Să vizităm piaţa de dromaderi din Omdurman

„UNDE este Mowaleeh-ul?“, întrebăm noi. Autovehiculul nostru cu tracţiune dublă ne duce din capitală, oraşul Khartoum, spre capătul de vest al bătrânului Omdurman, cel mai mare oraş din Sudan.

Nu există indicatoare rutiere, ci numai un labirint de cărări prin nisip. Aşa că cerem unele informaţii de la nişte bărbaţi care merg călare pe măgari. Animalele lor de povară sunt încărcate cu bidoane cu apă potabilă. Călăreţii sunt amabili şi ne indică direcţia corespunzătoare. După alţi 8 kilometri ajungem cu maşina pe o dună de nisip înaltă, de unde ni se înfăţişează o privelişte uimitoare: piaţa de dromaderi din Omdurman — Mowaleeh-ul.

De ce aici?

Ceea ce vedem nu seamănă nici pe departe cu centrele comerciale dotate cu aer condiţionat din Occident. Piaţa îşi desfăşoară activitatea sub cerul înfierbântat al deşertului Sahara. Are o suprafaţă de circa 3 kilometri pătraţi, fără graniţe precise, fără copaci sau plante. De fapt, cât cuprinzi cu ochii nu există decât nisip. Mai poţi vedea însă dromaderi cu sutele, precum şi păstori îmbrăcaţi în costume naţionale tradiţionale, numite jalabeeya.

În timp ce privim praful fin şi gălbui spulberat de-a lungul neînduplecatului deşert, ne întrebăm: „De ce au aşezat piaţa aici?“ Răspunsul devine evident peste puţin timp. Suspendat, întrerupând monotonia întinsului orizont, un bazin uriaş este alimentat cu apă de la o fântână arteziană. Sursa aceasta de apă, atât de preţioasă, face ca locul să fie ideal pentru o astfel de piaţă. Majoritatea animalelor vor fi exportate de aici în Egipt şi în Libia.

Pe măsură ce ne apropiem, zâmbetele păstorilor arabi ne întâmpină în semn de bun venit. Fiecare proprietar de dromaderi îşi ţine animalele la un loc. Remarcăm că multe dintre animale au piciorul stâng din faţă îndoit şi legat în această poziţie. De ce îşi pedepsesc animalele făcându-le să şchiopăteze chiar şi numai pentru un timp? Există aici o superstiţie potrivit căreia piciorul stâng îi aparţine lui Satan! Lăsând la o parte această superstiţie, este adevărat că, dacă un picior este legat, animalul nu se poate deplasa şi poate fi examinat mai uşor de posibilii clienţi.

Atât de căutată

De ce este dromaderul o marfă atât de căutată? Deoarece este extraordinar de bine echipat pentru condiţiile grele din deşert; el constituie un mijloc de transport excelent în această regiune aridă. Nările lui lungi, ca nişte deschizături, se închid rapid în timpul unei furtuni în deşert. Urechile îi sunt plasate în partea de dinapoi a capului şi sunt pline cu fire de păr care nu permit ca nisipul să pătrundă înăuntru. Cocoaşa lui mare, conţinând în principal grăsime, serveşte la depozitarea hranei în timpul călătoriilor lungi. Ridicăturile cornoase de pe piept şi de pe genunchi îl protejează de nisipul fierbinte şi de insectele dăunătoare. În plus, dromaderul poate mânca cele mai tari şi mai spinoase plante deşertice din câte există şi poate călători zile întregi fără să bea apă.a

Este interesant faptul că numeroşi dromaderi nu sunt folosiţi pentru transport. Unii sunt cumpăraţi pur şi simplu ca mijloc de investiţie. În fond, până nu demult, cămilele erau folosite pentru plătirea preţului miresei! Multe dintre aceste animale o vor sfârşi în cele din urmă pe farfurie. Chiar şi în Omdurman există mai multe localuri specializate în grătar din carne de dromader. Un alt produs culinar tradiţional, o specialitate sărată numită basturma, este preparată din carne de cămilă şi este considerată o delicatesă în Egipt şi în alte ţări din Orientul Mijlociu.

Nu este deci de mirare că piaţa de dromaderi din Omdurman devine locul de desfăşurare a unei activităţi frenetice atunci când aceste cămile arabe cu o singură cocoaşă sunt aduse aici de două ori pe săptămână, cele mai multe dintre ele din vestul Sudanului. Cumpărătorii sunt practic asaltaţi de păstorii arabi nerăbdători să-şi prezinte turmele.

Afaceri intense

Un posibil cumpărător va evalua mai întâi animalele cu ochiul critic al unui cunoscător. El va pune mâna pe cocoaşă pentru a vedea dacă există o rezervă bogată de grăsime. Cu toate acestea, preţul dromaderilor este stabilit în funcţie de mărimea şi vârsta lor. Cei care sunt în vârstă de un an sunt numiţi heowar, cei care au doi ani, mafrood, iar cei care au trei ani sunt numiţi wad laboon. Cele mai scumpe animale sunt însă cele ajunse la vârsta pubertăţii. Femelele ajung la această vârstă la patru ani şi se numesc heek, iar masculii la aproximativ opt ani şi se numesc sudaies. După ce i s-a arătat unul dintre aceste animale mature, posibilul cumpărător îl va examina să vadă dacă a ajuns într-adevăr la maturitate.

Odată ce un dromader este pe gustul cumpărătorului, începe negocierea. Capacitatea de a te târgui este o trăsătură indispensabilă în Orientul Mijlociu! „Be esm Allah“ (adică „În numele lui Dumnezeu“) sunt primele cuvinte rostite. După aceea se poate începe „războiul preţurilor“. Se discută calm, fără să se ridice tonul şi fără vreo grabă. Dacă cumpărătorul şi vânzătorul nu ajung la nici o înţelegere, discuţia lor se încheie rostind pur şi simplu „Yeftaah Allah“ („Dumnezeu ne va da o altă ocazie“).

Noi însă am venit doar să privim, nu să şi cumpărăm. Deşi nu am stat decât puţin timp în arşiţa dogoritoare a amiezii, abia aşteptăm să mergem acasă. Cămilele însă par să nu se sinchisească de căldură. Aceasta ne reaminteşte cât de bine sunt echipate aceste ‘corăbii ale deşertului’ pentru condiţiile de viaţă din pustiuri. Fără îndoială, aceasta înseamnă că, în continuare, se vor face afaceri aici, în fascinanta piaţă de dromaderi din Omdurman!

[Notă de subsol]