Consecinţele teoriei evoluţiei

LA ÎNCEPUTUL secolului al XIX-lea, între religie şi ştiinţă exista o relaţie foarte amicală. Cu numai doi ani înainte de publicarea cărţii Originea speciilor, Louis Agassiz, biolog şi profesor la Universitatea Harvard, a scris că lumea vie demonstrează „premeditare, înţelepciune, măreţie“ şi că un obiectiv principal al ştiinţelor naturale era acela de a analiza „gândurile Creatorului Universului“.

Acest punct de vedere a lui Agassiz nu era ceva neobişnuit. Mulţi oameni erau de părere că ştiinţa şi religia sunt compatibile. Descoperirile ştiinţei erau adesea considerate dovezi ale existenţei unui Măreţ Creator. Dar, pe nesimţite, se forma o prăpastie între religie şi ştiinţă.

Scepticismul prinde rădăcini

Lucrarea lui Charles Lyell, Principles of Geology (Principiile geologiei), al cărei prim volum a apărut în 1830, a semănat îndoiala în legătură cu relatarea biblică referitoare la creaţie. Lyell pretindea că crearea nu a putut să aibă loc în şase zile propriu-zise. Fizicianul Fred Hoyle a scris: „Cărţile lui Lyell au fost în mare măsură răspunzătoare de convingerea majorităţii oamenilor din lume că Biblia ar putea să greşească, cel puţin în anumite privinţe; idee care până atunci era de neconceput“.a

Astfel s-au pus bazele scepticismului. În mintea multora, ştiinţa şi Biblia nu se mai puteau armoniza de-acum înainte. Dacă erau puşi să aleagă, mulţi optau pentru ştiinţă. „Lucrarea lui Lyell a semănat îndoială în legătură cu primele capitole ale Vechiului Testament, iar cartea lui Darwin era pregătită să le ia locul“, a scris Fred Hoyle.

Originea speciilor a sosit la momentul potrivit pentru cei care nu voiau să accepte Biblia drept Cuvântul lui Dumnezeu. O idilă înflorise deja între om şi ştiinţă. Un public îndrăgostit era cucerit de ştiinţă prin promisiunile şi realizările acesteia. Asemenea unui adorator curtenitor, ştiinţa îi dăruise omului o mulţime de cadouri sub formă de inovaţii — telescopul, microscopul şi maşina cu abur, iar mai târziu, electricitatea, telefonul şi automobilul. Tehnologia promovase deja o revoluţie industrială care îi oferea omului de rând avantaje materiale fără precedent.

În contrast cu aceasta, religia a fost considerată o barieră în calea progresului. Unii erau de părere că aceasta îi menţine pe oameni într-o stare de letargie, făcându-i incapabili să ţină pasul cu rapidele progrese înregistrate de ştiinţă. Ateiştii au început să-şi facă cunoscute părerile cu voce tare şi plini de curaj. Într-adevăr, aşa cum scrisese Richard Dawkins, „Darwin a făcut posibil ca o persoană să devină un ateist satisfăcut pe plan intelectual“. Ştiinţa devenea noua speranţă a omenirii în vederea salvării.

La început, conducătorii religioşi s-au opus teoriei evoluţiei. Însă pe măsură ce deceniile treceau, clerul, în mare majoritate, a cedat în faţa acestei concepţii larg răspândite, acceptând o combinaţie între evoluţie şi creaţie. În 1938, pe prima pagină a ziarului New York Times a apărut următorul titlu: „Un raport al Bisericii din Anglia susţine evoluţionismul în creaţie“. Raportul, întocmit de o comisie condusă de arhiepiscopul de York, declara următoarele: „Nu se poate aduce nici o obiecţie unei teorii a evoluţiei pe baza celor două relatări despre creaţie din Geneza I şi II, întrucât în rândul creştinilor instruiţi este general acceptată ideea că acestea sunt de origine mitologică şi că pentru noi ele au o valoare mai degrabă simbolică decât istorică“. Comisia condusă de arhiepiscop a încheiat astfel: „Puteţi să credeţi ce doriţi şi să rămâneţi în continuare creştini“.

Pentru mulţi, asemenea încercări de a pune în acord Biblia cu evoluţia nu au făcut decât să scadă credibilitatea Bibliei. Aceasta a dus la răspândirea scepticismului în legătură cu Biblia, concepţie care mai există şi în zilele noastre, chiar şi în rândul unor conducători religioşi. În acest sens, sunt reprezentative cuvintele episcopului Bisericii Episcopale din Canada, care a afirmat că Biblia a fost scrisă într-o perioadă preştiinţifică şi, prin urmare, ea reflectă prejudecăţi şi ignoranţă. El a spus că Biblia conţine „erori istorice“ şi „exagerări flagrante“ în legătură cu naşterea şi învierea lui Isus.

Astfel, mulţi oameni, inclusiv membri ai clerului, au discreditat Biblia fără să stea pe gânduri. Dar unde a dus un asemenea scepticism? Ce speranţă a fost oferită ca alternativă? Având o credinţă mai slabă în Biblie, unii s-au îndreptat spre filozofie şi politică.

Consecinţele asupra filozofiei şi asupra politicii

Originea speciilor a oferit o nouă concepţie referitoare la comportamentul uman. De ce o ţară reuşeşte să cucerească o altă ţară? De ce o rasă stăpâneşte peste o altă rasă? Originea speciilor, care pune accentul pe selecţia naturală şi pe supravieţuirea celui mai tare, a oferit explicaţii care i-au însufleţit pe filozofii de frunte din secolul al XIX-lea.

Friedrich Nietzsche (1844–1900) şi Karl Marx (1818–1883) au fost filozofii care au avut o influenţă foarte mare pe plan politic. Amândoi au fost fascinaţi de evoluţie. „Cartea lui Darwin este importantă, a spus Marx, şi îmi serveşte drept bază ştiinţifică naturală pentru explicarea luptei de clasă din istorie.“ Istoricul Will Durant l-a numit pe Nietzsche drept un „copil al lui Darwin“. Cartea Philosophy—An Outline-History (Filozofie — o scurtă istorie) a rezumat una dintre convingerile lui Nietzsche: „Cei puternici, curajoşi, cu o atitudine dominatoare, mândri vor corespunde cel mai bine viitoarei societăţi“.

Darwin credea — scriind acest lucru unui prieten — că în viitor, „pe întregul pământ, un număr foarte mare de rase inferioare vor fi eliminate de rasele mai civilizate“. El a folosit ca exemplu cuceririle europenilor şi a atribuit acest lucru „luptei pentru existenţă“.

Cei puternici s-au folosit imediat de asemenea afirmaţii. H. G. Wells a scris în cartea The Outline of History următoarele: „La sfârşitul secolului al XIX-lea, oamenii care stăpâneau credeau că ei domină datorită Luptei pentru Existenţă, luptă în care cei puternici şi vicleni îi înving pe cei slabi şi creduli. Şi mai credeau că trebuie să fie puternici, dinamici, fără milă, «practici», egotişti“.

Astfel, „supravieţuirea celui mai tare“ a primit sensuri filozofice, sociale şi politice, deseori ajungându-se la nuanţe absurde. „Pentru unii războiul a devenit «o necesitate biologic㻓, se spunea în cartea Milestones of History (Momente cruciale din istorie). Iar această carte a declarat că, pe parcursul secolului care a urmat, „ideile lui Darwin au făcut parte integrantă din doctrina lui Hitler referitoare la superioritatea raselor“.

Bineînţeles, nici Darwin, nici Marx sau Nietzsche nu au trăit să vadă cum aveau să le fie aplicate ideile — adică greşit aplicate. De fapt, ei au crezut că lupta pentru existenţă avea să ducă la îmbunătăţirea vieţii omului. Darwin a scris în Originea speciilor că „toate aptitudinile intelectuale şi fizice vor progresa spre perfecţiune“. Pierre Teilhard de Chardin, preot şi biolog din secolul al XX-lea, a fost de acord cu această idee, enunţând ipoteza că în cele din urmă va avea loc o ‘evoluţie a gândirii întregii rase umane; toţi urmând să lucreze în armonie, motivaţi de un singur obiectiv’.

Degradare, nu îmbunătăţire

Observaţi cumva vreo asemenea îmbunătăţire? Cartea Clinging to a Myth (Devotat unui mit) a făcut următoarea observaţie referitor la optimismul lui De Chardin: „De Chardin trebuie să fi uitat cu totul de vărsările de sânge şi de sistemele rasiste, cum ar fi apartheidul din Africa de Sud. El vorbeşte de parcă n-ar trăi pe această planetă“. În loc să progreseze spre unitate, omenirea s-a confruntat în acest secol cu dezbinări rasiale şi naţionale la o scară fără precedent.

Speranţa oferită în Originea speciilor, şi anume că omul va progresa spre perfecţiune sau cel puţin va cunoaşte o îmbunătăţire a situaţiei, este departe de a se împlini. Iar, cu trecerea timpului, această speranţă continuă să se destrame, deoarece, de când s-a acceptat, în general, evoluţia, familia umană mult prea des a decăzut, înfăptuind acte de barbarism. Să ne gândim la următorul lucru: Peste 100 de milioane de persoane au fost ucise în războaiele din acest secol, dintre care circa 50 de milioane numai în cel de-al doilea război mondial. De asemenea, să ne gândim la recentele măceluri etnice care au loc în unele ţări, cum ar fi Rwanda şi fosta Iugoslavie.

Înseamnă oare aceasta că nu au existat războaie şi cruzimi în secolele trecute? Nu, ele au existat cu siguranţă. Însă acceptarea teoriei evoluţiei, a acestei mentalităţi a unei lupte nemiloase pentru existenţă, a acestui concept al supravieţuirii celui mai tare, nu a ajutat la îmbunătăţirea situaţiei omului. Prin urmare, deşi evoluţia nu poate fi făcută răspunzătoare de toate necazurile omului, ea este cea care a împins familia umană spre ură, criminalitate, violenţă, imoralitate şi degradare, care au atins proporţii mai mari ca niciodată. Deoarece pretutindeni este acceptată ideea că oamenii se trag din animale, nu este de mirare că din ce în ce mai mulţi oameni se comportă ca animalele.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

‘Cartea lui Darwin îmi serveşte drept bază ştiinţifică pentru explicarea luptei de clasă din istorie.’ — Karl Marx.

[Text generic pe pagina 6]

‘Rasele inferioare vor fi eliminate de rase mai civilizate.’ — Charles Darwin.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 6]

U.S. National Archives photo

[Provenienţa fotografiei de la pagina 6]

Copyright British Museum