În căutare de orhidee prin Europa
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN OLANDA
ORHIDEELE îi fascinează pe oamenii de pretutindeni. Aceste plante sunt sinonime cu frumuseţea exotică şi cu splendoarea în culori. Apariţia lor în nepătrunsele păduri tropicale sporeşte aura de mister care le învăluie. Puţini oameni ştiu că orhideele nu se întâlnesc doar în zonele tropicale, ci şi în zonele mai temperate ale planetei noastre, în Europa, de exemplu.
Specii de orhidee pot fi întâlnite în diverse regiuni: din arctica Islandă, până în sub-tropicala Grecie. În Europa se cunosc în total circa 350 de specii. Spre deosebire de multe dintre speciile tropicale, speciile europene sunt terestre, fixându-şi rădăcinile în sol. La Tropice, orhideele sunt în principal epifite, fixându-şi rădăcinile pe copaci. Multe specii tropicale fac flori uriaşe, splendide, în timp ce florile de orhidee europene sunt de o mărime mult mai modestă.
O aventură în căutare de orhidee prin Europa este o distracţie plăcută, deoarece multe specii cresc în locuri mirifice. Orhideele sunt deseori aşa-numiţii „indicatori“ care semnalează existenţa unor condiţii de mediu speciale. Numeroase specii sunt foarte pretenţioase în ce priveşte mediul ecologic în care trăiesc şi se întâlnesc doar în locurile care le satisfac toate necesităţile. Orhideele de mlaştină, de exemplu Dactylorhiza incarnata, cresc doar în acele locuri în care apele subterane conţin suficient calcar. Aceasta explică motivul pentru care unele specii sunt mai rare decât altele. O specie de orhidee care are nevoie de anumite condiţii de creştere se va întâlni în mai puţine regiuni decât una care poate creşte în condiţii mai puţin pretenţioase.
Dacă facem o excursie imaginară prin Europa, din Olanda până în sudul Italiei, în majoritatea regiunilor pe care le traversăm întâlnim orhidee. Să începem cu Olanda. În această regiune joasă din Europa Occidentală găsim şi acum mlaştini întinse, depresiuni între dune şi păşuni. În mai şi iunie, unele terenuri sunt colorate în roşu şi violet de orhideele din genul Dactylorhiza. O specie încântătoare, impunătoare este Dactylorhiza praetermissa. Această plantă poate ajunge la o înălţime de 1 metru şi poate avea până la 60 de flori. Porţiuni de mlaştină şi terenuri cu sol turbos-umed pot constitui şi ele cămine pentru orhidee. În special pe terenurile cu sol turbos-umed, se pot găsi numeroase Dactylorhiza maculata. Pe terenurile mlăştinoase trebuie să căutăm cu atenţie ca să găsim micuţele flori verzi de Hammarbya paludosa. Această micuţă orhidee creşte în locuri foarte greu accesibile.
Călătorim mai departe, spre principalul şir de munţi din Germania. Aici, în mijlocul unei largi varietăţi de foioase, găsim câteva reprezentante ale genului Epipactis. Deşi unele dintre acestea cresc în cele mai umbroase locuri din adâncul pădurii, altele, de pildă Epipactis muelleri, preferă liziera pădurii. Speciile de Epipactis care înfloresc spre sfârşitul verii şi toamna încheie sezonul orhideelor în Europa. Pe povârnişurile dealurilor bogate în calcar există un anumit gen de păşune neroditoare, o păşune calcaroasă, pe care există din abundenţă orhidee. În mai şi iunie putem găsi aici zeci de specii, printre care se numără magnificele Orchis militaris şi Orchis ustulata.
În partea de sud a Germaniei întâlnim Alpii. Pajiştile alpine sunt renumite pentru abundenţa de flori de aici. De cele mai multe ori, orhideele îşi aduc şi ele contribuţia la aceasta. În luna iulie, unele pajişti alpine, de pildă cele din Dolomiţii italieni, sunt înveşmântate în roşu de orhidee. Numărul mare de Nigritella nigra produce aici o gamă largă de culori. Nigritella răspândeşte un miros puternic de vanilie, fapt care ne aminteşte că vanilia se obţine din fructul unei orhidee tropicale.
Se pot găsi orhidee la o altitudine de peste 3 000 de metri. La această altitudine se poate găsi cea mai mică orhidee din lume, Chamorchis alpina. Florile acestei specii măsoară în lungime mai puţin de 5 milimetri. Datorită culorii lor verzi, aceste flori nu atrag prea mult atenţia. Cu toate acestea, specia aceasta are rolul ei bine stabilit în ecosistemul regiunii alpine.
După ce am călătorit prin Alpi, ajungem în regiunea mediteraneană a Europei. Aici, mai mult decât în oricare altă parte a Europei, găsim specii de orhidee de o uluitoare varietate. Speciile care cresc aici au nevoie de căldură şi înfloresc numai la începutul verii. Pe parcursul verii secetoase, toată vegetaţia, inclusiv orhideele, se usucă şi, practic, nu se mai găseşte nici o plantă înflorită. Abia după primele ploi de toamnă reapar alte flori verzi.
Orhideele nu rămân indiferente la aceste ploi. Acum este momentul când înfrunzesc numeroase specii şi supravieţuiesc iernii sub formă de rozetă. Acestea nu îşi mai arată splendidele flori decât la începutul primăverii. Speciile din genul Ophrys sunt specifice vegetaţiei mediteraneene. Polenizarea multora dintre aceste specii depinde de insectele-masculi care confundă floarea, asemănătoare unei insecte, cu o parteneră dispusă să se căsătorească. Unele specii sunt denumite după insectele cu care se aseamănă, de pildă orhideea-păianjen (Ophrys sphegodes), orhideea-muscă (Ophrys insectifera) şi orhideea-bondar (Ophrys bombyliflora). Prin pseudocopulaţie, insecta se încarcă cu polen, pe care îl transportă într-un mod surprinzător la o altă floare din aceeaşi specie. Are loc polenizarea, după care poate începe formarea seminţei. Această metodă de polenizare este surprinzător de sigură.
La unele specii de Ophrys se cunosc anumite subspecii. Fiecare este polenizată de o anumită specie de insectă. Când insectele polenizatoare de un anumit fel întâlnesc flori dintr-o subspecie diferită, dar asemănătoare, ele refuză să le polenizeze. Uneori „ghinionul“ face să fie polenizate din greşeală alte specii, dându-se astfel naştere unor hibrizi. Din când în când, aceşti hibrizi pot produce seminţe fertile, care pot da naştere la nenumăraţi urmaşi.
O altă specie tipic mediteraneană o constituie orhideea-limbă (Serapias). Aceste specii sunt polenizate de insecte care îşi petrec noaptea într-o cavitate tubulară din interiorul florii. Când insecta se trezeşte, masa de polen este lipită de corpul acesteia, astfel că în noaptea următoare va fi polenizată o altă floare.
Pe parcursul călătoriei noastre prin Europa am văzut multe alte regiuni naturale splendide, pline cu orhidee. Cu toate acestea, multe dintre ele au dispărut. Într-o Europă industrializată, dens populată şi cu o agricultură dezvoltată, practic fiecare rezervaţie naturală este expusă la numeroase condiţii potrivnice. Ploaia acidă, seceta, cultivarea în exces a terenurilor agricole, turismul şi urbanizarea, toate acestea sunt resimţite de orhidee. Numeroase specii sunt pe cale de dispariţie. În multe ţări unele specii sunt ocrotite de lege.
Şi totuşi, simplul fapt de a spune că ceva este interzis de lege nu ajută prea mult. Omul ar trebui să trateze creaţia cu respect. În acest sistem de lucruri imperfect, în care respectul faţă de Creator şi faţă de creaţia sa lipseşte, nu ne putem aştepta ca natura să prospere. Numai în noul sistem al lui Dumnezeu va fi posibil ca cei drepţi să se bucure de armonia existentă în natură (Isaia 35:1). Numai atunci numeroasele specii de orhidee existente vor fi apreciate la justa lor valoare.
[Legenda fotografiilor de la paginile 8, 9]
Orhideele de pe aceste două pagini sunt din: 1. Italia, 2. Olanda, 3. pajişti alpine, 4. păşuni calcaroase şi 5. sol turbos-umed. 6. orhideea-fluture