Creşterea numărului de refugiaţi

CEA mai mare parte a istoriei umane a fost pătată de războaie, foamete şi persecuţii. Ca urmare, întotdeauna au existat oameni care să aibă nevoie de azil. De-a lungul timpului, naţiunile şi oamenii le-au oferit azil popoarelor care aveau nevoie.

La vechii azteci, asirieni, greci, evrei, musulmani şi alţii, legile referitoare la oferirea de azil ocupau un loc de cinste. Filozoful grec Platon a scris cu mai bine de 23 de secole în urmă: „Străinul, izolat de conaţionalii săi şi de familie, ar trebui să fie obiectul unei iubiri mai mari din partea oamenilor şi a zeilor. Deci trebuie luate toate măsurile pentru a nu se comite vreun rău împotriva străinilor“.

În decursul secolului al XX-lea, numărul refugiaţilor a crescut în mod vertiginos. Într-un efort de a le purta de grijă celor 1,5 milioane de refugiaţi care rămăseseră în urma celui de-al doilea război mondial, în 1951 a fost instituit Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (Î.C.R.). Durata de viaţă prevăzută pentru această agenţie era de trei ani, considerându-se că refugiaţii existenţi aveau să se integreze în scurt timp în societăţile în care găsiseră azil. Se credea că, după aceea, organizaţia va putea fi desfiinţată.

Însă, de-a lungul deceniilor, numărul refugiaţilor a crescut fără încetare. Prin 1975, numărul lor ajunsese la 2,4 milioane. În 1985, cifra ajunsese la 10,5 milioane. În 1995, numărul oamenilor care primeau protecţie şi ajutor din partea Î.C.R. se ridicase la 27,4 milioane!

Mulţi au sperat că era posterioară războiului rece va deschide calea soluţionării problemei globale a refugiaţilor; dar nu a fost aşa. Dimpotrivă, naţiunile au rupt legăturile istorice sau etnice, ceea ce a dus la conflicte. Pe măsură ce războaiele s-au dezlănţuit, oamenii au fugit, ştiind că guvernele lor nu puteau sau nu aveau să-i ocrotească. În 1991, de exemplu, aproape două milioane de irakieni au fugit în masă în ţările vecine. Se estimează că, de atunci, 735 000 de refugiaţi au fugit din fosta Iugoslavie. Apoi, în 1994, războiul civil din Rwanda a obligat mai bine de jumătate din populaţia ţării de 7,3 milioane să-şi părăsească locuinţele. Aproximativ 2,1 milioane de rwandezi au căutat refugiu în ţările africane vecine.

De ce se înrăutăţeşte situaţia?

Există mai mulţi factori care contribuie la creşterea numărului de refugiaţi. În unele locuri, cum ar fi Afghanistan şi Somalia, guvernele naţionale s-au prăbuşit. Acest fapt a lăsat lucrurile la discreţia oştilor înarmate, care jefuiesc satele fără reţinere, provocând panică şi punându-i pe oameni pe fugă.

În alte părţi, conflictul are la bază diferenţe complexe de natură etnică sau religioasă, în care obiectivul principal al părţilor beligerante este acela de a dezrădăcina populaţiile civile. Pe la jumătatea anului 1995, un reprezentant al ONU se lamenta cu privire la războiul din fosta Iugoslavie: „Pentru mulţi oameni este foarte greu să înţeleagă cauzele acestui război: cine luptă, motivele pentru care luptă. Are loc un exod în masă dintr-o parte şi după trei săptămâni are loc un exod în masă din cealaltă parte. Este foarte greu de înţeles acest lucru, chiar şi pentru cei care au pretins că au înţeles“.

Armele moderne foarte distructive — dispozitive de lansare multiplă a rachetelor, proiectile, artilerie şi altele asemenea — se adaugă la masacru şi lărgesc sfera conflictului armat. Rezultatul? Tot mai mulţi refugiaţi. În ultima perioadă, aproximativ 80% din refugiaţii lumii au fugit din ţări în curs de dezvoltare în ţările vecine, aflate şi ele în curs de dezvoltare şi nepregătite să se îngrijească de cei care caută azil.

În multe conflicte, lipsa hranei contribuie la problemă. Când oamenii sunt lihniţi de foame, probabil din cauza faptului că convoaiele cu ajutoare sunt blocate, ei sunt obligaţi să se mute. The New York Times raportează: „În locuri cum este Cornul Africii, combinarea secetei cu războiul a sălbăticit atât de mult pământul, încât acesta nu mai poate produce cele necesare vieţii. Că sutele de mii fug de foamete sau de război nu mai contează“.

Milioanele nedorite

Deşi, în principiu, ideea de a acorda azil este preţuită, numărul imens de refugiaţi înspăimântă naţiunile. Situaţia găseşte o paralelă în Egiptul antic. Când Iacov şi familia sa au căutat refugiu în Egipt pentru a scăpa de ravagiile produse de şapte ani de foamete, ei au fost bine primiţi. Faraonul le-a dat „cea mai bună parte a ţării“ în care să locuiască. — Geneza 47:1–6.

Cu trecerea timpului însă, israeliţii s-au înmulţit, „şi ţara s-a umplut de ei“. Acum, egiptenii au reacţionat cu asprime, însă, „cu cât [egiptenii] îi asupreau mai mult, cu atât [israeliţii] se înmulţeau şi creşteau; şi s-au temut de fiii lui Israel“. — Exodul 1:7, 12.

În mod similar, naţiunile de astăzi ‘se tem’ pe măsură ce numărul refugiaţilor creşte. Un motiv major pentru care se îngrijorează este de natură economică. Este nevoie de o mulţime de bani ca să hrăneşti, să îmbraci, să cazezi şi să ocroteşti milioane de refugiaţi. Între 1984 şi 1993, cheltuielile anuale ale Î.C.R. s-au ridicat de la 444 de milioane de dolari la 1,3 miliarde de dolari. Cea mai mare parte din bani este donată de naţiunile mai bogate, dintre care unele se confruntă cu propriile lor probleme economice. Naţiunile donatoare se plâng uneori: ‘Noi suntem foarte presate să-i ajutăm pe cei fără locuinţă de pe străzile noastre. Cum am putea răspunde de cei fără locuinţe de pe întreaga planetă, mai ales când problema pare să ia amploare în loc să se diminueze?’

Ce complică lucrurile?

Refugiaţii care ajung într-o ţară bogată constată deseori că situaţia lor s-a complicat din cauza multor mii de oameni care au imigrat în aceeaşi ţară din motive economice. Aceşti imigranţi economici nu sunt refugiaţi care au fugit de război sau foamete sau persecuţie. În schimb, ei au venit în căutarea unei vieţi mai bune, o viaţă liberă de sărăcie. Întrucât pretind deseori că sunt refugiaţi, creând probleme în reţelele de aziluri cu afirmaţiile lor false, ei le răpesc şi adevăraţilor refugiaţi posibilitatea de a fi ascultaţi în mod favorabila.

Fluxul de refugiaţi şi de imigranţi a fost asemănat cu două şuvoaie care s-au scurs în paralel de-a lungul anilor spre ţările bogate. Totuşi, legi tot mai stricte de imigrare au blocat cursul imigranţilor economici. Astfel, ei au devenit o parte a şuvoiului de refugiaţi, iar acest şuvoi s-a revărsat şi a produs un potop.

Ştiind că ar putea trece câţiva ani până la examinarea cererilor lor de azil, imigranţii economici consideră că au de câştigat indiferent de răspuns. Dacă cererea lor de azil este aprobată, ei au de câştigat, întrucât pot rămâne într-o ţară mai prosperă din punct de vedere economic. Dacă cererea le este respinsă, şi aşa au de câştigat, deoarece au obţinut câţiva bani şi au învăţat câteva meserii cu care să se întoarcă acasă.

Întrucât un număr tot mai mare de refugiaţi împreună cu impostori reuşesc să se strecoare, multe ţări şi-au retras urarea de bun venit şi au trântit uşa. Unele şi-au închis graniţele pentru fugari. Altele au creat legi şi proceduri care îi resping tot la fel de bine şi pe refugiaţi. Iar alte ţări i-au obligat pe refugiaţi să se întoarcă în ţările din care au fugit. O publicaţie editată de Î.C.R. remarcă: „Atât creşterea neîntreruptă a numărului adevăraţilor refugiaţi, cât şi cea a imigranţilor economici au pus la mare ananghie cei 3 500 de ani de tradiţie în oferirea azilului, aducând tradiţia în pragul prăbuşirii“.

Ură şi teamă

La problemele refugiaţilor se adaugă şi spectrul xenofobiei — teama şi ura faţă de străini. În multe ţări, oamenii cred că străinii le ameninţă identitatea naţională, cultura şi locurile de muncă. Astfel de temeri se exprimă câteodată prin violenţă. Revista Refugees (Refugiaţii) spune: „Continentul european asistă la fiecare trei minute la un atac rasist, iar centrele de primire a celor în căutare de azil sunt mult prea des ţinta [violenţei]“.

Un poster din Europa Centrală exprimă ostilitate profundă, ostilitate care găseşte un ecou tot mai puternic în multe ţări. Mesajul otrăvitor îi vizează pe străini: „Ei sunt un abces dezgustător şi dureros pe corpul naţiunii noastre. Un grup etnic fără nici o cultură, fără idealuri morale sau religioase, o gloată nomadă bună doar să jefuiască şi să fure. Murdari, plini de păduchi, ei ocupă străzile şi staţiile de metrou. Să-şi împacheteze zdrenţele murdare şi să plece pentru totdeauna!“

Bineînţeles, majoritatea refugiaţilor nu ar dori nimic mai mult decât să „plece pentru totdeauna“. Lor le este dor de casă. Inimile lor doresc cu ardoare să trăiască o viaţă paşnică, normală, alături de familie şi prieteni. Dar ei nu au o casă unde să meargă.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

Starea jalnică a refugiaţilor

„Ştiaţi că sute de mii de copii refugiaţi merg la culcare flămânzi în fiecare seară? Sau că numai un copil refugiat din opt a fost vreodată la şcoală? Cea mai mare parte din aceşti copii nu au fost niciodată la un film, într-un parc sau, şi mai puţin, la un muzeu. Mulţi cresc în spatele sârmei ghimpate sau în lagăre izolate. Ei nu au văzut niciodată o vacă sau un câine. Mult prea mulţi copii refugiaţi cred că iarba este ceva de mâncat, nu ceva pe care pot să se zbenguie sau să alerge. Faptul de a-i vedea pe copiii refugiaţi constituie cel mai trist aspect al muncii mele.“ — Sadako Ogata, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 6]

Foto: U.S. Navy

[Chenarul/Ilustrata de la pagina 8]

Isus a fost un refugiat

Iosif şi Maria locuiau în Betleem cu fiul lor, Isus. Astrologii de la Răsărit au venit cu daruri sub formă de aur, tămâie şi mir. După plecarea lor, un înger i s-a arătat lui Iosif, spunând: „Scoală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune Eu; căci Irod va căuta Copilaşul, ca să-L omoare“. — Matei 2:13.

Ei au căutat imediat azil într-o ţară străină, devenind refugiaţi. Irod s-a înfuriat pentru că astrologii nu i-au spus locul unde se afla Cel prezis să devină regele iudeilor. Într-o încercare zadarnică de a-l ucide pe Isus, el le-a poruncit oamenilor lui să-i ucidă pe toţi băieţeii din Betleem şi din jurul acestuia.

Iosif şi familia lui au rămas în Egipt până când îngerul lui Dumnezeu i s-a arătat din nou lui Iosif într-un vis. Îngerul a spus: „Scoală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia viaţa Copilaşului“. — Matei 2:20.

Evident, Iosif intenţiona să se stabilească în Iudeea, unde locuiau înainte de a fugi în Egipt. Dar a fost avertizat în vis că ar fi periculos să facă aceasta. Prin urmare, ameninţarea cu violenţa le-a afectat încă o dată viaţa. Iosif, Maria şi Isus au călătorit spre nord, spre Galileea, şi s-au stabilit în oraşul Nazaret.

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

În ultimii ani, milioane de refugiaţi au fugit în alte ţări ca să-şi scape viaţa.

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 7]

Stânga sus: Albert Facelly/Sipa Press

Dreapta sus: Charlie Brown/Sipa Press

Fundalul: Farnood/Sipa Press

[Provenienţa fotografiei de la pagina 4]

Băiatul din stânga: foto ONU 159243/J. Isaac