Familiile cu un singur părinte — o tendinţă crescândă

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE

„ÎN NICI o altă ţară din Europa nu există atâtea familii cu un singur părinte ca în Regatul Unit“, se menţionează în ziarul londonez The Times. „Părinţii fără partener . . . sunt capi de familie în aproape una din cinci familii britanice care au copii sub 18 ani, comparativ cu una din şapte familii în Danemarca sau cu una din opt familii în Germania sau în Franţa.“

În Marea Britanie, din fiecare zece părinţi fără partener, nouă sunt femei. Familia tradiţională, sau aşa-numita „familie-nucleu“ (formată din tată, mamă şi copiii lor), pare să fie doar „conceptul de familie“ printre celelalte concepte existente. Care sunt însă motivele pentru care astăzi este mult mai răspândită decât în trecut această formă de familie cu un singur părinte?

Primele trecute pe lista cauzelor sunt divorţul şi separarea. Sub acest aspect, Marea Britanie tinde să calce pe urmele Statelor Unite, unde aproape jumătate din numărul căsătoriilor sfârşesc prin divorţ. În plus, acum oamenii aşteaptă de la căsătorie cu totul altceva. Doamna Zelda West-Meads, membră a Organizaţiei Relate, organizaţie care oferă sfaturi pentru viaţa conjugală, consideră că în urmă cu 20 sau 30 de ani „erau mult mai clar stabilite rolurile pe sexe. Bărbatul era cel care câştiga pâinea; femeia era cea care se îngrijea de gospodărie“. Cum stau însă lucrurile astăzi? „Căsătoriile din prezent sunt, probabil, mai stimulatoare şi mai amuzante, dar ele pot fi în acelaşi timp şi mai dificile. Femeile aşteaptă de la căsătorie mai mult decât aşteptau mamele sau bunicile lor. Ele vor egalitate, un iubit minunat, un prieten minunat, vor să aibă şi ele posibilităţi de afirmare — şi, bineînţeles, copii.“

Relaţiile sexuale întâmplătoare, prezentate de repetate ori de lumea spectacolelor, fac ca familia tradiţională să fie dispreţuită. Deseori, tinerii care au început viaţa sexuală încă de la o vârstă fragedă nu sunt conştienţi de posibilele consecinţe. Pentru ei căsătoria constituie o greutate, o restrângere a libertăţii personale, o complicare inutilă a vieţii.

Unii părinţi nu au partener fiindcă aceasta a fost decizia lor; alţii au ajuns în această situaţie fiindcă imprejurările au impus-o. Când ajung să fie părinţi fără partener prin forţa împrejurărilor, această autonomie le face nefericite pe multe persoane. Între acestea se numără persoanele care au avut parte de o căsnicie fericită, dar cărora le-a murit partenerul.

Mai există însă cei care nu au avut parte în căsnicie decât de neînţelegeri amare. Aceste persoane găsesc uşurare în faptul că îşi cresc singure copiii. Mulţi dintre aceşti părinţi spun că între ei şi copiii lor s-a format o relaţie apropiată.

Chiar dacă există numeroase cauze care fac ca familiile cu un singur partener să devină o tendinţă crescândă, atunci când este vorba despre responsabilităţile şi greutăţile vieţii de zi cu zi, părinţii care sunt singuri se confruntă cu unele probleme specifice. Care sunt acestea? Şi cum pot părinţii aflaţi într-o astfel de situaţie să se achite cu succes de responsabilităţile lor?