Plaga şomajului

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

Din cauza lui, situaţia este critică în multe dintre ţările dezvoltate, însă ţările în curs de dezvoltare sunt la fel de îngrijorate. A apărut acolo unde cândva părea inexistent. El afectează sute de milioane de persoane, multe dintre acestea fiind părinţi. Pentru două treimi dintre italieni, el este „principala ameninţare“. Dă naştere unei boli sociale noi. Într-o anumită măsură, el se află la originea problemelor multora dintre tinerii care ajung să se drogheze. Tulbură somnul a milioane de persoane, iar pe multe alte milioane le pândeşte la colţ . . .

„ŞOMAJUL este, probabil, fenomenul contemporan cel mai de temut“, afirmă Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). „Sunt cunoscute amploarea şi consecinţele acestui fenomen“, susţine Comisia Comunităţilor Europene, însă „e greu să-l înfrunţi“. Este „o fantomă“ — e de părere un expert — care „se întoarce să bântuie străzile Bătrânului Continent“. În Uniunea Europeană (UE), în prezent numărul şomerilor este de aproximativ 20 de milioane, iar în octombrie 1994, potrivit statisticilor oficiale, ei au atins cifra de 2 726 000 numai în Italia. După cum îşi exprimă îngrijorarea Padraig Flynn, oficialitate în cadrul Uniunii Europene, „lupta împotriva şomajului este cea mai importantă problemă economico-socială cu care ne confruntăm“. Dacă eşti şomer sau dacă eşti în pericol de a-ţi pierde locul de muncă, cunoşti teama pe care o generează această situaţie.

Şomajul însă nu este doar o problemă europeană. El afectează toate ţările continentului american. Africa, Asia sau Oceania nu sunt scutite nici ele. În ultimii ani şi ţările Europei Răsăritene îi simt muşcătura. Este adevărat, nu atacă pretutindeni la fel. Însă, potrivit afirmaţiilor unor economişti, în Europa şi în America de Nord, rata şomajului va rămâne pentru mult timp mult mai mare decât în deceniile precedentea. Iar situaţia se „înrăutăţeşte din cauza creşterii numărului de locuri de muncă nesatisfăcătoare şi din cauza deteriorării generale a calităţii locurilor de muncă disponibile“, subliniază economistul Renato Brunetta.

Un marş necruţător

Şomajul a afectat, pe rând, toate ramurile economiei: mai întâi agricultura, care devine tot mai mecanizată, lăsându-i pe mulţi oameni fără un loc de muncă; apoi industria, care a fost afectată de criza energetică începută în anii ’70; iar acum, ramura serviciilor — comerţul, învăţământul —, o ramură considerată cândva invulnerabilă. Cu douăzeci de ani în urmă, o rată a şomajului mai mare de 2 sau 3 procente ar fi fost alarmantă. În prezent se consideră că o ţară industrializată merge bine dacă şomajul rămâne sub nivelul de 5 sau 6 la sută, în multe dintre ţările dezvoltate înregistrându-se rate mult mai mari.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), un şomer este o persoană care nu are un loc de muncă, este pregătită să muncească şi caută intens de lucru. Ce se poate spune însă despre o persoană care nu are un loc de muncă cu normă întreagă sau care se descurcă lucrând doar câteva ore pe săptămână? Munca cu jumătate de normă este văzută în mod diferit de la o ţară la alta. În anumite ţări, unii dintre cei care în realitate sunt şomeri figurează ca angajaţi. Situaţiile confuze dintre angajare şi şomaj fac să fie greu de stabilit cine este într-adevăr şomer, iar din acest motiv statisticile prezintă numai o parte a realităţii. „Nici chiar cifra oficială de 35 de milioane de şomeri [din ţările membre ale OECD] nu reflectă fenomenul şomajului în toată amploarea lui“, se arată într-un studiu efectuat în ţările europene.

Preţul ridicat al şomajului

Cifrele însă nu sunt suficient de grăitoare. „Costul economic şi social al şomajului este enorm“, declară Comisia Comunităţilor Europene; el nu derivă „doar din cheltuielile directe făcute pentru plăţile de ajutorare a şomerilor, ci şi din pierderile sub formă de venituri băneşti pe care trebuie să le plătească şomerii când îşi găsesc de lucru“. Iar ajutorul de şomaj devine o povară tot mai apăsătoare nu numai pentru guverne, ci şi pentru cei angajaţi, care trebuie să plătească impozite mai mari.

Şomajul nu este doar o chestiune de fapte şi cifre. Dramele individuale sunt rezultatul lui, întrucât această plagă afectează tot felul de oameni: bărbaţi, femei şi tineri din toate clasele sociale. Alături de toate celelalte probleme existente în „zilele din urmă“, şomajul poate deveni o povară grea (2 Timotei 3:1–5; Apocalipsa 6:5, 6). Îndeosebi dacă o persoană este „şomeră pe termen lung“b, fără să mai luăm în considerare şi alţi factori, această persoană va constata că, cu cât este şomeră mai mult timp, cu atât îi va fi mai greu să-şi găsească un loc de muncă. Din nefericire, s-ar putea ca unii să nu-şi mai găsească niciodată de lucru.

Psihologii descoperă că, printre şomerii de azi, problemele de natură psihică şi psihologică se înmulţesc, la fel instabilitatea afectivă, frustrarea, apatia progresivă şi pierderea respectului de sine. Pentru un părinte care are de îngrijit copii, pierderea locului de muncă este o tragedie cruntă, care îl afectează personal. Lumea s-a prăbuşit în jurul lor. Siguranţa a dispărut. De fapt, astăzi, unii experţi sesizează apariţia unei „nelinişti în aşteptare“ legată de locul de muncă, mai exact de posibilitatea pierderii lui. Această nelinişte poate prejudicia grav relaţiile din familie şi poate avea rezultate şi mai tragice, după cum se poate vedea din numărul sinuciderilor recente din rândul şomerilor. Mai mult chiar, dificultatea cu care se pătrunde pe piaţa forţei de muncă se află printre cauzele probabile ale violenţei şi ale înstrăinării sociale a tinerilor.

‘Prizonieri ai unui sistem pervers’

Revista Treziţi-vă! a intervievat mai multe persoane care şi-au pierdut locul de muncă. Pentru Armando, în vârstă de cincizeci de ani, aceasta a însemnat faptul de a-şi „vedea zădărnicite eforturile a 30 de ani de muncă, fiind nevoit s-o ia de la capăt“ cu sentimentul că este „asemenea unui prizonier al unui sistem pervers“. Francesco „a văzut lumea prăbuşindu-se peste el“. Stefano „s-a simţit profund dezamăgit de sistemul în care trăim“.

Pe de altă parte, Luciano, concediat după ce aproape 30 de ani a fost director tehnic la o importantă întreprindere de automobile din Italia, „a simţit mânie şi dezamăgire văzând că eforturile sale, conştiinciozitatea de care a dat dovadă şi încrederea care i-a fost acordată în atâţia ani de muncă au fost considerate fără valoare“.

Aşteptări şi dezamăgiri

Unii economişti au prevăzut derularea evenimentelor în moduri foarte diferite. În 1930, economistul John Maynard Keynes a prevăzut plin de optimism că în următorii 50 de ani vor exista „locuri de muncă pentru toţi“, iar timp de decenii, faptul de a fi angajat cu normă întreagă a fost considerat un obiectiv realizabil. În 1945, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite îşi propunea ca obiectiv obţinerea, în termenul cel mai scurt, de locuri de muncă pentru toţi. Până nu demult se credea că progresul înseamnă un loc de muncă pentru fiecare şi mai puţine ore de lucru. Însă lucrurile au luat altă turnură. Recesiunea acută din ultimul deceniu a provocat „cea mai gravă criză mondială a locurilor de muncă începând de la Marea Depresiune din anii ’30“, susţine OIM. În Africa de Sud, cel puţin 3,6 milioane de persoane sunt fără lucru, dintre care aproximativ 3 milioane sunt negri africani. Chiar şi Japonia, unde anul trecut existau peste două milioane de şomeri, trece printr-o criză.

De ce este atât de răspândită această plagă a şomajului? Ce soluţii au fost propuse pentru a-i face faţă?

[Note de subsol]

[Harta de la paginile 2, 3]

(Pentru modul în care este aranjat textul în pagină, vezi publicaţia)

Canada — 9,6%

S.U.A. — 5,7%

Columbia — 9%

Irlanda — 15,9%

Spania — 23,9%

Finlanda — 18,9%

Albania — 32,5%

Africa de Sud — 43%

Japonia — 3,2%

Filipine — 9,8%

Australia — 8,9%

[Provenienţa hărţii]

Mountain High Maps™ copyright © 1993 Digital Wisdom, Inc.