 de astfel de vătămări. Aproape 50% din aceste vătămări au fost suferite de fotbalişti. Totuşi, când s-a luat în considerare numărul celor care practică diferite sporturi, cercetătorii au constatat că fotbaliştii, handbaliştii şi baschetbaliştii suferă vătămări în aceeaşi măsură. Aproximativ în 1 din 3 accidente sportive este afectată glezna; urmează apoi accidentele în care este afectat genunchiul, respectiv 1 din 5.
Atenţie la E. coli O157:H7
„Cazurile de intoxicaţie alimentară cauzată de o specie periculoasă a bacteriei E. coli . . . sunt tot mai numeroase în toată lumea, avertizează The New York Times. Numărul bacteriilor purtătoare ale toxinei este în creştere, ca, de altfel, şi numărul infecţiilor şi al deceselor din întreaga lume.“ Specia bacteriană tipul O157:H7 a fost considerată pentru prima dată o problemă în 1982. Însă de atunci i s-a adăugat o nouă genă, cu care produce toxina Shiga, ce cauzează dizenteria Shigella. Dacă nu este tratată imediat, diareea poate duce la hemoragie, tulburări renale şi moarte. În 1993, în nord-vestul Statelor Unite au murit 4 oameni, iar 700 s-au îmbolnăvit după ce au mâncat la un restaurant ce aparţinea unei reţele de restaurante populare hamburgeri care nu erau bine prăjiţi. În ultimii ani s-au înregistrat epidemii similare în Africa, Australia, Europa şi Japonia. Numai în Statele Unite, E. coli O157:H7 este răspunzătoare, probabil, de 20 000 de cazuri de îmbolnăvire în fiecare an şi de 250 până la 500 de decese. „Consumatorii îşi pot spori şansele de a nu se infecta dacă se asigură că gătesc carnea, în special carnea tocată, în aşa fel, încât temperatura din interiorul acesteia să ajungă la 68°C, care este suficient de ridicată pentru a face să dispară culoarea roz“, spune Times.