„Căsătoria tradiţională“ în Ghana
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GHANA
CĂSĂTORIA: în întreaga lume păşesc anual în această uniune sute de mii de persoane. În general, ele fac acest lucru aşa cum se obişnuieşte în zona în care locuiesc.
În Ghana, cea mai răspândită formă de căsătorie este cea cunoscută sub numele de căsătorie tradiţională. Aceasta cuprinde plătirea unui preţ de mireasă, preţ plătit familiei miresei de către familia mirelui. Căsătoria tradiţională este practicată în cea mai mare parte a Africii şi în unele locuri ca Hong Kong, Papua-Noua Guinee şi Insulele Solomon, precum şi în rândul indienilor goajiro din nord-estul Columbiei şi din nord-vestul Venezuelei, ca să nu menţionăm decât câteva locuri.
Plătirea preţului de mireasă era un lucru obişnuit în timpurile biblice (Geneza 34:11, 12; 1 Samuel 18:25). Ca şi în timpurile antice, în prezent preţul de mireasă este înţeles ca o compensaţie acordată părinţilor fetei pentru pierderea serviciilor ei şi pentru timpul, energia şi resursele cheltuite pentru instruirea şi întreţinerea ei înainte de a se căsători.
Responsabilitatea părinţilor
În timpurile străvechi, în Ghana nu se obişnuia ca tinerii să-şi dea întâlniri şi să se curteze. Părinţii încheiau căsătoriile pentru copiii lor ajunşi la maturitate, după ce îi examinau cu minuţiozitate pe tinerii şi pe tinerele din comunitate aflaţi la vârsta căsătoriei. Unii părinţi din Ghana fac şi azi acest lucru.
Părinţii băiatului iau în considerare unii factori, cum ar fi personalitatea fetei; reputaţia ei şi cea a familiei ei; bolile ereditare care au apărut, probabil, în familie; iar în cazul Martorilor lui Iehova, spiritualitatea ei. Dacă sunt mulţumiţi, părinţii iau legătura în mod oficial cu părinţii fetei şi o cer în căsătorie.
Acum, părinţii fetei fac cercetări în legătură cu mediul din care provin băiatul şi familia lui. Pe lângă factorii menţionaţi mai sus, ei se interesează dacă băiatul poate să întreţină o soţie: lucrează sau este şomer? Dacă părinţii fetei sunt mulţumiţi, ei îi informează pe părinţii băiatului despre acest lucru şi, împreună cu aceştia, pun la cale detaliile căsătoriei, după ce atât băiatul, cât şi fata şi-au dat consimţământul.
De ce unii părinţi continuă să ia asupra lor sarcina de a căuta parteneri pentru copiii lor ajunşi la maturitate? Iată ce spune o femeie din India ai cărei părinţi i-au găsit un partener: „Cum ar putea o persoană tânără să fie în măsură să ia o asemenea hotărâre importantă? Este mult mai bine să o laşi în seama celor a căror vârstă şi experienţă îi fac capabili să ştie care este cea mai înţeleaptă alegere“. Cuvintele ei oglindesc şi părerea multor africani.
Cu toate acestea, vremurile se schimbă în Ghana. Întâlnirile şi curtarea devin un lucru din ce în ce mai obişnuit. La un moment potrivit, cei doi care se curtează îi informează pe părinţi despre intenţiile lor. După ce părinţii iau legătura unii cu alţii şi s-au convins că este o căsătorie potrivită, familiile încep pregătirile pentru ceremonia oficială, cunoscută, în general, în diferite limbi ghaneze drept ciocănitul la uşă, adică la uşa căsătoriei.
Ceremonia ciocănitului la uşă
Părinţii celor doi îi informează pe membrii familiei în legătură cu data şi scopul întâlnirii. Expresia „membrii familiei“ se referă la familia africană extinsă, care este formată din unchii, mătuşile, verii, bunicii celor doi. În ziua stabilită, se adună pentru ceremonie reprezentanţi ai ambelor familii. Prezenţa mirelui nu este obligatorie. Ceea ce urmează acum este o versiune foarte scurtă a ceea ce s-a întâmplat la o astfel de ceremonie a ciocănitului la uşă.
Reprezentantul fetei (RF) (adresându-se reprezentanţilor mirelui): „Noi ştim motivul pentru care aţi venit, însă obiceiul ne cere să vă întrebăm totuşi: Ce vânt vă aduce pe aici?“
Reprezentantul băiatului (RB): „Fiul nostru Kwasi a trecut pe lângă casa voastră şi a văzut o floare frumoasă şi doreşte să-i daţi voie să o culeagă“.
RF (prefăcându-se că nu ştie despre ce este vorba): „În această casă nu e nici o floare. Puteţi verifica şi singuri“.
RB: „Fiul nostru nu greşeşte. Susţinem în continuare că în această casă există o astfel de floare frumoasă. Floarea se numeşte Afi“.
RF: „Atunci este vorba despre o floare omenească. Ei bine, Afi locuieşte aici“.
RB: „Noi dorim să ciocănim la uşă şi să-i cerem lui Afi mâna pentru fiul nostru Kwasi“.
Familia băiatului prezintă acum câteva produse, de exemplu, diverse băuturi, precum şi o sumă de bani. Cantităţile şi produsele prezentate diferă de la un trib la altul. Această ceremonie corespunde aproximativ cu logodna de tip occidental, iar în unele cazuri se cere un inel de logodnă.
Acum, reprezentantul miresei o întreabă pe aceasta în faţa tuturor celor prezenţi dacă produsele care au fost aduse pot fi acceptate. Prin răspunsul ei afirmativ, toţi cei prezenţi sunt martori că fata vrea să se căsătorească. Se stabileşte de comun acord o dată convenabilă pentru ambele familii, dată în care va avea loc plătirea preţului de mireasă şi căsătoria. Ceremonia se încheie cu nişte gustări.
Ceremonia de căsătorie
De obicei, numărul celor care se strâng la casa fetei sau la casa unui reprezentant ales dinainte, unde se va plăti preţul de mireasă şi va avea loc căsătoria, este mai mare decât numărul celor prezenţi la ceremonia ciocănitului la uşă. Şi aceasta deoarece acum sunt prezenţi mulţi prieteni.
Atmosfera este plină de bucurie. Tinerele şi tinerii necăsătoriţi sunt nerăbdători să vadă ce s-a adus pentru mireasă. Însă atmosfera plină de veselie devine încordată, deoarece familia miresei se plânge că nu s-au adus toate lucrurile cuprinse în preţul de mireasă. Unii dintre cei prezenţi îşi ţin respiraţia când familia miresei pare de neînduplecat. Aducând argumente convingătoare, purtătorul de cuvânt al mirelui trezeşte consideraţia plină de înţelegere din partea familiei miresei. Toţi se relaxează pe măsură ce familia fetei se înduplecă. Atmosfera se schimbă din nou. Acum ea este festivă şi se servesc câteva gustări uşoare.
După aceasta, purtătorul de cuvânt al miresei cere să se facă linişte şi le urează bun venit tuturor celor prezenţi. El îi întreabă pe reprezentanţii mirelui care le este misiunea. Purtătorul de cuvânt al mirelui spune din ce motiv au venit aici, amintind adunării că s-a ciocănit deja la uşă şi că le-a fost acordată permisiunea de a intra.
Purtătorii de cuvânt îi prezintă apoi adunării pe membrii apropiaţi ai celor două familii, inclusiv pe cel care a dat-o pe fată în căsătorie, precum şi pe cel care l-a ajutat pe băiat la cheltuielile acestei căsătorii. Ceremonia continuă.
RF (adresându-se reprezentanţilor mirelui): „Vă rog să arătaţi obiectele pentru căsătorie pe care vi le-am cerut“.
Purtătorul de cuvânt al miresei enumeră obiectele ce fac parte din preţul de mireasă, astfel încât toţi pot verifica dacă au fost aduse. Dacă reprezentanţii mirelui consideră că familia miresei a cerut prea mult, ei rezolvă această chestiune în particular înainte de ziua căsătoriei. Cu toate acestea, familia mirelui vine la ceremonie pregătită să se învoiască pentru reducerea oricărui lucru suplimentar, în cazul în care unii membri ai familiei miresei creează probleme. Indiferent de zona în care locuiesc, preţul fundamental de mireasă pentru care s-a căzut de acord — fie că este mare, fie că este mic — trebuie plătit în întregime.
Unele familii pretind anumite lucruri, cum ar fi şiraguri de mărgele, cercei şi alte obiecte pentru femei. În partea de nord a Ghanei, în preţul de mireasă pot fi incluse sare, nuci de kola, nişte păsări asemănătoare bibilicii, oi şi chiar vite. În mod obligatoriu, preţul de mireasă include şi bani.
În timpul negocierilor, mireasa nu este de faţă, însă se află în apropiere şi urmăreşte ceea ce se întâmplă. Prezenţa mirelui nu este obligatorie. Prin urmare, dacă un băiat locuieşte foarte departe, poate să-i autorizeze pe părinţii lui să încheie căsătoria în numele său. Însă în cazul descris aici, mirele este prezent. Acum este rândul familiei acestuia să facă o cerere.
RB: „Noi ne-am achitat de tot ce ne revenea, dar nu am văzut-o pe nora noastră“.
Ceremonia de căsătorie nu este în totalitate numai o afacere serioasă; ea este şi o ocazie de a te distra. Acum familia fetei răspunde la cererea familiei băiatului de a vedea mireasa.
RF: „Am fi dorit ca mireasa să fie aici. Din nefericire, ea a plecat în străinătate, iar noi nu avem nici paşapoarte, nici vize ca să mergem acolo şi s-o aducem înapoi“.
Toţi ştiu ce înseamnă acest lucru. Pe loc, familia mirelui oferă o sumă de bani — orice sumă pe care mirele şi-o poate permite — şi, parcă din pământ, răsar paşapoartele şi vizele imaginare. Iar mireasa se întoarce din călătorie!
Pentru ca să se distreze mai bine, unele triburi aranjează ca nişte prietene ale miresei să fie dublura acesteia. Fiecare dublură este respinsă energic de mulţime până când, însoţită de multe aplauze, este prezentată adevărata mireasă. Apoi ea este invitată de purtătorul ei de cuvânt să se uite la diversele obiecte ce fac parte din preţul de mireasă. Ea este întrebată dacă ceea ce mirele a adus poate fi acceptat. Se lasă un moment de tăcere, întrucât toţi aşteaptă cu nerăbdare să audă răspunsul. Unele fete sunt timide, iar altele îndrăzneţe, însă răspunsul este mereu acelaşi: „Da“, fiind urmat de aplauze furtunoase.
Dacă mirele este prezent, familia miresei cere să-l cunoască. Distracţia continuă în cazul în care s-a aranjat ca unul dintre prietenii mirelui să fie dublura acestuia. Cu un aer plin de importanţă, prietenul lui se ridică, însă imediat mulţimea strigă la el în semn de dezaprobare.
Părinţii miresei cer să-l vadă pe ginerele lor. Acum se ridică adevăratul mire, cu faţa toată numai zâmbete, radiind de fericire. Familia miresei îi permite acesteia să se apropie de soţul ei, care îi pune pe deget o verighetă, în cazul în care verigheta este prevăzută în preţul de mireasă. Verigheta este ceva nou, fiind introdusă din Occident. La rândul ei, mireasa pune o verighetă pe degetul mirelui. Pretutindeni domneşte veselia, iar mirii sunt felicitaţi. În prezent, unii organizează în aceeaşi zi şi ceremonia ciocănitului la uşă, şi căsătoria, pentru că este mai convenabil şi sunt mai puţine cheltuieli.
Unii membri cu experienţă ai ambelor familii, precum şi alte persoane le oferă acum tinerilor căsătoriţi sfaturi referitoare la cum pot să fie fericiţi în căsătorie până când moartea îi va despărţi. Pentru a încheia ziua într-un mod plăcut, se servesc nişte gustări.
Ceremonia de căsătorie s-a încheiat! În Ghana, începând din acea zi, comunitatea consideră cuplul ca fiind legal căsătorit. Dacă, din anumite motive, vreunul dintre cei mai apropiaţi membri ai familiei fetei nu a putut să asiste la ceremonie, acestuia i se trimite câte ceva din băuturile oferite, pentru a se confirma încheierea căsătoriei. Dacă mirele şi mireasa sunt Martori ai lui Iehova, Martorii iau măsurile necesare ca să se ţină o cuvântare biblică, iar după aceea se servesc câteva gustări.
În Ghana, unele cupluri organizează o ceremonie de căsătorie în stil occidental, aici ea fiind numită căsătorie civilă, sau căsătorie prin încheierea unui act. Atât timp cât tinerii au împlinit vârsta cerută de lege, aceasta poate fi încheiată cu sau fără acordul părinţilor. În căsătoria tradiţională, acordul părinţilor este obligatoriu.
În căsătoria civilă, cei doi rostesc un jurământ de căsătorie. Însă în cadrul căsătoriilor tradiţionale nu există jurăminte. Statul cere ca toate căsătoriile tradiţionale să fie înregistrate, iar Martorii lui Iehova se supun acestei cerinţe (Romani 13:1). După ce se face acest lucru, se eliberează un certificat.
Din timpuri străvechi şi până când Coasta de Aur, în prezent Ghana, a devenit colonie britanică, această căsătorie tradiţională a fost singura formă de căsătorie din ţară. Apoi britanicii au introdus căsătoria de tip occidental pentru cetăţenii lor care locuiau în această ţară. Li s-a permis şi băştinaşilor din aceste ţinuturi să încheie astfel de căsătorii, şi de mulţi ani se fac şi căsătorii de tip occidental, şi căsătorii tradiţionale. În Ghana, ambele căsătorii sunt recunoscute prin lege şi, prin urmare, sunt potrivite pentru Martorii lui Iehova. Mirii sunt cei care aleg ce tip de căsătorie doresc.
În unele ţări africane, căsătoriile tradiţionale trebuie să fie înregistrate înainte ca perechile să poată fi considerate căsătorite legal. Însă în Ghana, căsătoria tradiţională, aşa cum a fost ea prezentată în aceste pagini, are valabilitate legală fără să se facă o astfel de înregistrare, cuplurile fiind considerate căsătorite legal odată cu încheierea căsătoriei tradiţionale. Mai târziu, căsătoria tradiţională este înregistrată numai ca să fie ţinută o evidenţă.
Căsătoria este într-adevăr un dar pe care Dumnezeu, plin de iubire, l-a oferit omenirii, un dar unic pe care nici chiar îngerii nu l-au primit (Luca 20:34–36). Ea este o uniune preţioasă care merită să fie păstrată pentru gloria Autorului ei, Iehova Dumnezeu.
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Schimbarea verighetelor