Preziceri despre sfârşitul lumii
„De mii de ani, profeţii disperării au prezis că lumea s-a apropiat de sfârşit.“ — Prevestirile: un salt în viitor.
ÎN ANUL 1033, exact la 1 000 de ani de la moartea lui Cristos, locuitorii Burgundiei, Franţa, au fost cuprinşi de o mare teamă, deoarece se prezisese că în acel an se va sfârşi lumea. Perspectiva unui sfârşit al lumii a devenit mai clară atunci când o serie neobişnuită de furtuni devastatoare şi o foamete grea s-au abătut asupra regiunii. Mari mulţimi au început să-şi arate în public căinţa.
Cu câteva decenii mai înainte, când se apropia împlinirea a o mie de ani de la naşterea lui Cristos (potrivit cronologiei care era acceptată în acele vremuri), mulţi au crezut că sfârşitul lumii era foarte aproape. Se spune că activităţile artistice şi culturale din mănăstirile din Europa aproape că încetaseră. Eric Russell a făcut următoarea remarcă în cartea sa Astrology and Prediction (Astrologia şi prezicerile): „Formula «văzând că sfârşitul lumii se apropie» era destul de des întâlnită în testamentele încheiate pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al X-lea“.
Martin Luther, care în secolul al XVI-lea a declanşat Reforma protestantă, a prezis că, în zilele sale, sfârşitul lumii era aproape. Potrivit unei surse, el a spus: „În ce mă priveşte, sunt sigur că ziua judecăţii bate la uşă“. Un alt scriitor explica: „Făcând o legătură între evenimentele istorice şi profeţiile biblice, Luther a putut să anunţe apropierea dezastrului final“.
În secolul al XIX-lea, William Miller, căruia i se atribuie, în general, înfiinţarea Bisericii Adventiste, a prezis că Cristos avea să se întoarcă în perioada martie 1843 — martie 1844. Ca urmare, unii s-au aşteptat atunci să fie răpiţi la cer.
Nu demult, o religie originară din Ucraina, numită Marea Fraternitate Albă, a prezis că lumea avea să se sfârşească în 14 noiembrie 1993. În Statele Unite, un evanghelist care predica la radio, Harold Camping, a spus că sfârşitul lumii avea să vină în septembrie 1994. În mod evident, aceste preziceri referitoare la datele pentru sfârşitul lumii au fost greşite.
Au ajuns oare oamenii să nu mai creadă că lumea se va sfârşi? Dimpotrivă. „Apropierea unui nou mileniu în anul 2000 deschide calea unui potop de profeţii referitoare la ziua judecăţii de apoi“, a remarcat U.S.News and World Report din 19 decembrie 1994. Revista spunea că „aproape 60 la sută din americani cred că lumea se va sfârşi cândva, în viitor; circa o treime din aceştia cred că ea se va sfârşi în câteva decenii“.
De ce s-au făcut atât de multe preziceri în legătură cu sfârşitul lumii? Există motive temeinice să credem că lumea se va sfârşi?