De la cititorii noştri

Lipsa bunelor maniere De când mă ştiu mi-au lipsit bunele maniere. Au existat momente când am fost chiar mândru că nu am dat dovadă de amabilitate şi consideraţie nerostind un „mulţumesc“, „te rog, iartă-mă“ sau „îmi pare rău“. Apoi am citit articolul „Decăderea bunelor maniere“ şi pasajele din Biblie menţionate acolo (22 septembrie 1994). Am aflat că Dumnezeu este întotdeauna manierat când tratează cu cei mai mici decât el, deseori adăugând un „te rog“ atunci când cere ceva. Am fost foarte surprins când am văzut lucrul acesta în Biblie. Acest fapt m-a determinat să încerc să-l imit pe Dumnezeu. Mii de mulţumiri.

M. E. J., Nigeria

Am apreciat foarte mult articolul. Într-o strânsă legătură cu bunele maniere este respectarea drepturilor şi a proprietăţii altora. Uneori, când aveţi invitaţi, copiii acestora cred că le este permis să facă orice le trece prin cap — să umble prin camere, să cotrobăie prin sertare şi prin frigider etc.

G. W., Statele Unite

Fiecare frază din articol a fost importantă. A fost exact lucrul de care aveam nevoie ca să-i învăţ pe cei doi băieţi ai mei care sunt adolescenţi. Am constatat că articolul conţine multe detalii care ţin de bunele maniere, despre care nu i-am învăţat pe copiii mei. Acum cunosc aceste detalii minunate şi ştiu şi cum să le aplic.

P. H., Statele Unite

Metrourile Moscovei Am citit de curând „Splendidele palate subterane ale Moscovei“ (22 august 1994). Întotdeauna mi-am dorit să călătoresc în străinătate şi am descoperit că, citind astfel de articole, mă simt ca şi cum m-aş afla chiar acolo.

J. H., Noua Zeelandă

Am vizitat Moscova cu ocazia unui congres recent al Martorilor lui Iehova ţinut acolo. Am călătorit mult timp cu metroul. Atunci nu mi-am dat seama că vedeam unul dintre cele mai frumoase şi mai importante metrouri din lume. Din acest motiv mi-a făcut o reală plăcere să citesc articolul.

P. M., Finlanda

Trăgători? În articolul „Memoriile unui specialist în istorie militară“ (22 aprilie 1993), autorul descrie intrarea în Paris după eliberarea acestuia la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.a El pretinde că ţintaşi germani au tras asupra lui şi că şi-a părăsit jeepul de mai multe ori pentru a căuta adăpost — şi toate acestea se petreceau pe cea mai faimoasă stradă din Paris! Parisul nu a fost niciodată „eliberat“, ci a fost predat fără nici o luptă de către comandantul german Dietrich von Choltitz, care a acţionat împotriva ordinelor primite.

A. W., Italia

Autorul şi-a relatat propria experienţă, iar memoriile lui sunt confirmate de alţi martori oculari şi de istorici. De exemplu, cartea „Eliberare“, a istoricului militar Martin Blumenson, confirmă faptul că, deşi von Choltitz n-a ţinut cont de ordinele lui Hitler de a arde Parisul din temelii, între soldaţii germani şi forţele armate ale Franţei şi Statelor Unite au avut loc lupte crâncene în zilele dinaintea capitulării. Cât despre luptele care au avut loc pe Champs Élysées — „cea mai faimoasă stradă din Paris“ —, şi acestea sunt confirmate de alţi istorici. Vezi „Six Armies in Normandy​—From D-Day to the Liberation of Paris“ („Şase armate în Normandia — de la Ziua-D la eliberarea Parisului“), de John Keegan. — ED.

Controversă medicală Am  12 ani. Am citit articolul „Nici magicieni, nici zei“ (8 iulie 1994). Am fost încântată să văd că o creştină la fel de tânără ca şi mine a înfruntat cu curaj medicii şi chirurgii de la spital şi ‘s-a ferit de sânge’. — Faptele 15:20.

P. M. H., Statele Unite

Am  19 ani. Experienţa lui Mercy Uwasi mi-a întărit foarte mult credinţa! Ea m-a făcut conştientă de faptul că loialitatea faţă de Iehova nu depinde de vârstă, ci de iubirea profundă pe care o ai faţă de el. Aceasta m-a determinat să fiu mai hotărâtă ca oricând să-i rămân loială lui Iehova.

S. M., Africa de Sud

[Notă de subsol]