Conservarea faţă în faţă cu dispariţia

BĂTĂLIA dintre conservare şi dispariţie continuă. Multe organizaţii de caritate fac presiuni asupra guvernelor pentru ca acestea să adopte nişte legi de conservare mai stricte în vederea ocrotirii speciilor pe cale de dispariţie.

De exemplu, mai multe grupuri s-au întâlnit recent cu oficialităţi chineze şi au obţinut sprijinul acestora în încercarea de a pune capăt prinderii urşilor asiatici guleraţi. Aceste animale sunt capturate pentru fierea şi vezica lor biliară, care sunt utilizate în medicina tradiţională din Orient.

Ajutor internaţional

Dacă o specie este ocrotită într-o ţară, însă în altă parte este vânată până când dispare, atunci nu se prevesteşte nimic bun în ce priveşte ocrotirea ei. Ca urmare, acordurile internaţionale s-au dovedit oportune, şi s-au încheiat multe acorduri de acest gen. Convenţia privitoare la Diversitatea Biologică, Tratatul de la Rio, a intrat în vigoare la sfârşitul anului 1993, urmată la scurt timp de un Acord pentru Ocrotirea Liliecilor din Europa. Comisia internaţională care se ocupă cu prinderea balenelor a adăugat rezervaţia de balene din Oceanul Antarctic la cea din Oceanul Indian, încercându-se astfel să se ocrotească balena uriaşă şi balena denumită „rarevalul mic“. Însă cel mai important acord este, probabil, Convenţia Privind Comerţul Internaţional cu Specii pe Cale de Dispariţie. — Vezi chenarul.

Omul mai are multe de învăţat despre relaţiile dintre creaturi. Pescarii din estul Africii care au introdus bibanul de Nil în apele lacului Victoria ca să mărească rezervele de hrană au declanşat ceea ce zoologul Colin Tudge a numit „cel mai mare dezastru ecologic din acest secol“. Circa 200 de specii de peşte din cele 300 care trăiau în acest lac au dispărut. Deşi dovezile recente arată că eroziunea solului este răspunzătoare de dereglarea echilibrului dintre specii, guvernele celor trei ţări care mărginesc lacul au înfiinţat în prezent o organizaţie care să stabilească ce specii de peşte pot fi introduse fără să se pună în pericol vreuna dintre speciile care trăiesc aici.

Intervenţia omului

Un domeniu în care se înregistrează succese remarcabile este programul de înmulţire a animalelor captive, program care a fost introdus în multe grădini zoologice. Colin Tudge declară următoarele: „Dacă toate grădinile zoologice din lume şi-ar da concursul la înmulţirea speciilor în captivitate şi dacă şi opinia publică ar sprijini grădinile zoologice, atunci împreună ar putea salva de la dispariţie toate speciile de vertebrate care se pare că trebuie să fie înmulţite în captivitate în viitorul care se întrevede“. — Last Animals at the Zoo.

Grădina zoologică de pe micuţa insulă britanică Jersey înmulţeşte animale rare, având ca obiectiv reintroducerea lor ulterioară în sălbăticie. În 1975, în locuinţa lor din Marea Caraibilor mai rămăseseră numai 100 de exemplare din specia de papagali Jacquot. Şapte dintre aceste păsări au fost trimise pe insula Jersey. În 1989, grădina zoologică obţinuse prin reproducere încă 14 exemplare, dintre care câteva au fost trimise înapoi pe insula St. Lucia. În prezent se spune că mai bine de 300 de papagali împodobesc această insulă.

Şi în alte părţi s-au înregistrat succese cu proiecte asemănătoare. National Geographic anunţă că cei 17 lupi roşii care au mai rămas în America de Nord s-au înmulţit atât de bine în captivitate, încât acum s-au întors în sălbăticie mai mult de 60 de exemplare.

Un succes prea mare?

Animalele care se află în pericol nu sunt întotdeauna şi ameninţate cu dispariţia. Potrivit cărţii Endangered Species​—Elephants, între anii 1979 şi 1989, numărul elefanţilor africani a scăzut de la 1 300 000 la 609 000, unii dintre aceştia fiind victimele braconajului pentru fildeş. De atunci, opinia publică face din ce în ce mai multe presiuni pentru a se scoate în afara legii comerţul cu fildeş. Însă vocile celor care se opun interzicerii comerţului cu fildeş au început să se facă auzite. Motivul?

Şi în Zimbabwe, şi în Africa de Sud, politica de conservare a înregistrat un succes atât de mare, încât parcurile naţionale şi rezervaţiile de aici adăpostesc prea mulţi elefanţi. New Scientist a anunţat că în Zimbabwe trebuiau eliminaţi 5 000 de elefanţi din Parcul Naţional Hwange. Grupurile conservaţioniste au sugerat insistent ca elefanţii să fie duşi în altă parte. Oficialităţile parcului au scos surplusul de elefanţi la vânzare şi le-au sugerat organizaţiilor occidentale ca, în loc să se opună cu vorba sacrificării animalelor, „să-şi pună mai bine banii la bătaie“.

Perspective nesigure

Cu toate acestea s-au înregistrat şi eşecuri. Multe persoane îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu dificultăţile cu care se confruntă speciile reintroduse în sălbăticie. Tigrul siberian supravieţuieşte bine în captivitate, însă în sălbăticie el are nevoie de circa 260 de kilometri pătraţi de pădure, unde să nu fie braconieri. În plus, „puneţi un tigru crescut în grădina zoologică înapoi în mediul său şi va muri în mod sigur de foame“, declară The Independent on Sunday. Într-adevăr, o perspectivă sumbră!

Privind realist problema, nu toate speciile au parte de propria lor echipă de ajutor specializat. Iar problema nu constă doar în faptul că omul nu reuşeşte să dea o mână de ajutor. Indiferent cât de devotaţi sunt conservaţioniştii cauzei lor, când sunt puşi în faţa corupţiei, a lăcomiei şi a indiferenţei existente la nivel guvernamental, precum şi în faţa războiului şi chiar a ameninţării cu moartea, ce speranţă de a înregistra vreun succes mai au ei? Aşadar, care este soluţia la problema speciilor pe cale de dispariţie? Şi în ce fel sunteţi implicaţi în această problemă?

[Chenarul de la pagina 7]

O armă internaţională

Convenţia Privind Comerţul Internaţional cu Specii pe Cale de Dispariţie constituie o armă puternică în lupta dusă împotriva traficului ilegal cu specii pe cale de dispariţie. Printre produsele interzise de obicei se numără pieile de leopard, fildeşul de elefant, oasele de tigru, coarnele de rinocer şi broaştele ţestoase. Acordul este lărgit pentru a cuprinde masa lemnoasă şi speciile de peşte aflate în pericol.

Cu toate acestea, Time a avertizat: „Dacă naţiunile membre nu reuşesc să găsească o modalitate de a asigura respectarea normelor, . . . ar putea să descopere că animalele pe care încearcă să le ocrotească au dispărut“.

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

S-au bucurat de un succes prea mare unele eforturi depuse în vederea conservării?

[Provenienţa fotografiei]

Prin amabilitatea lui Clive Kihn