Dezvăluirea secretelor sale
PE MĂSURĂ ce femeile înaintează în vârstă, în viaţa lor se instalează menopauza. Însă aceasta a fost, în mare parte, înţeleasă greşit. Potrivit cărţii The Silent Passage—Menopause (Perioada obscură — Menopauza), obstetricienii din secolul al XIX-lea erau de părere că menopauza produce „tulburări ale sistemului nervos al femeilor şi le răpeşte farmecul lor caracteristic“.
Asemenea concepţii greşite mai există şi azi. Ca urmare, multor femei le este groază şi teamă să privească spre menopauză. În cartea Natural Menopause—The Complete Guide to a Woman’s Most Misunderstood Passage (Menopauza naturală — un ghid complet pentru perioada cea mai neînţeleasă din viaţa unei femei) se vorbeşte despre depăşirea problemelor psihologice legate de menopauză ca fiind „unul dintre cele mai dificile lucruri de făcut din viaţa unei femei“.
În societăţile în care se pune accentul pe tinereţe şi pe aspectul tineresc, apariţia simptomelor de menopauză ar putea să anunţe o concepţie greşită: sfârşitul brusc al tinereţii şi începutul bătrâneţii. Astfel, unele femei au ajuns să se teamă de menopauză, deoarece ea pare să reprezinte începutul unei noi perioade mai puţin plăcute din viaţă. Aceasta a fost considerată de unii chiar o „moarte parţială“.
Femeile din prezent nu trebuie să sufere, rămânând în ignoranţă, pe măsură ce trec prin această perioadă a vieţii. Secretele menopauzei sunt dezvăluite. Se efectuează mai multe cercetări şi se elaborează metode terapeutice pentru uşurarea tranziţiei. Asupra acestui subiect se concentrează reviste, ziare şi cărţi, furnizând explicaţii la întrebări care altădată erau jenante. Medicii sunt şi ei mai informaţi în legătură cu problemele pe care le-ar putea întâmpina femeile.
De ce toată această atenţie îndreptată asupra acestui subiect? Deoarece o înţelegere mai clară a menopauzei poate înlătura temerile, superstiţiile şi frustrările pe care le au multe femei. În multe ţări, femeile trăiesc mai mult, iar ele vor să distrugă ceea ce pare a fi o conspiraţie a tăcerii în legătură cu acest subiect şi vor să fie informate. Ele vor răspunsuri simple, clare. Şi pe bună dreptate, întrucât multe dintre ele mai au în faţă după menopauză mai mult de o treime din viaţă.
În Statele Unite, graficele demografice prevăd pentru deceniul următor o creştere de 50 la sută a numărului femeilor aflate la vârsta menopauzei. Aceste femei doresc să cunoască unele lucruri despre riscurile pe care aceasta le impune sănătăţii, despre bufeuri (numite şi valuri de căldură), despre schimbările de dispoziţie, despre neplăceri şi despre transformările pe plan fizic şi emoţional. De ce apar acestea? Se încheie viaţa plină de satisfacţii a unei femei odată cu menopauza? Afectează menopauza personalitatea femeii? Următoarele articole vor analiza aceste întrebări.