Tinerii se întreabă . . .
Cum pot să-mi îmbunătăţesc garderoba?
ROBERT este desperat! Trebuie să meargă la nunta sorei sale şi nu are absolut nimic de îmbrăcat. Nu se poate spune că Robert se află în starea pe care Biblia o numeşte ‘a fi gol’ (Iacov 2:15). Însă hainele de fiecare zi ale lui Robert nu vor corespunde acestei ocazii deosebite.
Tânăra Angela însă trebuie să ia parte la trei evenimente, fiecare pretinzând o altă vestimentaţie. Spre deosebire de Robert însă, ea nu întâmpină probleme când trebuie să-şi găsească lucruri corepunzătoare de îmbrăcat. Şi aceasta nu pentru că Angela este bogată, ci pur şi simplu pentru că ea şi-a alcătuit o garderobă de bază care îi permite să fie bine îmbrăcată în diferite situaţii.
Într-un articol din revista Woman’s Day, se spunea: „Hainele joacă un rol important. Ele pot contribui într-o mare măsură la a te face să te simţi bine“. Ceea ce porţi influenţează într-o mare măsură şi modul în care eşti privit şi tratat de alţii. Prin urmare, Biblia ne îndeamnă din motive bine întemeiate să ne împodobim cu „o îmbrăcăminte cuviincioasă, cu modestie şi bun simţ“ (1 Timotei 2:9). Dacă eşti creştin, trebuie să acorzi importanţă faptului de a avea o garderobă adecvată.
S-ar putea întâmpla însă ca în pofida faptului că ai un şifonier ticsit de îmbrăcăminte, să încerci uneori sentimentul că nu ai nimic de îmbrăcat? Care este problema, şi cum poţi remedia situaţia?
Costul ridicat al lucrurilor la modă
Adesea, problema în sine nu o constituie banii, ci consecinţele faptului de a fi înrobit de moda şi de eleganţa mereu schimbătoare a lumii. Cartea Youthtrends arată că „lumea afacerilor ştie că tinerii sunt dispuşi să cheltuiască mult cu îmbrăcămintea de o anumită marcă“. Impulsionată de lăcomia de bani, industria confecţiilor se foloseşte de reviste atrăgătoare şi de reclame TV pentru a-i ademeni pe tineri să cheltuiască, să cheltuiască şi iar să cheltuiască! Susţinută şi de presiunea exercitată de colegi, strategia aceasta dă rezultate. „Toată lumea cheltuieşte sume enorme pe îmbrăcăminte, iar copiii care nu-şi pot permite acest lucru . . . îşi iau un loc de muncă după orele de curs numai pentru a-şi cumpăra jeanşi de o anumită marcă“, se lamentează un profesor.
Faptul de a deveni un sclav al modei costă bani şi-ţi poate lăsa prea puţini pentru a-i investi în articole de îmbrăcăminte practice, care realmente îţi trebuie. Aşadar, textul din Romani 12:2 ne oferă un sfat bun când spune: „Încetaţi să vă modelaţi potrivit acestui sistem de lucruri, ci transformaţi-vă prin reînnoirea minţii voastre“ (NW). Este adevărat, nu întotdeauna este uşor să te detaşezi ca fiind o persoană deosebită de celelalte. Charlene, în vârstă de 16 ani, recunoaşte: „Copiii de la şcoală te consideră o persoană ciudată dacă nu te îmbraci ca ei“. Însă, dacă îi laşi pe alţii să-ţi dicteze ce să faci, devii sclavul lor (compară cu Romani 6:16). O tânără pe nume Johanna recunoaşte: „Mă enervez pentru că de fiecare dată mă simt ca şi cum m-aş îmbrăca pentru altcineva“.
Este acest lucru întotdeauna înţelept? Să ne gândim, de pildă, la stilurile de îmbrăcăminte ale bandelor de gangsteri, cele „hip-hop“ şi „grunge“. Mulţi poartă aceste genuri de îmbrăcăminte numai pentru că sunt agreate de mulţi. Cu toate acestea, ele exprimă în mod vădit mânie şi răzvrătire. Faptul că le porţi n-ar putea să-i determine pe alţii să-şi facă o impresie greşită despre tine (Ioan 15:19; compară cu 2 Corinteni 6:4)? Şi să nu mai menţionăm că faptul de a arăta ca un membru al unei bande te-ar putea costa viaţa. Ca urmare a acestui fapt, unele şcoli din Statele Unite au interzis purtarea hainelor tip gangster. Ce poţi învăţa de aici? Că nu are sens să le permiţi colegilor tăi să-ţi aleagă garderoba şi, cu atât mai puţin, să-ţi dirijeze viaţa. În loc să-ţi faci probleme în legătură cu ceea ce le-ar plăcea lor, ‘cercetează ce este plăcut înaintea Domnului’! — Efeseni 5:10.
Ţine seama de necesităţi
Odată ce te-ai eliberat de tirania capriciilor modei, poţi începe să-ţi alcătuieşti o garderobă care să corespundă necesităţilor tale reale. De exemplu, o mare parte din timp ţi-o petreci la şcoală. Dacă şcoala la care eşti impune purtarea unei uniforme sau respectarea unor reguli stricte cu privire la vestimentaţie, opţiunile tale vor fi reduse. Dar, în multe şcoli, este permisă purtarea unei îmbrăcăminte la alegere, iar ţinuta de stradă este acceptată ca normă.
Într-o astfel de situaţie, poate că nu este înţelept să te faci remarcat purtând în mod ostentativ sacou şi cravată sau o fustă elegantă. Este mai bine să ai o ţinută de stradă fără să pari excentric sau neglijent. Aşa a procedat o adolescentă pe nume Millie. Cât timp a mers la şcoală, ea a evitat extremele modei. Dacă situaţia în care te afli este similară, este posibil să fie necesar ca şi tu să ai în garderoba ta câţiva pantaloni, cămăşi sau bluze de stradă. Dacă nu prea ai bani, poate fi de-ajuns să ai doar câteva astfel de lucruri. — Compară cu Luca 10:42.
Faptul de a-ţi menţine garderoba de şcoală la dimensiuni modeste îţi va permite să ai suficienţi bani pentru a te îngriji de alte necesităţi. De exemplu, deţii un loc de muncă în aer liber sau ai de făcut treburi casnice? Atunci ai nevoie de nişte haine durabile, rezistente. O îmbrăcăminte corespunzătoare mai poate fi necesară şi pentru sport sau pentru alte activităţi recreative. Deşi poate că este la modă purtarea de şorturi, bluze şi pantofi de tenis de o anumită marcă, vei descoperi că unele lucruri mai ieftine sunt şi ele la fel de utile.
Dacă eşti Martor al lui Iehova, vei lua în considerare şi necesitatea de a avea o îmbrăcăminte adecvată pentru întrunirile creştine, întrucât o ţinută lejeră nu este potrivită pentru închinare. În ţările în care se poartă haine occidentale, tinerii poartă de obicei pantaloni de costum, cămaşă, cravată şi sacou. Tinerele poartă de obicei rochie sau fustă şi bluză. Se poartă haine similare şi în lucrarea de predicare de la uşă la uşă. Cât de multe lucruri de acest fel vei putea cumpăra depinde de bugetul de care dispui. Din fericire, hainele tale nu trebuie să fie numeroase sau după ultima modă. Trebuie să fie îngrijite şi curate.
Isus Cristos a fost la o nuntă şi este posibil ca şi tu să fii invitat să mergi la anumite reuniuni ocazionate de evenimente sociale (Ioan 2:1, 2). Dacă se obişnuieşte ca la aceste reuniuni să se meargă cu o îmbrăcăminte de gală, atunci este logic să dispui de câteva haine adecvate. „Am trecut prin situaţii în care nu eram îmbrăcată corespunzător ocaziei şi nu a fost prea plăcut“, recunoaşte Johanna. Faptul de a avea cel puţin o toaletă elegantă te poate scuti de tensiunile şi cheltuielile cumpărăturilor făcute în ultimul moment.
Fă-ţi un inventar
Preoţii Israelului îşi inventariau lucrurile folosite la templul lui Iehova (Exodul 38:21). În mod similar, ai putea să-ţi faci ceea ce scriitoarea Jean Patton a numit bilanţul şifonierului (în cartea Color to Color). Triază-ţi îmbrăcămintea, inclusiv lucrurile pe care le ţii în alte locuri. Este posibil să descoperi haine de care ai uitat. În acelaşi timp, te poţi debarasa de lucrurile care ţi-au rămas mici sau care nu-ţi mai plac.
După aceeea, fă-ţi o listă de inventar, poate organizându-ţi-o sub forma: articole mari (mantouri, costume, rochii, blazere, sacouri sport), articole secundare (bluze, pulovere, cămăşi) şi accesorii (eşarfe, curele, mănuşi, pălării, pantofi, poşete, cravate). O astfel de listă te ajută să descoperi de ce lucruri mai ai nevoie pentru a-ţi completa garderoba.
Cumpărături făcute cu ingeniozitate
În unele ţări, îmbrăcămintea nouă constituie un lux. Tinerii de aici fac eforturi să-şi îngrijească hainele pe care le au şi să şi le păstreze cât se poate de curate şi de ordonate. Ce se poate spune însă în cazul în care eşti în măsură să-ţi cumperi unele articole de îmbrăcăminte noi? În cartea sa Working Wardrobe (Garderoba practică), autoarea Janet Wallach afirmă că „o femeie poate economisi timp şi bani dacă îşi cumpără hainele potrivit unui plan şi unui scop“. Acest lucru este valabil şi în cazul tinerilor. Probabil că dispui de un buget limitat; aşadar trebuie să calculezi preţul oricărui lucru pe care îl cumperi (compară cu Luca 14:28). Aceasta poate însemna să scurtezi lista de cumpărături şi să te limitezi la articolele de primă necesitate. O metodă bună, bazată pe experienţă şi pe bun simţ, constă în a cheltui cel mai mult pe lucrurile pe care le vei purta cel mai mult.
O carte oferă acest sfat: „Alcătuieşte-ţi garderoba pornind de la un grup de culori de bază, ca de exemplu bleumarin şi gri sau maro şi negru. Alege-ţi articolele mari de îmbrăcăminte în aceste culori şi rezervă culorile complementare vii pentru cămăşi, bluze şi accesorii“ (The Better Business Bureau A to Z Buying Guide). Îmbrăcămintea în culori neutre va rămâne la modă mai mult timp. Rezumându-te la culorile de bază, poţi încerca şi crea cu mai multă uşurinţă noi toalete.
În Proverbele 14:15 se spune: „Omul prevăzător ia seama bine cum merge“, iar faptul de a avea pregătit un plan concret pentru cumpărături te poate ajuta să eviţi costisitoarele cumpărături efectuate sub impulsul momentului. „Îmi iau întotdeauna lista de cumpărături cu mine când merg în oraş“, spune o tânără. De asemenea, nu uita că, în cele din urmă, merită să cauţi calitate, nu cantitate. O haină de calitate poate ţine ani de zile. „Încă mai am pulovere pe care le-am purtat în adolescenţă“, spune o femeie căsătorită. Cu toate acestea, o marcă de fabricaţie nu este neapărat o garanţie a calităţii, aceasta putând fi stabilită cel mai bine printr-o examinare atentă a înseşi confecţiilor.a
Situează-te pe o poziţie conservatoare cu privire la genul de îmbrăcăminte. O rochie clasică sau un costum bărbătesc clasic vor fi aproape întotdeauna la modă. Genurile ultramoderne se demodează repede. În cartea Conservative Chic, Amelia Fatt notează următoarele: „Este mai uşor să găseşti accesorii pentru îmbrăcămintea clasică şi este mai uşor să o îmbogăţeşti anul următor, aşadar este o investiţie mai bună“.
Nu uita că părinţii tăi au ani întregi de experienţă în ceea ce priveşte cumpărarea îmbrăcămintei. Unele dintre gusturile tale pot fi total diferite de ale lor, însă este posibil ca în lucrurile de bază să fii de acord cu ei chiar mai mult decât îţi imaginezi. „Mama mea ne-a ajutat pe mine şi pe sora mea să cultivăm bunul gust cu privire la îmbrăcăminte“, îşi aminteşte Angela. În timp şi cu răbdare, şi tu vei putea să-ţi alcătuieşti o garderobă adecvată şi practică. Probabil că nu vei mai spune niciodată: „Nu am nimic de îmbrăcat“!
[Notă de subsol]
a Vezi articolul „Tinerii se întreabă . . . Care este secretul alegerii unei îmbrăcăminte adecvate?“, apărut în ediţia din 8 octombrie 1989, în limba engleză.
[Legenda fotografiei de la pagina 19]
Fă-ţi mai întâi un inventar a ceea ce ai deja.