Pe Brewery Gulch au crescut flori spirituale
CU MILENII în urmă, activitatea vulcanică a topit cuprul, argintul şi aurul din străfundurile pământului. Presiunea vaporilor a împins prin fisuri cantităţi uriaşe de astfel de minerale şi le-a depozitat în ceea ce azi poartă numele de munţii Mule, aflaţi în sudul Arizonei, S.U.A. În 1877, în timp ce căuta apă, Jack Dunn, un cercetaş înrolat în trupele staţionate în Fortul Huachuca din apropiere, a descoperit urme ale acestei bogăţii minerale impresionante. El i-a furnizat unui prospector pe nume George Warren fondurile şi echipamentul necesar, pentru a obţine profit din această concesiune.
George Warren a înregistrat multe concesiuni, însă a fost necinstit cu partenerul său, Jack Dunn, ascunzându-i acest lucru. Concesiunile l-ar fi putut face pe Warren foarte bogat, însă, odată, după ce băuse mai multe pahare de whiskey, el a pus la bătaie în mod necugetat toate descoperirile sale într-o întrecere, pariind că putea alerga mai repede decât un cal. Bineînţeles că a pierdut totul. Aceste concesiuni au devenit în cele din urmă Minele Queen. De-a lungul anilor, în munţii Mule s-au efectuat uriaşe exploatări miniere, extrăgându-se aproape patru milioane de tone de cupru şi cantităţi nespus de mari de aur şi argint; aceasta s-a întâmplat până în 1975, când minele au fost închise.
Pentru exploatări miniere în stâncă dură sunt necesari mineri în stâncă dură. Aceştia au fost aduşi din Anglia, Germania, Irlanda, Italia şi Serbia. Datorită programelor stimulatoare oferite de majoritatea minelor, aceşti mineri în stâncă dură erau şi mineri care lucrau din greu. Din cauză că se aflau la mii de kilometri de familiile lor, ei au început să bea foarte mult, aşa că un întreprinzător fabricant de bere german a construit o fabrică de bere în apropierea minelor. Produsul fabricilor de bere nu necesită un proces de fabricare prea îndelungat pentru a fi gata de consum. Multora le place să servească berea rece, într-o atmosferă prietenească, însoţită de puţin divertisment. Prin urmare, pe o stradă din apropierea fabricii de bere s-au construit mai multe baruri. Acestea s-au umplut cu mineri care săpau din greu în stâncă, care lucrau din greu şi beau din greu. Au fost oferite şi distracţii, şi anume, prostituţie şi jocuri de noroc, alături de alcool — un amestec asemănător dinamitei. Această stradă a devenit cunoscută sub numele de Brewery Gulch (Viroaga fabricii de bere) şi şi-a câştigat reputaţia de a fi mai periculoasă decât oraşul cu faimă proastă Tombstone, aflat la numai 40 de kilometri distanţă.
În cele din urmă, majoritatea minerilor s-au căsătorit şi şi-au construit case în care să-şi crească copiii. Minerii din Anglia şi-au construit case de tipul celor în care locuiau minerii englezi din secolul al XIX-lea; cei din Serbia, case ca ale minerilor sârbi; cei din Germania, case germane; cei din Italia, case italiene, iar cei din Irlanda, case irlandeze. La început, vechiul oraş Bisbee a fost construit într-un canion cu pereţi abrupţi, astfel că locuinţele erau cocoţate oriunde se putea scobi un loc în pereţii stâncoşi ai canionului. Această colecţie unică de case a ajuns să găzduiască peste 20 000 de locuitori, în mare parte mineri cu familiile lor; în prezent, ea atrage turişti din toate colţurile lumii. Oraşul a fost numit Bisbee după numele unui bărbat care a investit mulţi bani în aceste mine, dar care nu a venit niciodată în oraşul care îi poartă numele.
Pe măsură ce oraşul se extindea, numărul barurilor de pe Brewery Gulch creştea şi el. La un moment dat, într-o zonă cât un mic cvartal erau deschise peste 30 de baruri, şi tot aici a înflorit şi un cartier mare cu lumini roşii, adică un loc al prostituatelor.
Cam prin 1950, în Bisbee s-au mutat câteva familii de Martori. În urma predicării lor s-a format o congregaţie de Martori ai lui Iehova, care, în 1957, a ajuns să numere 12 membri. Aceştia aveau nevoie de un loc unde să se întrunească, astfel că ei au închiriat unul potrivit posibilităţilor lor: o clădire cu magazin la stradă pe Brewery Gulch, peste drum de barul St. Elmo’s. Ei au avut câteva probleme cu cei care frecventau clădirile pline de imoralitate din preajmă. Din când în când, câte un beţiv rătăcit intra în timpul întrunirii care se ţinea seara, însă nu făcea altceva decât să se aşeze în spate şi să asculte; unii chiar făceau donaţii înainte de a pleca.
Cu timpul, congregaţia a cumpărat un teren pentru o Sală a Regatului — la 11 kilometri de Brewery Gulch şi atmosfera sa imorală. Sala a fost construită şi dedicată în 1958. Clădirea a fost renovată şi extinsă de trei ori şi satisface şi azi necesităţile congregaţiei.
În 1975, când minele au fost închise, odată cu ele aproape că s-a închis şi oraşul. Minerii s-au mutat cu familiile lor în oraşe în care se aflau încă mine în exploatare. Locuitorii care au rămas erau în cea mai mare parte mineri ieşiţi la pensie împreună cu familiile lor.
Faimoasa stradă Brewery Gulch constituie azi un punct de atracţie turistic. Aici nu mai este deschis decât un singur bar, iar în clădirea fabricii de bere s-a amenajat în prezent un restaurant pentru toţi membrii familiei. Cartierul cu lumini roşii a fost demolat, cu toate că urme ale acestuia se mai pot vedea în gardurile ce împrejmuiesc locuinţele din această zonă. Gardurile sunt făcute din cadre şi arcuri ruginite de la paturi. Brewery Gulch, cândva plină de imoralitate crasă, este în prezent doar o ciudăţenie care îi atrage pe curioşi.
În prezent, congregaţia numără 48 de vestitori şi continuă să crească. Lucrarea de predicare din casă în casă este foarte interesantă. Martorii întâlnesc mineri ieşiţi la pensie, originari din Anglia, Germania, Irlanda, Italia şi Serbia, precum şi mulţi artişti, unii dintre aceştia expunându-şi lucrările pe veranda de la intrare.
O parte din creşterea înregistrată se datorează unei femei care frecventa cândva acel bar zgomotos rămas pe Brewery Gulch, numit Saloonul St. Elmo’s, iar în prezent n-o mai face. Numele ei este Julie. Ea nu numai că mergea acolo, dar era şi una dintre clientele mai zgomotoase. Julie obişnuia să participe la toate formele variate de distracţii imorale oferite, precum şi la bătăile care aveau loc în mod obişnuit, uneori şi cu bărbaţii. Ea a fost atrasă de mesajul Martorilor lui Iehova, deoarece oamenii care au venit la uşa ei erau total diferiţi. Julie a trebuit să facă schimbări foarte mari, ceea ce i-a luat câţiva ani, însă, în prezent, ea este o Martoră botezată activă. Soţul şi trei dintre copiii lor asistă şi ei cu regularitate la întruniri şi progresează.
Bisbee a devenit oraş datorită comorii geologice depozitate aici cu milenii în urmă. Acum oamenii nu mai caută minerale; mulţi caută comori adevărate, adică cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, Iehova, şi Regatul său. În preajma vechii Săli a Regatului de pe Brewery Gulch era o atmosferă de decădere imorală crasă, însă în interiorul ei au crescut flori spirituale. Dintre cei 12 vestitori de la început pe care i-am cunoscut la vechea sală, 7 erau pionieri regulari. Mai erau şi şapte copii. Se pare că atmosfera spirituală favorabilă de care se bucura acest mic grup zelos în interiorul sălii a fost mai puternică decât atmosfera imorală de afară.
Şase dintre aceşti copii au intrat în serviciul cu timp integral ca miniştri Martori ai lui Iehova. John Griffin a urmat Şcoala Biblică Galaad a Societăţii Watchtower. Deşi în prezent nu mai este în serviciul misionar, el îi slujeşte încă lui Iehova ca bătrân în ţara în care a primit repartiţia, Costa Rica. Sora lui mai mare, Carolyn (actualmente Jasso), este pionieră regulară în Sierra Vista, Arizona. Nancy Pugh a urmat şi ea cursurile Şcolii Galaad, a slujit ca misionară în Chile şi se mai află şi acum acolo, chiar dacă nu mai este misionară. Fratele ei mai mare, Peter, a făcut pionierat şi a mers în Spania ca să slujească acolo unde era nevoie. Susan şi Bethany Smith au fost pioniere regulare în Bisbee timp de 50 de ani, dacă socotim timpul amândurora, şi slujesc în continuare aici.
Cuvântul lui Dumnezeu este cu adevărat „lucrător“, chiar până într-acolo încât a făcut să crească flori spirituale în Brewery Gulch (Evrei 4:12). — De la un colaborator.
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
În această clădire, la etaj, a fost cândva Sala Regatului.